Poveste de război. Cristia Luba, o rusoaică la Curtea Vechii Cetăţi. „Nu mi-era frică nici de bombe, nici de morţi“

Rusoaică la origini, Cristia Luba are 87 de ani şi este o fostă asistentă medicală de pe front

S-a născut la 10 ani după Primul Război Mondial, în acelaşi an cu Shirley Temple şi Che Guevara şi a avut de trăit un destin de film, dar care iese la iveală abia acum. Şi multe poveşti are de spus printre lacrimi.

Rusoaică la origini, Cristia Luba are 87 de ani şi este o fostă asistentă medicală  de pe front. Era doar o adolescentă atunci când a auzit zgomotele asurzitoare ale primelor bombardamente şi şi-a dat seama că ţara are nevoie de ea. 

Bombardamente, curaj şi apă de la cai

Trist, greu de crezut, dar şi mai dificil de imaginat. Asistenta medicală şi-a petrecut tinereţea printre răniţi, încercând din toate puterile sale să-i ajute. Erau ca fraţii, uniţi de sânge şi durere.

“Aşa am trăit, pe front, nu mi-era frică nici de bombe, nici de morţi. Îi ajutam cum puteam, am avut tot sufletul acolo. Am mâncat pâine de război, am băut apă de la cai şi nu-mi doream decât să supravieţuiesc eu şi cât mai mulţi”, povesteşte cu lacrimi în ochi bătrâna.

Nu putea să doarmă şi se gândea cum să facă să poată ajuta cât mai mulţi semeni. Îşi dădea seama că prin mâinile sale trecea viaţa. Un fir scurt ce se putea rupe în orice moment. Soţi, soţii, iubiţi, fii şi fiice îşi găseau sfârşitul acolo. Tabloul războiului o afecta din ce în ce mai mult, dar spera că se va sfârşi. Cândva.

“Se bombarda din toate părţile. Mă uitam în sus şi părea că se rupe cerul pe noi. Am avut impresia de multe ori că nu mai apuc ziua de mâine. Tremuram, dar ştiam că nu va mai fi mult”.

A iubit româneşte şi s-a mutat la Târgovişte

Şi nu a mai fost. Sângele războiului şi-a luat tributul, socotelile au fost încheiate şi doar ciorile mai zburau deasupra frontului. Iar viaţa a revenit uşor-uşor la normal. Chiar şi pentru Cristia. Pactul a fost semnat, iar povestea sa s-a mutat în vechea Cetate de Scaun, unde şi-a cunoscut jumătatea. Un preot din Bucşani, de care s-a îndrăgostit nebuneşte la prima vedere, cu care a trăit la Târgovişte şi despre care abia poate vorbi şi acum de emoţie.

“M-am căsătorit aici, am iubit cum nu aş fi crezut vreodată. Avem împreună patru copii. Cu soţul meu mă voi întâlni în Cer pentru că a murit. Acolo vom fi din nou împreună”.

Se gândeşte la el în fiecare zi. Se simte singură şi nu vrea să-şi deranjeze copiii, care o ajută cu tot ceea ce pot. Însă viaţa i-a trimis şi pe ei pe alte meleaguri şi duc o viaţă departe de casă. Vorbeşte cu multă iubire despre toţi cei dragi ei. Ochii i se umplu din nou de lacrimi, se şterge uşor, clipeşte, îşi fixează un punct şi parcă încearcă să aibă cât mai clar în minte imaginea familiei reîntregite, pe care cu atâta suferinţă a clădit-o. 

Răsplata vieţii – un cântar

Am întâlnit-o pe Cristia Luba, atunci când se ducea să-şi ia pâine şi apă. Nu are pensie, doar un venit amărât, ce nu-i ajunge pentru nimic. “Trăiesc din ajutorul social de 142 de lei. N-am pensie deloc. Tare greu îmi este, stau cu cântarul la piaţă să mai câştig un bănuţ. Îmi dă lumea de milă. După tot ce am trăit, mamă… ”

Şi spune că nu mai poate. Imediat se răzgândeşte. “Mie îmi place viaţa. Nu vreau să mor. Mai am de crescut nepoţi şi strănepoţi. Vreau să-i văd mari, să-i ajut pentru că-s timpuri grele”, concluzionează bătrâna. 

Ochii limpezi, albaştri, pielea îmbătrânită, mersul gârbov… Şi pielea se face de găină! Viaţa pe care a trăit-o pe front reprezintă doar un amănunt în comparaţie cu războiul vieţii pe care este nevoită să-l simtă acum în fiecare zi.