Traiul într-un cămin de asistaţi social. În camere este lună, dar în baia comună este focar de mizerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Familiile care locuiesc în căminul social de lângă sediul Inspectoratul Şcolar Suceava şi-au făcut Rai din ce au avut în propriile case, însă nu au bani ca să scape de frigul umezeala, mucegaiul, rugina şi jegul care au cucerit spaţiile comune. Blocul se află în administrarea Primăriei Suceava.

Familia Tomegea are şase copii şi locuieşte la etajul al III-lea al căminului social de lângă sediul Inspectoratului Şcolar Suceava. Este vorba despre o clădire care a fost cândva internat şcolar şi care în prezent se află în administrarea Primăriei Suceava.

Din exterior, blocul nu spune o poveste de groază, dimpotrivă, se încadrează perfect în peisajul urban al Sucevei. 

Coşmarul însă începe în interior, unde mizeria îl izbeşte pe privitorul sensibil la frig şi la boală. 

Treptele de pe casa scării sunt nemăturate şi nespălate, iar cel care urcă la etajele superioare nu simte nevoia nici măcar să-şi desfacă nasturii hainei groase de iarnă, chiar dacă sângele îi este pus în mişcare de la efort. Este frig, este tare frig în bloc. 

Vântul şi umezeala pătrund pe geamurile sparte ori prin acoperişul găurit şi ajută mucegaiul care a câştigat lupta cu tavanul şi coboară agale pe pereţii de la ultimul nivel.

Familia Tomegea locuieşte chiar la ultimul etaj. Anca, mama copiilor, are 35 de ani, este o femeie uscăţivă, mereu în gardă, mereu gata de atac. Frigul de pe casa scării nu o ajută să se relaxeze.

FOTO: Oana Şlemco

camin social

Femeia arată în ce hal este singura baie de pe palier, în care este nevoită să se spele şi să-şi spele copiii. Este o încăpere uriaşă, cu ziduri reci de pe care cade faianţa cu tot cu tencuială. În baie, nu există nici măcar un calorifer. Ţevile sunt pline de rugină, iar chiuvetele acoperite de un jeg care nu poate fi îndepărtat nici cu peria de sârmă. 

„Ei spun că ne dau apă caldă, dar nu ne dau. Se încălzeşte puţin cât să te poţi spăla. Te îmbolnăveşti când ieşi ud de aici. Au răcit şi copiii, am făcut şi eu cistite. Este plin de microbi. Am mai spălat şi eu şi vecinii, dar nu avem ce să facem. Trebuie renovată”, spune ea.

FOTO: Oana Şlemco

camin social suceava

Anca şi soţul acesteia locuiesc în cămin de vreo doi ani. Au închiriat o încăpere de la primărie, în care au investit 18.000 de lei, bani pe care i-au luat din bancă. Dintr-o cameră au făcut două şi o bucutărie. Ar fi vrut să-şi construiască şi un wc, însă nu au primit acordul vecinilor de la etajul al II-lea ca să-şi tragă ţevile. Alţi locatari au wc-uri în casă şi nu trebuie să mai folosească lugubrul grup sanitar comun.

FOTO: Oana Şlemco

camin social suceava

În casa soţilor Tomegea se observă traiul modest. Lucrurile pe care le au sunt simple, însă ce sare în ochi încă de la intrare sunt curăţenia şi disciplina. Au şase copii şi nici o firimitură pe jos, niciun fir de praf pe mobilă, niciun vas murdar în chiuvetă, paturile sunt făcute, iar jucăriile pruncilor sunt aşezate la dungă pe diferite piese de mobilier. 

„Eu sunt cu curăţenia. Nu suport să văd mizerie. Soţul râde de mine, spune că s-a luat cu femeia de serviciu. Nu pot să dorm dacă ştiu că am un vas murdar în chiuvetă”, a explicat Anca, fără să fie provocată în acest sens. 

Soţul Ancăi este pensionat pe caz de boală. Când nu este acasă şi nu are grijă de copii, femeia face curăţenie în casele sucevenilor care îi solicită serviciile. „Nu-i ruşine să munceşti”, a arătat aceasta.

FOTO: Oana Şlemco

camin social suceava

Deşi se confruntă cu numeroase lipsuri, Anca spune că singurul lucru de care are cu adevărat nevoie este ca Primăria Suceava să renoveze baia de la etajul al III-lea al căminului, singura care a rămas nerenovată din tot blocul. 

Toaletele de la etajele inferioare sunt ţinute sub lacăt de vecinii care şi-au asumat să păstreze şi să facă curăţenie. 

Lucrarea necesară este costisitoare, iar locatarii ar fi vrut să se implice, însă nu au bani ca să facă o astfel de investiţie. Înainte de renovarea băii trebuie reparat acoperişul prin care se scurge apa, trebuie înlocuite instalaţiile sanitare şi electrice şi, evident, tâmplăria. Din acest motiv au cerit ajutorul administratorului.  

FOTO: Oana Şlemco

camin social suceava

Primăria Suceava a transmis printr-un angajat al Serviciului Spaţii Locative că intenţionează să prindă bani în bugetul pe anul viitor pentru efectuarea lucrărilor necesare.

Vă mai recomandăm şi:

Cel mai frumos domeniu schiabil din România -  Transalpina - îşi deschide pârtiile FOTO VIDEO

Firmă amendată pentru gunoiul aruncat pe jos, lângă o ghenă, în urma unei filmări postată pe Facebook VIDEO

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite