Suceveanul care ocupă locul 9 în lume la telegrafie viteză
0Alexandru Mancaş a câştigat luna trecută Cupa Europei la aceeaşi disciplină. Competiţia a avut loc la Moghilev, în Belarus.
„ADS“: Ce ai simţit când ai urcat pe podium ca reprezentant al României?
Alexandru Mancaş: Am fost foarte mândru că am câştigat, că am reuşit să îl înving pe un bielorus cu care m-am bătut şi la Cupa Europei la telegrafie viteză de anul acesta. Din păcate, mi-a părut rău că nu a cântat imnul atunci când eram pe podium şi nici în acest an pentru că s-a cântat numai pentru cei de la individual compus. Dar o să cânte cu siguranţă la Campionatul Mondial din toamnă.
Tatăl tău face şi el performanţă la Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative. Te ajută acest lucru?
Am învăţat foarte multe de la tata, mi-a fost ca un model, dar acum poate învăţa şi el de la mine. Aşa am ajuns ca într-un clasament mondial la telegrafie, categoria RUFZ, să fiu al nouălea din lume.
Cât timp dedici sportului?
În fiecare zi mă antrenez câte două ore jumătate pentru campionate. O săptămână fără antrenament înseamnă o lună de recuperare. Acum mă antrenez mai mult pentru că sunt şi în vacanţă şi pentru că se apropie în octombrie Campionatul Mondial, însă după aceea voi lua o pauză deoarece am Bacalaureatul anul viitor.
Spre ce te îndrepţi după ce vei termina liceul?
Vreau să mă înscriu la universitate la Suceava. Probabil voi urma Facultatea de Electronică.
Are 20 de medalii şi 50 de diplome
Adolescentul a adunat în total peste 20 de medalii şi 50 de diplome de la toate campionatele şi concursurile la care a participat, atât la telegrafie-viteză, unde a ajuns la 702 semne pe minut, cât şi la unde scurte şi ultrascurte. Sportivul a obţinut două medalii de aur din cele trei cu care s-a întors România de la Campionatul European din Polonia anul trecut, iar la Cupa Europei din luna iulie 2011 a obţinut o medalie de aur şi una de bronz. Anul trecut, la Campionatul Naţional de telegrafie-viteză, tânărul sucevean a ajuns să câştige cinci medalii de aur. Tot anul trecut, Alexandru a luat argint şi una de bronz la echipe, la Cupa Europei.























































