Spitalul din Câmpulung Moldovensc, închis din cauza numărului uriaş de infectări cu COVID-19
0Spitalul din Câmpulung Moldovenesc va fi scos din uz în perioada următoare, iar Spitalul Municipal Fălticeni va fi închis parţial din cauza că mare parte din personalul medical a fost infectat cu noul coronavirus, a declarat sâmbătă, 4 aprilie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, generalul Ionel Oprea, pentru newsbucovina.ro.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, generalul în rezervă Ionel Oprea a explicat că numărul de îmbolnăviri în rândul personalului medical a determinat adoptarea deciziei de suspendare a activităţii Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, cât şi a Pavilionului principal al Spitalului Municipal Fălticeni.
La Fălticeni vor continua să funcţioneze secţiile de Pediatrie şi Obstetrică Ginecologie aflată în altă zonă a oraşului precum şi secţia de Interne care este într-un pavilion extern.
Generalul Ionel Oprea a ţinut să precizeze că el este implicat în operaţionalizarea în cel mai scurt timp a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava care să poată prelua cazuistica din judeţ, fiind o unitate spitalicească ce are dotările necesare.
Primele rezultate ale testelor COVID-19 efectuate la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc arată că 28 de cadre medicale sunt infectate. Alţi 53 de angajaţi sunt sănătoşi. În lucru mai sunt încă 219 probe.
Din informaţiile neoficiale, câteva zeci de persoane dintre cele care nu şi-au primit rezultatele au simptome de COVID-19.
Cadrele medicale care au rezultat pozitiv sunt obligate să rămână acasă, în autoizolare şi, in funcţie de evoluţia bolii, vor primi tratament, fie la domiciliu, fie într-o unitate spitalicească.
Zilele următoare trebuie să sosească rezultatele pentru celelalte teste efectuate şi atunci ar putea să mai apară şi alte cazuri de cadre medicale infectate.
Persoanele infectate se află în autoizolare la domicliu şi, în funcţie de forma de manifestare, li se va stabili modalitatea de tratament.