Profesorul acuzat că a luat 600 de euro de la o elevă ca să o treacă Bac-ul a fost trimis în judecată. Tânăra a rămas şi fără bani şi fără diplomă de bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii suceveni l-au trimis în judecată pe profesorul Victor Jucan pentru trafic de influenţă. Acesta este acuzat că a primit de la absolventă suma de 600 de euro, în două tranşe, înainte de examen, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Victor Jucan, cercetat în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Cazul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

În cursul lunii august 2016, martora denunţătoare P.A.M. a hotărât să se înscrie din nou la examenul de Bacalaureat, pe care l-a susţinut pentru prima oară în anul 2012, însă la acel moment nu a promovat proba la Matematică. P.A.M. avea nevoie de diploma de Bacalaureat întrucât în anul 2016 a terminat cursurile unei şcoli postliceale, iar pentru a primi diploma de absolvire avea nevoie de diplomă de Bacalaureat. Pentru a nu-şi asuma niciun risc, pentru a fi sigură că va promova examenul, P.A.M. a apelat la Victor Jucan, profesor de Biologie la o şcoală din municipiul Suceava, cu care a intrat în legătură prin intermediul unei cunoştinţe comune.

La data de 11 august 2016, P.A.M. a luat legătura cu Victor Jucan, iar acesta a acceptat să se întâlnească cu martora denunţătoare. În cadrul acestei prime întâlniri, P.A.M. i-a prezentat problema ei, l-a întrebat dacă o poate ajuta, iar Jucan a fost de acord, spunându-i însă că este destul de scump, respectiv o va costa 600 de euro. Inculpatul a lăsat-o pe martoră să creadă că are influenţă asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2016, o parte din suma de 600 de euro fiind destinată acesteia.

A doua zi, la data de 12 august 2016, Jucan Victor a sunat-o pe P.A.M., întrebând-o când îi aduce banii stabiliţi. Denunţătoarea a fost nevoită să împrumute 300 de euro, sumă pe care i-a înmânat-o, în numerar, în aceeaşi zi, lui Victor Jucan. După aproximativ o oră – o oră şi jumătate, profesorul a depus în contul personal suma de 1.320 de lei, reprezentând contravaloarea sumei de 300 de euro, la un curs valutar de 4,4 lei pentru un euro. În cursul aceleiaşi zile, Victor Jucan i-a spus denunţătoarei că trebuie să-i dea şi restul de bani, încă 300 de euro până la data de 17 sau 18 august.

Astfel, la data de 16 august 2016, Jucan a contactat-o telefonic pe P.A.M., cerându-i diferenţa de bani, astfel că denunţătoarea l-a întrebat dacă nu poate să-i vireze banii într-un cont. Inculpatul a fost de acord şi i-a trimis numitei P.A.M., prin mesaj scris, datele contului său bancar. În consecinţă, la rugămintea denunţătoarei P.A.M., prietenul acesteia, aflat în Iaşi, a virat suma de 300 de euro în contul indicat de Victor Jucan.

Denunţătoarea şi profesorul s-au reîntâlnit la data de 23 august 2016, cu o zi înainte ca P.A.M. să se prezinte pentru susţinerea probei la Matematică din cadrul examenului de Bacalaureat, ocazie cu care Victor Jucan i-a dat instrucţiuni cu privire la modul de redactare al tezei: să scrie cu stiloul, să scrie mult, chiar dacă nu este corect, iar pe a treia pagină a tezei, în partea de sus, să scrie „varianta x+y+z”, acesta urmând a fi semn distinctiv.

La data de 24 august 2016, P.A.M. a susţinut proba de Matematică din cadrul examenului de Bacalaureat, conformându-se indicaţiilor date de Jucan. La data de 29 august 2016 s-au afişat rezultatele examenului de Bacalaureat, ocazie cu care P.A.M. a constatat că nu a promovat. P.A.M. i-a cerut explicaţii lui Victor Jucan, precum şi să-i restituie suma de 600 de euro, însă inculpatul a refuzat, invocând diferite motive, iar P.A.M. a sesizat organele de urmărire penală.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Alte ştiri pe această temă:

Top 5 scandaluri de corupţie care au distrus şcolile româneşti. Episodul profesorilor prinşi cu mita în lenjerie

Comisar şef al Serviciului de Permise Bistriţa-Năsăud, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Un primar a fost reţinut şi eliberat după doar câteva ceasuri petrecute în arest. El a intervenit pentru ca fiul său să obţină note mari la Evaluarea Naţională

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite