Mama-cuţitară, trimisă 29 de zile după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii din Fălticeni au hotărât aseară ca Nela Maricica Manolache să fie arestată. Între timp, Laurenţiu Ion Manolache (12 ani), copilul înjunghiat, stă uitat în spital. De două zile, nicio rudă nu a venit să se intereseze de soarta lui.

Nela Maricica Manolache (38 de ani) a aflat ieri că va sta aproape o lună în puşcărie pentru că şi-a înjunghiat copilul. „Va rămâne 29 de zile în arest pentru rele tratamente aplicate minorului. Cei de la DGASPC vor decide dacă femeia va fi decăzută din drepturile părinteşti“, a declarat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Între timp, copilul şi-a revenit aproape complet şi poate fi externat, dar nu are cine să-l ia acasă. Tatăl nu s-a interesat de soarta lui, nici bunica, nici cei doi fraţi. În aceste condiţii, medicii s-au văzut obligaţi să sune la primarul din Cornu Luncii pentru a anunţa familia minorului că poate să-l ia acasă.

„Nu a venit nimeni să ia copilul“

„Copilul se simte foarte bine, este de externat, dar încă nu a venit nimeni să-l ia. Până acum nu a venit nimeni nici să-l viziteze“, a declarat Tiberius Brădăţan, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţe „Sfântul Ioan cel Nou“.

Laurenţiu Ioan Manolache îşi doreşte să se întoarcă acasă la tatăl şi la fraţii săi, dar nu mai vrea să o vadă pe mamă. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Suceava au discutat şi cu băiatul şi cu membrii familiei. „Copilul va merge acasă după ce va fi externat. Tatăl şi fraţii săi lucrează, au gospodărie, au cal şi pot avea grijă de el. Noi îi vom monitoriza în continuare“, a susţinut Florin Tărnăuceanu, director la DGASPC. Mamei copilului de 12 ani, Nela Maricica Manolache, i s-a întocmit dosar penal pentru loviri, violenţe şi rele tratamente aplicate minorului. Ea are 38 de ani, iar la momentul în care şi-a înjunghiat băiatul cel mic era atât de beată încât nici nu se putea deplasa fără ajutor.

„Ea nu a fugit după ce a comis fapta, ci a rămas în spatele casei. Nu se putea deplasa din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla“, a precizat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. Femeia şi-a înjunghiat copilul duminică seară, când soţul şi ceilalţi doi băieţi nu erau acasă.
Laurenţiu Ioan Manolache îi ceruse de mâncare, dorinţă care a enervat-o la culme pe mama lui, care a pus mâna pe un cuţit, înfigându-i-l în abdomen. Vecinii au sunat la 112, iar băiatul a fost transportat întâi la spitalul din Fălticeni, apoi la cel din Suceava.

14 cazuri de minori agresaţi în 2011

Femeia a fost reţinută iniţial pentru 24 de ore şi trimisă la Judecătoria Fălticeni cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Laurenţiu Ioan Manolache nu este singurul copil agresat de familie din judeţ. De la începutul anului, 14 cazuri au ajuns în atenţia angajaţilor de la DGASPC. Cei mai mulţi dintre ei erau bătuţi de părinţi. „Am avut trei cazuri de abuz emoţional, trei cazuri de abuz fizic şi opt cazuri de abuz sexual“, a subliniat Florin Tărnăuceanu, director la DGASPC.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite