Viol în „lumea bună“, înscenat de soţia unui fost senator. Scandalul din urmă cu aproape un secol îl putea costa cariera pe un reputat militar

Un caz de presupus viol anima, în urmă cu aproape un secol, viaţa unui oraş de provincie. O doamnă dintr-o familie bună acuza un viol „monstruos“ la care ar fi fost supusă în casa unui militar de carieră.

Ecourile episodului cu iz monden s-au păstrat prin intermediul documentelor de arhivă, ajungând până astăzi, prin eforturile unui împătimit de istoria oraşului Caracal. Istoricul Dumitru Botar a prezentat povestea sub titlul „Întâmplări din Caracalul de altădată“, în numărul 8 (66)/august 2017 al revistei de cultură Memoria Oltului şi Romanaţilor.

Personajele întâmplării, conform istoricului Dumitru Botar, au fost doamna Elena Rădulescu Tudoran, „institutoare, era soţia lui Petre Rădulescu Tudoran şi el institutor, fost revizor şcolar şi senator de Romanaţi (1922), adică o persoană importantă din învăţământul local şi judeţean, fost director al Şcolii Generale nr. 1“ şi  maiorul Teodor Căpitănescu de la Cercul de Recrutare Romanaţi. Doamna a depus o reclamaţie împotriva maiorului, iar superiorii acestuia elaborau, în 29.01.1923, o notă informativă în urma cercetării cazului de viol.

„A început să alerge în jurul unei mese, dar obosind a fost prinsă şi trântită în pat“

„Din documentul respectiv, aflăm că în ziua de 26.12.1922, d-na Tudoran, dorind să vorbească cu Maiorul Căpitănescu pentru a cere unele relaţii despre situaţia militară a fiului său, a solicitat prin soţia acestuia o întrevedere la el acasă. Maiorul Căpitănescu, auzind despre acest lucru, îi comunică printr-o carte de vizită că este de acord s-o primească între orele 7-8 seara, ceea ce s-a şi întâmplat, d-na Tudoran fiind condusă chiar de soţul său până la poarta maiorului. Fata din casă a primit-o şi apoi a condus-o în camera de dormit unde o aştepta gazda. Precizăm că, deşi d-na Căpitănescu nu era acasă, la domiciliul Maiorului se mai aflau: o bonă cu 2 copii, mama mare a d-nei Căpitănescu şi 2 ordonanţe ale ofiţerului. Din declaraţiile d-nei Tudoran rezultă că după 10-15 minute cât a durat convorbirea, a dorit să plece, dar Maiorul Căpitănescu a luat-o în braţe încercând s-o sărute, situaţie în care, văzând agresiunea ofiţerului, a început să alerge în jurul unei mese, dar obosind a fost prinsă şi trântită în pat, iar dacă nu s-a întâmplat nimic, s-a datorat nu rezistenţei opuse, cât datorită modului în care era îmbrăcată d-na Tudoran“, scria prof. Dumitru Botar în Memoria Oltului.

De-abia ce urmează pare halucinant. „După ce lucrurile s-au potolit, d-na Tudoran şi-a refăcut toaleta, dar culmea, imediat mama mare a d-nei Căpitănescu vine în dormitor cu dulceaţă şi apă rece la pahar, închegându-se chiar o discuţie între ele, între timp apare şi soţia Maiorului, discuţia în trei continuând, servindu-se şi aperitive, fiind aduşi şi cei doi copii care au recitat poezii. Deci un adevărat chef, după consumarea pretinsului viol, fără ca d-na Rădulescu Tudoran să se plângă cuiva din familia Căpitănescu, pe faţa ei nefiind nici o urmă de supărare în legătură cu cele petrecute“, a refăcut Dumitru Botar, pe baza documentelor investigate, firul intrigii.

Distinsa doamnă ajunge acasă, nu-i dezvăluie nici măcar soţului cele întâmplate, sub pretextul că „a vrut să evite un scandal public“, însă peste cinci zile, chiar în ultima zi a anului 1922, face o reclamaţie în care spune că a fost violată „în chip monstruos“.

„Interesant că această reclamaţie nu o face soţul său, căruia soţia nu i-a spus nimic timp de 10-12 zile, perioadă în care tot oraşul aflase despre acest episod, iar generalul Dumitrescu Constantin (Turcul) comandantul Corpului I Armată sosise în Caracal pentru anchetă. Întrebată, d-na Tudoran, de ce nu a strigat ajutor, de ce nu s-a plâns d-nei Maior Căpitănescu, continuând să stea la aperitive şi convorbire cu familia ofiţerului, dar nici soţului nu i-a spus, singurul în măsură să-i apere onoarea, dânsa a declarat că a vrut să evite un scandal public. Soţul ei a declarat că soţia sa a făcut bine procedând astfel, deoarece nu l-a mai expus la acte de violenţă“, mai spune autorul relatării întâmplării din urmă cu aproape un secol.

Superiorii militarului investighează cazul şi audiază părţile, însă doamna nu poate prezenta dovezi care să susţină afirmaţiile sale, în afara unor „elemente de vestimentaţie intimă rupte, ce nu pot constitui o probă, neputându-se constata dacă au fost rupte cu acea ocazie sau intenţionat de reclamantă“. Maiorul Căpitănescu susţine pe cuvânt de onoare că nu a făcut acest fapt, fiind ferm în răspunsurile date, mai spune istoricul, militarul  „adresându-i chiar d-nei Tudoran de câteva ori un epitet dezonorant pentru o femeie, fără ca dânsa să se arate ofensată de acest fapt“.

Cercetând atent intrigile, superiorii militarului concluzionează că de fapt soţii Tudoran intenţionau să facă tot posibilul ca  maiorul Căpitănescu Teodor să fie mutat de la Cercul de recrutare Romanaţi pentru ca familia Tudoran să rezolve în linişte situaţia militară a fiului lor „aşa cum doreau de fapt părinţii, pentru ca acesta să nu mai fie chemat la încorporare, dar şi a soţului ei, Petre Rădulescu Tudoran care se află într-o poziţie destul de rea provenită din comportamentul său din timpul ocupaţiei germane (Primul Război Mondial), fiind chiar suspendat 2 ani din învăţământ“.

Se concluzionează că militarul de carieră este nevinovat, „iar d-na Rădulescu Tudoran poartă vina pentru că şi-a pus în joc persoana sa înscenând o asemenea faptă murdară, atingând grav demnitatea corpului didactic în calitate de profesoară şi Directoare a unei şcoli primare“.

Dosarul este însă înaintat Ministerului de Război şi Ministerului Instrucţiunii Publice „în vederea măsurilor ce se impun a fi luate“. Şi superiorii soţilor Tudoran din Ministerul instrucţiunii, care desfăşoară propria anchetă, concluzionează că a fost o înscenare de răzbunare contra maiorului Căpitănescu, bănuit de familia Tudoran că ar persecuta pe fiul lor, care în mod repetat s-a sustras de la chemarea la încorporare. «Situaţia creată la Caracal nu este de natură a contribui la păstrarea prestigiului de care trebuie să se bucure cele două instituţii (şcoala şi armata)», concluzionează reprezentanţii Ministerului Instrucţiunii, conform documentelor de arhivă descoperite de prof. Dumitru Botar.

Maiorul Căpitănescu este însă puternic afectat de episod. Acesta adresează o scrisoare deputatului de Romanaţi Teodor T. Oroveanu, în legătură cu ceea ce a trebuit să îndure:

,,Iubite nene Tudore,

Iartă-mă că te supăr cu rândurile mele. Te ştiu om drept şi de caracter şi ca atare îndrăznesc să te rog să vii astă seară sau mâine dimineaţă să-ţi povestesc o monstruozitate ce mi se pune în sarcină de către o doamnă din localitate. Iartă-mă că nu pot veni eu la D-ta, fiind bolnav în pat încă de câteva zile şi azi de-abia m-am putut duce la Prefectură, unde am fost chemat pentru această înscenare monstruoasă. Pare că aiurez şi cred că nu sunt sănătos la minte, dar nu pot judeca această infamie cu atât mai mult cu cât aş fi vrut ca ancheta să se fi terminat azi. În joc este demnitatea mea de om şi de militar pe lângă liniştea mea familială. Nu doresc altceva decât să se facă dreptate şi vinovatul să fie pedepsit, conform legilor ţării, oricare ar fi el. Nu admit tranzacţiuni şi nu voiesc a cere sfatul şi ajutorul rudelor mele, pentru că nu sunt vinovat. Sunt cu fruntea senină şi pata ce mi se aruncă nu voiesc să o primesc decât în cazul vinovăţiei mele. Te rog, ajută-mă! Cu cea mai mare nerăbdare, te aştept şi te rog să primeşti, odată cu aceasta, salutările mele distinse.

Maior T. Căpitănescu
Caracal 11 ianuarie 1923“.

Episodul se încheie cu bine, ne asigură autorul „Întâmplărilor din Caracalul de altădată“, maiorul Teodor Căpitănescu reuşind o carieră frumoasă ulterior acestui incident,„ în sensul că ani buni (5-6) a fost ajutorul Comandantului Cercului de recrutare Romanaţi, iar în anul 1940 Mareşalul Antonescu, pentru o perioadă scurtă, l-a numit Prefect de Romanaţi“, mai scrie Dumitru Botar în Memoria Oltului.