VIDEO Cum se făcea politică la începutul anilor ’90. Fiicele unui preşedinte PNŢ: „Ne alergau cu sapele, cu furcile pe uliţă“

Ce şansă au avut, cu adevărat, partidele istorice în 1990, într-o ţară în care s-au instalat rapid la putere vechii comunişti? Fiicele primului preşedinte PNŢ Olt povestesc prin ce-au trecut în lunile premergătoare primului scrutin „liber“.

Cei care au sperat, în 1989, că în sfârşit va triumfa dreptatea  şi că idealurile pentru care au fost aruncaţi în temniţe vor fi îmbrăţişate de români au trăit, la scurt timp, dezamăgirea vieţii, fiind fugăriţi, bătuţi şi denigraţi de noii stăpâni.

Dumitru Rădulescu a fost cel care, în primele zile ale lui ianuarie 1990, a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc în judeţul Olt, după ce, în perioada 1938-1947, condusese organizaţia judeţeană de tineret a aceluiaşi partid. Executase în anii comunismului  aproape 7 ani de temniţă grea, iar odată eliberat, a suportat  vizitele repetate ale securiştilor. Greu nu i-a fost să găsească oameni care să i se alăture, dar s-a dovedit, în scurt timp, greu să-i păstreze „la vedere“. Urmau primele alegeri „libere“ din istoria postdecembristă, iar cuvântul era, în cazul vechilor partide, singura armă. Noua putere a înţeles că lucrurile ar putea lua o altă întorsătură, aşa că au acţionat cum erau deja obişnuiţi: brutal.

Cine era Dumitru Rădulescu

Puţini sunt, cu siguranţă, astăzi cetăţenii din Olt care ştiu câte ceva despre membrii partidelor istorice renăscute în 1990. Dumitru Rădulescu a fost primul preşedinte al PNŢ Olt, având şansa să conducă partidul nici jumătate de an. În iunie 1990, în urma unui nou infarct, cel mai probabil, a decedat, la nici 70 de ani. Executase aproape şapte ani de temniţă grea în comunism, transferat dintr-o închisoare în alta, prin colonii de muncă forţată, penitenciare ( Piteşti, rahova, Bucureşti, jilava, Gherla, Ghencea, Bragadiru, canal Dunăre-Marea Neagră, peninsula Valea Neagră, Luciu-Giurgeni, Borzeşti, Oneşti) etc. Astăzi, cele două fiice din cea de-a doua căsătorie a deţinutului politic povestesc ce au aflat de la tatăl lor, dar şi ce au avut ocazia să trăiască „pe viu“ în 1990.

Dumitru Rădulescu a condus organizaţia de tineret a PNŢ Olt în perioada 1938-1947

Dumitru Rădulescu a fost întemniţat în 1950. Şi-a lăsat acasă soţia, basarabeancă venită de nevoie în România pe când era doar un copil. „Prima soţie, Nelly, era basarabeancă, tatăl său ocupase o funcţie importantă politică. Venise în România cu un tren de vite, împreună cu mama sa. Probabil s-au cunoscut la liceu, nu ştiu exact, şi s-au căsătorit. Au avut o fată, Rodica, sora noastră. Nelly a murit în timp ce tata se afla în închisoare, avea 24 de ani, lui nici măcar nu i-au spus, iar sora noastră a fost crescută de bunici. După ce a ieşit din închisoare tata, s-a recăsătorit şi ne-a făcut pe noi“, au povestit cele două surori.  Mulţi ani mai târziu, în 1990, Dumitru Rădulescu, într-o autobiografie, nota episodul trist.

Rodica, fiica cea mare a lui Dumitru Rădulescu

A fost condamnat de două ori pentru „uneltire contra ordinei sociale“, fiind eliberat în 1964, cu prilejul amnistiei. Absolvent de Drept, n-a mai putut niciodată să-şi exercite meseria.
În 1990 a sperat că a venit timpul celor care au luptat pentru idealuri nobile. A reînfiinţat organizaţia, iar surpriza a fost că foarte mulţi slătineni i s-au alăturat. Presiunile celor proaspăt instalaţi au fost, în schimb, imense şi „pe faţă“. Anii de temniţă grea şi stresul din acele luni i-au adus, în iunie 1990, sfârşitul.

„Ţipau la el şi-i spuneau să abdice“

Armele membrilor partidelor istorice erau, şi în acele vremuri confuze de început de an, cuvintele. Cu acestea sperau să le deschidă românilor ochii. „Primul sediu al partidului a fost chiar la noi în apartament, ulterior au încercat să găsească un sediu potrivit, pentru că Grădinaru, cel care fusese numit atunci la conducerea judeţului, nu le repartiza nimic. Cum găseau un spaţiu, era vandalizat, iar proprietarii erau ameninţaţi. Li se făcea frică, evident. Au avut, cred, vreo cinci sedii până în mai. La sediul de la ACR a fost cel mai rău, acolo s-a întâmplat episodul de care vă vorbeam, când au intrat zeci de oameni acolo, urlând pur şi simplu, au venit şi poliţiştii, chipurile, să ne apere, iar pe mine şi pe tata ne-au băgat într-o maşină. Au început să zgudie maşina, iar tata stătea foarte liniştit şi încerca să mă liniştească şi pe mine.

Mihaela Rădulescu a arătat ce fel de materiale erau vizate de sesiunile de vandalizare ale trimişilor FSN

Mi-a spus să stau calmă, că încearcă să ne intimideze, dar n-o să se întâmple nimic. Înainte, mulţimea furioasă încercase să-l urce pe un fel de treaptă care era la intrarea în sediu, de unde ar fi trebuit să anunţe că abdică. Şi tata încerca să-i lămurească, dar n-avea pe cine: «Măi, oameni buni, cum să abdic, n-am fost niciodată rege, nu există aşa ceva!»“, a povestit Mihaela Rădulescu, menţionând că cele mai importante evenimente trăite în acele luni au fost întâlnirile cu Ion Raţiu şi Corneliu Coposu, cu ocazia unui drum la Bucureşti pentru a ridica materialele de propagandă. 

Sora sa, Carmen Rădulescu, rămăsese în sediu, în încercarea disperată de a salva materialele electorale care trebuiau împărţite în campanie. Manifestele erau, de altfel, de fiecare dată principala ţintă a atacatorilor, pentru că atacurile au fost numeroase, şi nu doar în Slatina, municipiul reşedinţă de judeţ.

O sentinţă pronunţată în cazul lui Dumitru Rădulescu

„Era la fel peste tot. Prin nu mai ştiu ce comună, nu-mi mai amintesc exact, ne-au alergat cu sape, cu furci, parcă erau nebuni“, şi-a amintit Mihaela, aproape un copl la acea vreme (avea 18 ani), care spune că nici atunci nu era membră de partid, iar de atunci cu atât mai puţin a mai crezut că poate schimba ceva făcând politică, deşi „ar trebui să înţelegem că lucrurile nu se schimbă de la sine, trebuie să ne asumăm“.

„Subliniem că judeţul Olt este judeţul cel mai poluat cu doctrina PCR“

Să-ţi asumi calitatea de membru PNŢ a devenit, la foarte scurt timp, un act de mare curaj. „Veneau donaţii din toate părţile, dar semnau «un simpatizant anonim», le era frică, or, tata le spunea: «Trebuie să înregistrez banii ăştia, eu cui dau chitanţă, cum fac?»“, a continuat Mihaela.
Campania electorală pentru alegerile din mai 1990 a fost un câmp de luptă la modul propriu. Şefii PNŢ Olt îşi anunţau superiorii de la Bucureşti despre multiplele evenimente, la final descriind astfel situaţia: „Subliniem că judeţul Olt este judeţul cel mai poluat cu doctrina PCR“.

Şeful PNŢ Olt îşi anunţa colegii din Bucureşti despre situaţia din Olt

În darea de seamă către organizaţia centrală se aminteau episoade ca: devastarea sediului PNŢ din 27 ianuarie 1990 şi „maltratarea, insultarea, ruperea afişelor şi punerea în imposibilitatea de a face propagandă“, în urma căreia „PNŢ-CD nu a mai avut sediu, fiindu-i refuzată repartizarea de către preşedintele CPUN Olt, domnul Grădinaru“.  Membrii de partid se văd nevoiţi să închirieze o casă cu trei camere, care la 29 martie 1990 este, şi aceasta, atacată, iar proprietara, Cecilia Nicolescu, este insultată.

Surorile Carmen şi Mihaela Rădulescu, povestind din istoria trăită FOTO: Alina Mitran

În acelaşi timp, în comuna  Coloneşti, noul primar, vreme de 15 ani preşedinte al CAP şi absolvent al Academiei „Ştefan Gheorghiu“, amintea preşedintele PNŢ Olt, nu le permitea ţărăniştilor să facă propagandă. La Mărunţei, preşedintele PNŢ, profesorul Savu Vicu, a fost atacat în timp ce se întorcea cu bicicleta de la şcoală şi „bătut crunt“; la Drăgăneşti-Olt, în 27 aprilie 1990, în plină campanie electorală, preşedintele PNŢ, care era însoţit şi de alţi delegaţi, aflat într-un autoturism Oltcit, a fost atacat cu pietre şi cărămizi; în 5 aprilie 1990, în centrul Slatinei, în timp ce ieşeau din sediul biroului electoral judeţean, preşedintele Dumitru Rădulescu şi alţi doi membri sunt atacaţi şi ameninţaţi cu moartea de un individ înarmat cu o cheie masivă, două femei şi un fotograf, aflaţi în zonă, salvându-i; în comuna Grădinari, în campanie s-au implicat chiar politiştii de la post, care le-au distrus ţărăniştilor materialele de propagandă şi au scotocit curţile, impunându-le cetăţenilor care le primiseră să le distrugă; la Obârşia, 21 februarie, preşedintele organizaţiei locale a fost bătut şi „în pericol de a fi ucis“, fiind atacat de un grup de 150-160 de oameni puşi la cale de preşedintele FSN, episodul repetându-se aici şi în aprilie.

Atunci când familia cerea veşti despre deţinutul politic Dumitru Rădulescu se primea un astfel de răspuns

În altă dare de seamă erau semnalate alte episoade similare, preşedintele Dumitru Rădulescu cerându-le colegilor din Bucureşti retragerea din alegeri, prezenţa reprezentanţilor PNŢ în secţiile de vot, având în vedere situaţia creată, fiind pusă sub semnul întrebării: „Retragerea partidului nostru din alegeri ar avea o contribuţie substanţială în continuarea revoluţiei până la victoria finală care nu mai poate fi amânată, indiferent de monstruozităţile comuniste ce se opun“, încheia Rădulescu, cel care, nici două luni mai târziu, avea să se stingă în urma unui infarct.

Împuternicirea ca preşedinte al PNŢ Olt

„Ideea este că lucrurile nu s-au schimbat nici până astăzi, deşi încercări sunt. Suntem în acelaşi punct, în care ne e frică la locul de muncă să ne exprimăm opiniile, în care se promovează pe cu totul alte criterii decât competenţa şi câte nu ar mai fi de spus. Ştiţi cum îmi spun mie colegii? Mitingista! Da, pentru că am fost în iarnă la proteste, aşa cum în 1990 am fost în Bucureşti, cu mama, la Golaniadă, şi voi ieşi mereu, atâta vreme cât mai există o speranţă“, a încheiat Mihaela Rădulescu, cea care şi-a dorit, în adolescenţă, să facă facultatea de Drept, însă a fost sfătuită de tatăl său, date fiind circumstanţele, să încerce altceva, pentru că nu va fi acceptată. Astăzi este profesoară de sport, predă la unul dintre liceele de elită din Slatina, iar între timp a absolvit şi Dreptul, în timp ce sora sa Carmen a absolvit Facultatea de Drept şi Şcoala Postliceală Sanitară.

Fiicele primului preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc - Filiala Olt, despre prima campanie electorală, din 1990