Povestea dramatică a adolescentei care a fugit de acasă ca să poată da Capacitatea: „Nu-mi amintesc să fi avut copilărie“
0O tânără de 18 ani din Slatina a reuşit să supravieţuiască regimului crunt de acasă şi părinţilor abuzivi care au împiedicat-o să meargă la şcoală. O poveste similară de viaţă are şi un tânăr de 16 ani. Ambii au ajuns în sistemul de protecţie a copilului din Olt.
Magda şi Costi sunt doi tineri care au căpătat, alături de alţi trei colegi de-ai lor din sistemul de protecţie din judeţul Olt, de curând statutul de angajat. Lucrează câte 6 ore pe zi, atât cât îi permite legea angajatorului care acceptă la lucru persoane între 16 şi 18 ani, bucurându-se că sunt primii bani pentru care nu trebuie nici să mulţumeacă, nici să dea socoteală. Au ales să-şi demonstreze, pas cu pas, că vor fi pregătiţi, peste puţini ani, să pornească singuri în viaţă.
Magda are o poveste înfiorătoare. Dintr-un oraş al judeţului Olt a ajuns, într-o seară, în urmă cu un an şi ceva, în regim de urgenţă în centru. A fost încă o bătaie, cea mai rea, pe care o primea de la tată, şi momentul care a declanşat totul. A prins curaj şi a sunat după ajutor. De atunci lucrurile, spune tânăra, au început să se îndrepte, iar astăzi visează cu ochii deschişi să ajungă, într-o zi, pediatru. Cel mai mult îi lipsesc surorile, cea mică în mod deosebit, pentru că, spune, n-au fost despărţite niciodată. „Ea n-a vrut să plece, se teme să nu-i pună lumea eticheta de «crescut la casa de copii»“.
Iarna trecută toată Slatina a admirat-o pe „Veronica“
Magda are deja 18 ani. A terminat primul an al unei şcoli profesionale din Slatina, profil comerţ, după o pauză la şcoală de ani buni. „Pentru faptul că nu m-a mai lăsat să mă duc la şcoală pot spune că-l urăsc pe tata dublu, triplu, era lucrul pe care mi-l doream cel mai mult. Ca să pot să dau examenul de Capacitate a trebuit să fug de-acasă. Acum ambiţia mea este să termin liceul, eu aş vrea chiar la zi, dar cred că vârsta nu-mi mai permite, şi mai departe să merg la facultate, la Medicină sau la Academia de Poliţie. Mi-e teamă, însă, să nu fie doar un vis, deşi eu simt din tot sufletul că pot recupera timpul pierdut“, spune tânăra.
Din copilărie n-o năpădesc amintiri plăcute. „Nu-mi amintesc să fi avut copilărie!“, spune, sec, tânăra, care descrie o perioadă în care chipul mamei nu i-a surâs (a cunoscut-o de-abia anul trecut, iar întâlnirea n-a impresionat-o în niciun fel), iar bunica n-a avut nici pe departe bunătatea bunicilor din poveşti. A lăsat totul în urmă şi se concentrează pe ce are de făcut de acum înainte, mai ales că nu sunt puţine lucruri.
„De fiecare dată când nu mai pot, îmi spun că trebuie“
Se descrie ca fiind, pe undeva, o singuratică. Cel mai mult îi plac plimbările, singură, ascultând muzică, deşi se înţelege bine şi cu mai tinerii ei colegi de apartament şi are şi prieteni. De cum a venit vacanţa, a insistat, ca şi Costi, să i se ofere şansa să lucreze. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au intermediat angajarea tinerilor, după ce angajatorii i-au cunoscut pe viitorii angajaţi.
„Magda ne-a uimit, ce să vă spun. A venit la interviu foarte sigură, prietenoasă, deschisă, aşa cum aţi văzut-o. Ne-a cucerit pe toţi, pentru că este o afacere de familie şi participam toţi la acel interviu. La final ne-a spus că este din centru, mărturisind că i-a frică iniţial că vom fi influenţaţi de acest amănunt, dar n-a putut să nu fie sinceră cu noi. Nu am decât cuvinte de laudă. Se descurcă foarte bine, are şi o mică gestiune, în sectorul ei este cea mai mare curăţenie, are grijă de fiecare amănunt. Cred, sincer, că doar de ea depinde să ajungă unde vrea în viaţă“, a declarat reprezentanta firmei care a angajat-o pe Magda la un complex de servicii de agrement deschis pe perioada verii.
„Am, evident, şi momente în care îmi spun că nu mai pot, după care tot eu îmi spun că trebuie, că nu depinde de nimeni altcineva. Şi chiar cred că voi reuşi. Aş vrea să ajung pediatru, pentru că în copilărie am simţit ce înseamnă să nu se uite nimeni la tine, dacă nu eşti însoţit de un adult. De fiecare dată când ajungeam la spital mă lăsau ultima, mă consultau după ore bune şi de obicei mă trimiteau acasă, că n-am nimic. Eram, cred, un copil de 12-13 ani atunci. Norocul meu este că n-am avut nevoie de medic de prea multe ori“, spune Magda, care şi-a făcut planul ca din toamnă să se concentreze pe învăţat. Din primii bani şi-a înrămat o fotografie cu cele două surori pe care acum le vede destul de rar: „Am s-o păstrez toată viaţa!“, spune aproape lăcrimând.
„Cel mai mult îmi doresc să mă angajez, după şcoală, la ALRO“
Constantin, sau Costi, cum îi spun prietenii, vorbeşte greu despre viaţa lui. În căsuţa de tip familial este de trei ani, însă de-a lungul vieţii a avut mai multe familii de împrumut. De la ultima a venit în centru „din cauza condiţiilor materiale, să zic aşa. N-aveam căldură, n-aveam mai multe acolo“, spune tânărul care în toamnă împlineşte 17 ani.
Are, probabil, răni care cine ştie dacă se vor vindeca vreodată. Cu drag îşi aminteşte de familia din Balş. „Ei m-au crescut!“, poveşteşte Costi, iar cuvintele îi ies greu, parcă măsurate îndelung. A rămas prieten cu băiatul natural al respectivilor „părinţi“. “El merge în străinătate, munceşte, se descurcă, e un pic mai mare decât mine. Când vine ne mai întâlnim“, povesteşte tânărul.
Pe părinţii naturali nu-i cunoaşte şi nici nu şi-ar dori, recunoaşte. „Am auzit de la Birouri că nu prea s-au interesat ei aşa de mine, aşa că eu de ce aş face-o? Să fie fiecare cu viaţa lui, eu vreau să-mi văd de-a mea!“, încearcă să rostească fără patimă tânărul, care în timp a aflat că ar mai avea opt fraţi. Dintre aceştia nu cunoaşte decât o soră.
Astăzi Costi spune că-i e bine alături de colegii din sistem. Mai are doi ani şi termină şcoala profesională, profil metalurgie, va avea calificarea „turnător“. De aceasta se leagă, de altfel, toate speranţele lui. Pentru că practica din timpul şcolii o execută la societatea ALRO, visează să obţină după absolvire un loc de muncă. „Cel mai mult îmi doresc să mă angajez, după şcoală, la Alro“, spune tânărul, care adaugă, aproape pentru sine: „Trec repede ăştia doi ani!“.
Dacă pentru copiii din familii, mai ales în adolescenţă, în perioada conflictelor aproape inevitabile, perspectiva majoratului înseamnă că nu vor mai da socoteală nimănui, şi de obicei cam atât, cei din sistemul de protecţie priveasc aproape ca pe o sabie deasupra capului momentul. Vor fi nevoiţi să se descurce. Costi a avut, probabil, în vedere şi acest lucru, fiind printre primii care au solicitat ajutor să poată deja să lucreze pe perioada verii. „El e foarte-foarte muncitor, iar patronul chiar e mulţumit. Prinde repede, vrea să înveţe, nu se fereşte de muncă!“, spune reprezentantul DGASPC Olt, Marcel Veţeanu. Stârnit un pic, tânărul poveşteşte că, atunci când are timp liber iar colegii nu prea-şi văd de îndatoriri, face curat „mai în toată locaţia, în camera mea şi în spaţiile comune“.
Şi Costi şi Magda au avut ocazia să-şi descopere şi talente ascunse. Magda şi-a încercat talentul de actriţă, iar pe 15 ianuarie toată Slatina a admirat-o ca fiind Veronica Micle, la braţul lui Mihai Eminescu. Nici colegul nu se lasă mai prejos. Mic fiind a încercat să cânte la pian, însă a descoperit că de fapt are o voce foarte bună. Deocamdată nu s-a gândit serios să-şi valorifice talentul, dar la spectacolele pe care le pregătesc tinerii din sistemul de protecţie e printre vedete.
Întâlnirea se termină relativ repede. Costi trebuia să ajungă de mai mult de o jumătate de oră, se grăbeşte la lucru, să nu aibă probleme, deşi primeşte asigurări că şeful a fost informat. Magda e în ziua ei liberă, iar dacă tot a ieşit trece prin birourile DGASPC să-şi salute prietenii.
Se încarcă comentariile...
