Păzitul fântânilor, încercarea la care sunt supuşi flăcăii satului de Sfântul Ioan. Cum îi pedepsesc bătrânii pe cei neatenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Sfântul Ioan, ultima celebrare din ciclul sărbătorilor de iarnă, în câteva sate din sudul judeţului Olt se mai păstrează obiceiul Păzitul Fântânilor, practicat cu mare fast în comuna Izbiceni.

Este un alt obicei care, spun etnografii, vine dinainte de creştinism. Se practica îndeosebi în satele din apropierea drumurilor intens circulate, unde exista primejdia „spurcării“ apei, flăcăii satului angajându-se că în noaptea dintre ziua de bobotează şi cea de Sfântul Ion nimeni nu se va apropia de fântână.

Obiceiul este astăzi, şi era, probabil, şi odinioară, prilej de mare distracţie pentru băieţi, care pentru lunga şi friguroasa noapte pregăteau lemne şi paie de foc, dar şi merinde pe săturate.

„Participanţii erau flăcăi între 16 şi 20 de ani. Începând cu după-amiaza zilei de 6 ianuarie, se împodobeau fântânile cu frunze, pănuşi de porumb, stuf, lănţişoare din hârtie colorată. În unele sate se foloseau batiste, velinţe, aşternuturi. Se aduceau paie, lemne pentru întreţinerea focului, frigări necesare pregătirii ospăţului din timpul nopţii. Fântâna era păzită toată noaptea, pentru a nu «spurca» cineva apa“, spune etnograful Claudia Balaş, din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Flăcăii erau puşi la încercare de bătrânii satului, în special, care pândeau ca atunci când intervine oboseala şi băieţii aţipesc să poată „spurca“ simbolic apa cu tărâţe de grâu şi porumb. Dacă acest lucru se întâmpla, băieţii care nu au reuşit să păzească fântâna cum se cuvine aveau sarcina ca până în zori să cureţe apa, astfel încât în dimineaţa zilei de 7 ianuarie, când sătenii veneau să ducă apă proaspătă în gospodărie, aceasta să fie curată „ca lacrima“.

Obiceiul este astăzi, cum, de altfel, era şi pe vremuri, prilej de chef FOTO: www.traditiioltene.ro

image

Bătrânii mai hâtri nu se opreau doar la gestul de a arunca în fântână tărâţele, ci, pentru a-i umili pe tineri, le strecurau acestora în buzunare tăciuni încinşi, apă sau cenuşă. 

image

„Dimineaţa, flăcăii care au păzit fântâna se împărţeau în grupuri care mergeau pe uliţele satului cu găleţile pline cu apă, pe cobiliţe, împodobite cu busuioc şi hârtie colorată. Se opreau la fiecare casă şi cu căucul din aramă turnau de trei ori apă în mâini fiecărui membru al familiei pentru a-şi spăla faţa. Cu aceeaşi apă se stropeau pomii, animalele, păsările.

Stropirea simbolică cu apă era însoţită de urări cu caracter augural: „Să fiţi sănătoşi/ să aveţi an bogat/ La mulţi ani!”“, precizează etnograful, adăugând: „Cunoaşterea acestui obicei are o importanţă deosebită fiind legat de unul din simbolurile primordiale, ce precede cu mult creştinismul. Stropirea şi spălarea cu apă, fără prezenţa unui slujitor al bisericii ilustrează cât se poate de clar existenţa simbolului apei şi a obiceiului amintit cu mult înainte de apariţia creştinismului. În credinţa populară contactul cu apa fertiliza şi multiplica potenţele vieţii, regenera forţele vitale. De aceea, dacii beau apă din Dunăre înainte de a pleca la luptă“.

CITIŢI ŞI: 

Ziua Sfântului Mucenic Trifon şi apa sfinţită de preoţi pentru botezul podgoriei: cum apăra Trif Nebunul viile şi livezile de dăunători

Ce sunt icoanele de vatră şi cum „zăvorau“ acestea casa pe vremuri, apărând-o de spiritele rele

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite