Mărturii din lupta cu cancerul. Ana-Maria Ciauşu, subprefect de Olt: „Eu am «împărţit» boala cu câţiva prieteni buni“
0
Ana-Maria Ciauşu (44 ani), subprefectul judeţului Olt, se luptă de mai bine de un an cu cancerul. A acceptat să vorbească despre cum s-au întâmplat lucrurile de la aflarea diagnosticului şi până în prezent, ce reacţie au avut oamenii din jur, ce a văzut în lunile de tratament, ce-i răneşte cel mai tare pe cei care luptă cu boala etc.
Numărul celor care află în fiecare an că suferă de cancer, pacienţi din ce în ce mai tineri, rămâne alarmant în România. Deţinem şi la acest capitol recorduri nedorite, cu toate acestea prevenţia rămâne un simplu deziderat. Am stat de vorbă cu un pacient care a început lupta cu cancerul cu un an în urmă. Am vrut să ştim cum a început totul, ce se întâmplă de la primirea diagnosticului, ce încercări vin la pachet cu „sentinţa“ de cancer, dar şi cum poţi trece prin boală ca printr-o încercare grea, cum de altfel şi este, din care să ieşi învingător.
Ana-Maria Ciauşu (44 ani), subprefectul judeţului Olt, a suferit în luna iunie a anului trecut o operaţie de mastectomie bilaterală, în urma diagnosticului de cancer de sân. Imediat după operaţie a început tratamentul, însă din primul moment a ales să recunoască boala, să vorbească despre ea firesc cu rudele şi prietenii apropiaţi, şi nu doar cu ei, şi să-şi facă pur şi simplu planul de bătaie, punându-i la treabă pe toţi cei dragi, cărora le-a arătat cum pot să o ajute. A văzut, în orele petrecute pe un pat de tratament, luni de-a rândul, pacienţi cu acelaşi diagnostic, dar cu mai puţin sprijin din partea apropiaţilor, constatând cât de important este suportul pentru un bolnav într-o asemenea situaţie.
„Am crezut că a văzut ceva acolo şi că este ultima fază“
Drumul diagnosticării şi vindecării de cancer a început în primăvara anului 2021. Ana-Maria spune că nu făcuse niciodată o mamografie, în schimb, din 2017 făcea anual ecografie de sân. „A început totul cu un control, după ce întâmplător am sesizat un nodul la sânul drept. Mamografie nu făcusem niciodată, pentru că nu mi s-a recomandat, în schimb făcusem ecografii. Doi ani aveam de când nu mai făcusem o ecografie, dar asta pentru că a fost pandemia“, am început să depănăm firul poveştii.
Momentul în care Ana-Maria a văzut reacţia medicului a fost primul şoc. „Am efectuat mamografia, medicul a avut o faţă când a ieşit... Şi mi-am dat seama, fără să-mi spună, că e cancer. M-a impactat faptul că nu a discutat şi a zis doar – «mergeţi la specialist» – ceva de genul acesta. M-a afectat mai tare decât dacă mi-ar fi spus – «ştiţi, ceea ce vedeţi aici este o suspiciune de cancer» - , pentru că în imagistică este suspiciune, nu diagnostic. Faptul că el a reacţionat cumva…, cunoscându-mă şi părându-i rău, probabil, pe mine m-a topit. Am crezut că a văzut ceva acolo şi că este ultima fază“, şi-a amintit Ana-Maria.
De acolo a început o cursă a informării. Ce înseamnă scorul BI-RADS, ce înseamnă valorile concrete în cazul ei. „Mă documentasem până să intru în cabinetul medicului specialist. După documentarea asta am zis – bun, ce soluţii sunt? Începusem deja să mă informez. Şi cum medicul specialist a zis că orice se poate rezolva, că medicina a avansat, tehnica medicală este avansată, m-a încurajat. Mi-a spus că, oricum, până când nu facem o biopsie nu poate să confirme suspiciunea imagistică. Şi m-a programat, la 3-4 zile, la biopsie. Am făcut-o, am aşteptat trei săptămâni. Aşteptarea aceasta a fost puţin ciudată, pentru că m-aş fi informat şi m-aş fi şi înarmat cu multe lucruri dacă aş fi ştiut exact despre ce e vorba. Trei săptămâni de aşteptare un pic te apasă“, a povestit Ana-Maria Ciauşu.
După operaţie şi primele cure de chimioterapie, când părul a început să cadă, s-a tuns prima dată FOTO: Arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
Peste cele trei săptămâni de aşteptare pentru rezultatul biopsiei s-au mai adăugat alte 10 pentru un alt test, imunohistochimie. „Biopsia şi imunohistochimia au spus că este un carcinom ductal «in situ», adică un cancer zero. Diagnosticul acesta de cancer zero nu a fost o urgenţă. Eu am folosit sistemul privat pentru intervenţia chirurgicală. A durat aproximativ două luni până când m-a programat la operaţie, nefiind urgenţă“, a continuat Ana-Maria.
A decis, în urma discuţiei cu medicii, pentru că s-a consultat chiar cu doi medici, mastectomia bilaterală. „ Am ales aşa pentru că din toate statisticile reiese că procentul este mai mare ca cei care au făcut cancer la un sân să-l facă şi la celălalt. Şi atunci am ales radical, să fac mastectomie bilaterală cu implant sincron, aşa se numeşte tehnic. Adică plus protezele mamare, ceea ce este cumplit de dureros“, a explicat tânăra.
A aşteptat apoi alte trei săptămâni pentru rezultatul biopsiei din timpul operaţiei. La finalul celor trei săptămâni, al doilea şoc: „În două luni de zile a fost un cancer în stadiul II B, o invazie accelerată şi necontrolată. Asta m-a zdruncinat din nou un pic, până când am ajuns la oncolog, pentru că acesta este următorul pas. Sunt situaţii în care, dacă se confirmă cancerul într-un stadiu avansat, nu se operează. Se face întâi chimioterapie, radioterapie, ce recomandă oncologul“, a completat Ana-Maria.
Următorul pas a fost vizita la oncolog, cel care hotărăşte planul de tratament. „Am luat legătura cu medicul Michael Schenker, care este şeful clinicii „Sfântul Nectarie“ din Craiova, conferenţiar universitar doctor, un om absolut spectaculos, un profesionist desăvârşit, care lucrează cu o echipă multidisciplinară, care aduce toate tehnicile inovative din străinătate, în special din America, şi ca medicaţie, şi ca abordare, şi le implementează la această clinică unde foarte-foarte mulţi oameni îşi salvează viaţa. Am început tratamentul cu el şi cu echipa lui. Am trecut pe asigurarea de stat, la privat am plătit costurile mastectomiei. Aici am trecut pe asigurarea de stat, pentru că este un spital care lucrează cu CAS şi indiferent de terapia pe care trebuie să o urmeze pacientul, acesta nu plăteşte absolut nimic“, a explicat tânăra.
Ana-Maria a decis să înfrunte boala şi să lupte cu toate armele FOTO: Arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
Aici a văzut şi partea în regulă a poveştii pacienţilor cu cancere din România. „Suportul este şi din punct de vedere psihologic, au psihologi pentru pacienţi, terapie prin yoga cu specialişti, şi acestea sunt gratuite. Analizele pe care şi le fac pacienţii înainte de fiecare sesiune de tratament se fac în clinică şi sunt gratuite. Înainte de fiecare şedinţă - eu am făcut 20 de cure de chimiterapie, săptămânale - sunt obligatorii analizele de sânge: hemoleucogramă completă, markeri tumorali, ca să vadă cum funcţionează tratamentul, cum acceptă organismul. Am făcut două tratamente în acelaşi timp: chimioterapia şi terapia ţintită molecular. Dacă pentru chimioterapie am avut 20 de şedinţe, terapia ţintită molecular o urmez şi astăzi, din trei în trei săptămâni, pentru că a fost planificată pentru un an“, a completat Ana-Maria.
FOTO: Arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
La fiecare trei luni pacienţii cu cancer fac analize şi mai amănunţite. Planul de tratament şi de investigaţii poate varia însă în funcţie de tipul de cancer, de terapiile recomandate, de pacient, mai spune Ana-Maria Ciauşu, care subliniază că deosebit de importantă i se pare relaţia medic-pacient şi încrederea pe care cel din urmă o are în specialist.
„La aproape un an după mastectomia bilaterală am suferit încă o intervenţie chirurgicală“
Cele mai grele momente din această perioadă în care nimic n-a mai fost ca înainte au fost reacţia primului medic şi vestea, în urma biopsiei, că de fapt chirurgul operase un cancer în stadiul II.
„Impactul a venit după intervenţie, dar este impact, pentru că atunci când crezi că ai scăpat şi că aceea a fost cea mai mare problemă a ta, constaţi că este posibil ca acest cancer invaziv să fi afectat şi alte organe. La aproape un an după mastectomia bilaterală am suferit încă o intervenţie chirurgicală, anume limfadenectomie axilară dreaptă. Am scos 13 ganglioni, care din fericire erau doar inflamaţi, nu au fost invadaţi. Chiar şi anumiţi medici m-au întrebat de ce nu am operat de la început şi gaglionii, iar răspunsul este - pentru că nu a fost cazul, suspiciunea a fost la început de un cancer zero“, a continuat tânăra să depene din experienţa personală.
„N-am considerat niciodată că mă otrăveşte chimioterapia“
Diagnosticul de cancer îi face pe pacienţi să exploreze, în primul rând online, forumuri, comunităţi. Ana- Maria spune că a făcut şi asta şi consideră importante părerile pacienţilor, însă niciodată n-a încetat să se informeze din surse ştiinţifice. Astfel a ales fără semne de întrebare să se încreadă în medici şi în soluţiile propuse de ei. Pentru că totul este o alegere, spune Ana-Maria, care te poate costa viaţa.
„Decizia este a pacientului şi în cazul următor: medicul spune – trebuie să te operez, iar pacientul spune – nu, beau nişte ceaiuri. Şi medicul nu te poate opera cu forţa. După operaţie, pacientul merge la oncolog şi acesta spune – îţi trebuie nişte şedinţe de chimioterapie, sau radioterapie sau imunoterapie, iar pacientul spune – aaa, nu, eu nu mă otrăvesc. Eu beau ceaiuri şi mănânc verdeaţă. Eu nu am nimic împotriva acestor terapii alternative, complementare, şi de ce tip mai sunt, dar o decizie de genul acesta, spun statisticile, de cele mai multe ori dă rezultate dezastruoase. Eu n-am considerat niciodată că mă otrăveşte chimioterapia. Ba, din contra, că este un tratament foarte puternic, dar care evident îmi face bine. Că doar niciun medic nu vrea să-şi omoare pacienţii, vrea să-i salveze“, explică tânăra cum a ales să privească lucrurile.
Între timp părul a început din nou să crească FOTO: arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
A fost un caz atipic şi în privinţa efectelor chimioterapiei. Spune că s-a aşteptat la efecte devastatoare, în schimb a avut surpriza să suporte foarte bine şedinţele de chimioterapie. A fost, însă, un pacient-model. A băut câtă apă i s-a spus, nemaifiind nevoie de perfuzii pentru hidratare, s-a alimentat chiar dacă „apa are gust metalic şi mâncarea are gust de carton“, iar asta pentru că „până acum am făcut ce-am vrut, acum facem ce trebuie“.
„În prima zi după chimioterapie am aşteptat toată ziua în pat să-mi fie rău. Şi nu mi-a fost“
„În prima zi după chimioterapie am aşteptat toată ziua în pat să-mi fie rău. Şi nu mi-a fost. Atunci pur şi simplu am râs, şi cu prietenii mei, cu «echipa» cu care m-am ocupat de mine, pentru că aşa funcţionăm de fapt, am râs de-a dreptul. Cumva disperarea îi pune pe oameni în situaţii de a alege tot felul de chestii ciudate. Mie mi-a fost teamă să ies din casă, am panicat şi prietenele, şi pe sora mea, pentru că au stat într-un fel de stand-by, pregătite să intervină dacă se întâmplă ceva. Auzisem că vomiţi, că nu te poţi ridica din pat, lucruri rele. Nu pot să spun că asupra mea chimioterapia nu a avut efecte adverse, pentru că au fost, dar nu aşa. În primul rând insomnia severă. Două-trei zile după tratament nu am dormit“, a detaliat Ana-Maria.
În perioada chimioterapiei FOTO: Arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
Un alt efect, de data aceasta al unui vaccin administrat după chimioterapie, i-a provocat o febră musculară ciudată. „Era o febră care nu m-a panicat, deşi nu mă puteam muta de o parte pe alta, dar ştiam că acesta este efectul şi că în 24 ore trece. Există panica mai mare când nu ştii ce te aşteaptă. Când constaţi că unul dintre medicamente are un efect temporar, pentru că citeşti înainte, sau întrebi medicul, nu aveam de ce să intru în panică. Trebuie să suporţi cumva răul mai mic, iar ăsta era un rău mai mic decât cel de a nu urma tratamentul şi a nu te vindeca de cancer“, a apreciat Ana-Maria.
„O să mă observaţi fără păr, şi pentru că mă iubiţi, sunt frumoasă oricum“
Suportul familiei şi al prietenilor apropiaţi poate fi considerat secretul modului în care Ana-Maria Ciauşu trece prin boală. I-a pregătit însă de la început.
„Diagnosticul din punct de vedere medical nu mai este atât de înfricoşător, în sensul că foarte multe forme de cancer se vindecă chiar şi în stadii avansate, ceea ce nu puteam să spunem chiar cu10 ani în urmă, cu 15, cu 20. Nu se puteau trata, şi atunci oamenii, cel puţin în societatea noastră, au rămas cu opinia asta – se duce, indiferent că într-o lună, că în două, că în mai multe, dar se duce. Or, nu mai este chiar aşa. Dacă este ceva care te termină şi mai mult, pe lângă boală şi tratamentul pe care trebuie să le suporţi, este această energie pe care o primeşti de la familie şi din jurul tău“, a explicat Ana-Maria cât de greu îi este unui bolnav să-şi înfrunte şi temerile proprii şi „sentinţele“ celor din jur.
I-a căzut părul, dar a a apelat la peruci FOTO: Arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
Pentru a preîntâmpina astfel de reacţii, ales să-şi „consilieze“ apropiaţii. „Eu ce-am făcut? În primul rând familiei i-am spus adevărul şi am zis că este totul rezolvabil, cu răbdare şi cu înţelegere pentru manifestările şi puterile mele în urma tratamentului. Voi fi un om care se odihneşte mai mult, care are chef, sau nu are chef, să vorbească astăzi prea mult, care mănâncă diferit... Le-am mai spus că dacă este ceva ce nu aş putea suporta ar fi să-i văd pe ei că plâng toată ziua şi că sunt supăraţi. Asta n-aş putea gestiona. «Ca să-mi faceţi viaţa uşoară şi ca eu să pot să mă ocup de mine, trebuie pur şi simplu să trataţi această boală a mea ca pe orice altă boală. Eu sunt în tratament şi atât. O să mă observaţi fără păr şi, pentru că mă iubiţi, sunt frumoasă oricum, deci nu avem de ce să ne facem probleme»“, a explicat tânăra cum a făcut „terapie“ cu membrii familiei.
„Nu trebuie să-l omori pe om înainte să-l omoare moartea“
La fel a procedat şi cu prietenii apropiaţi, pe care i-a şi pus la treabă. Fiecare şi-a asumat responsabilităţi, sărindu-i în ajutor.
„Mă consider nu norocoasă, ci pur şi simplu binecuvântată de Dumnezeu, eu nu am dus boala singură. Eu am „împărţit“ boala mea cu prietenii mei, cu câţiva dintre prietenii mei, pentru că, fac o paranteză, descoperi când ai o boală de genul ăsta că nu mai ai atât de mulţi prieteni pe cât credeai că ai. Din diverse considerente. Şi ăsta este un şoc pentru foarte mulţi oameni. Eu nu l-am primit ca pe un şoc, ci ca pe o constatare, pentru că sunt un om foarte puternic. Dar, dacă pacienţii mai suferă, şi suferinţa interioară este mai grea decât cea fizică pe care ţi-o provoacă medicalemtele, este şi din motivul acesta: constaţi că te părăseşte foarte multă lume. Din lipsă de educaţie, din lipsă de empatie, din teamă de a nu te deranja… Nu trebuie să-l omori pe om înainte să-l omoare moartea. Deasupra tuturor acestor chestiuni, fiecare cum percepe boala şi ce nivel de informare are, nu ai cum să părăseşti un om exact în momentele lui cele mai grele“, a mai spus tânăra.
„Cum să accept că să-ţi cadă părul poate fi aspectul cel mai rău dintr-un tratament!“
Un alt neajuns cu care se confruntă pacienţii, a mai observat Ana-Maria, îndeosebi urmărind discuţiile de pe forumuri, este acela că primesc foarte puţine informaţii despre ce urmează să li se întâmple. Medicii fie nu au timp să-i informeze, fie pur şi simplu ignoră, în spitalele de stat, această nevoie, consideră Ana-Maria, explicând însă că pentru un pacient care se tratează de cancer contează enorm să ştie la ce să se aştepte, cu ce poate să intervină, ce soluţii are pentru diversele reacţii la tratament şi aşa mai departe. Nu i s-a întâmplat însă să nu primească aceste informaţii la clinica la care se tratează, din contră.
A acceptat că pentru o vreme nu va mai avea păr FOTO: Arhiva personală Ana-Maria Ciauşu
„Când am avut prima discuţie cu medicul, am întrebat ce anume este cel mai greu, ca eu să ştiu, să mă pregătesc psihic. Şi medicul a spus, pe baza constatărilor din relaţia cu pacienţii – cel mai greu este pierderea părului. Şi mie nu-mi era frică de aşa ceva. Asta nu poate fi cel mai rău, nu aveam cum să accept că acest lucru poate fi cel mai rău aspect dintr-un tratament, când este o chestiune exterioară care, la fel, este determinată în timp, adică după ce ai terminat tratamentul părul îşi reia creşterea. Şi chiar şi dacă aş fi rămas pe viaţă fără păr aş fi considerat că este cea mai mică problemă, pentru că trăiesc“, a mai spus tânăra. Perioada „fără păr“ i-a permis, în schimb, să experimenteze mai multe coafuri, pentru că perucile i-au dat această oportunitate. Şi-a lăsat prietenii să o ajute, au făcut în continuare activităţi împreună, tot timpul a ştiut că are pe cine să se bazeze.
În tot acest timp a văzut însă în clinică şi fraţi de suferinţă cărora le-a fost şi le este în continuare greu. Pentru că nu există o reţea bine pusă la punct de servicii sociale şi nu toţi pacienţii au şansa de a fi susţinuţi, inclusiv material, de rude şi de prieteni.
„Bolile astea sunt foarte scumpe“
„Este necesară o reţea. Nu este cazul clinicii în care mă tratez, şi la care au acces toţi pacienţii, dar cred că nu doar despre cancer trebuie să discutăm, raportat la astfel de situaţii. Pentru că sunt o grămadă de alte boli comparabile cu cancerul, ca impactare, ca tratament, ca dezastru pe care ţi-l produc în organism, care, la fel, ar trebui să fie cumva în atenţia maximă a statului din punct de vedere al reţelei de suport. Or, nu sunt. Am avut legătură şi cu spitalul de stat, pacient fiind. Comportamentul şi felul în care relaţionează cu pacienţii cu boli grave lasă mult de dorit. Îl umilesc pe pacient foarte-foarte mult şi îl descurajează“, a remarcat Ana-Maria.
Ca să supravieţuieşti bolilor grave îţi trebuie şi suport financiar, dacă eşti un om simplu care nu are resurse. Ana-Maria spune că s-a bucurat de ajutorul multor prieteni şi chiar de ajutorul prietenilor prietenilor săi, oameni pe care nu i-a cunoscut personal, dar cărora le mulţumeşte şi pe care îi pomeneşte în rugăciuni.
„Evident că sunt oameni care nu au variantă şi reuşesc şi cu puţin. Bolile astea sunt foarte scumpe. Trebuie să mănânci sănătos, cum ar trebui să mâncăm cu toţii şi când nu avem o problemă, evident. Şi este scump, este foarte scump. Trebuie să îţi iei alte suplimente – vitamine, minerale, este scump, nu le iei pe cele mai ieftine de pe piaţă. Sunt foarte multe de discutat. Plus suportul psihologic. Nu vreau să acuz pe mine, mai degrabă acuz tot sistemul în sine. Pacienţii bolnavi de cancer au nevoie de suport psihologic şi el trebuie să fie gratuit şi accesibil oricui, indiferent de mediul din care vine, indiferent de venituri sau de educaţia pe care o are. În plus, într-adevăr, nu este timp, sunt foarte mulţi bolnavi, este puţin personal medical specializat“, a conchis Ana-Maria Ciauşu.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
