Cum îţi iei copilul din faţa ecranului. Cristian Andrei, psihoterapeut: „Daţi copiilor cadouri cu poveste. Îi captivează“
0
Copiii aleg să stea ore întregi în faţa unui ecran pentru că părinţii nu ştiu cum să le ofere altceva. Aşa s-a ajuns, spune medicul Cristian Andrei, ca părinţii să valoreze în ochii copiilor lor mai puţin decât un smarphone. Cum mai putem întoarce lucrurile.
Psihoterapeutul Cristian Andrei le-a explicat părinţilor, într-o sesiune de parenting desfăşurată la Slatina la iniţiativa unei firme care are în portofoliu două branduri de jucării, cum putem limita timpul petrecut de copii în faţa ecranelor fără să ne confruntăm cu revolta acestora.
Jucăriile de rol, jucăriile de exterior, jucăriile simple - maşinuţe, păpuşi etc. - sau pur şi simplu obiectele care ne înconjoară, şi care nu ne costă nimic, pot deveni un concurent redutabil pentru ecranele luminoase care îi acaparează pe copii de la cele mai mici vârste.
Psihoterapeutul Cristian Andrei le-a explicat părinţilor de ce sunt atraşi copiii atât de mult de ecrane, indiferent că e vorba de televizor, de laptop, tabletă sau smarphone, pentru a înţelege cum pot să „concureze“ cu această ispită.
„Televizorul nu ar trebui să funcţioneze seara, ci ziua, când este lumină“
Atracţia irezistibilă a copiilor - dar şi a oamenilor mari, pentru că totul a pornit de la adulţi, a spus dr. Cristian Andrei - pentru ecrane porneşte pur şi simplu de la modul cum suntem programaţi să funcţionăm. Tot ce înseamnă lumină şi mişcare ne atrage, iar jocurile video, desenele animate, filmele etc. le au din plin pe primele două, însă şi ceva în plus: povestea.
Pentru a limita, inclusiv noi, adulţii, timpul petrecut în faţa unui ecran ar trebui să ne folosim de lumina naturală. O cameră cu draperiile trase este ambientul perfect pentru vizionare, dacă în schimb descoperim ferestrele şi lăsăm lumina să pătrundă în încăpere lucrurile se schimbă. Interesul nostru pentru ecran scade.
„Televizorul nu ar trebui să funcţioneze seara, ci ziua, când este lumină şi la geamuri. Şi să vedeţi câtă competiţie face şi pentru dumneavoastră. Dacă sunt perdelele trase şi fereastra deschisă, o să vă uitaţi o jumătate de episod cel mult şi gata“, a explicat dr. Cristian Andrei.
„Un părinte trebuie să fie mai ţăcănit decât copilul lui şi decât ceea ce poate să vadă copilul la televizor“
Doar asta nu este de ajuns, dar nici să le confiscăm copiilor telefonul, laptopul sau tableta. Trebuie să punem ceva în loc, ceva care să implice mişcare şi poveste, exact ce găsesc dincolo de ecran.
„Mişcarea iarăşi este ceva care îl stimulează pe copil“, le-a spus medicul părinţilor.
Va trebui să învăţăm să inventăm poveşti, situaţii, să facem lucrurile cu totul altfel decât se aşteaptă cei mici, pentru a-i captiva.
„Copiii se obişnuiesc foarte repede cu lucrurile aşa cum trebuie să fie. (...) Un părinte trebuie să fie mai ţăcănit decât copilul lui şi decât ceea ce poate să vadă copilul la televizor. Realmente, haideţi să întinerim puţin şi să învăţăm de la copii, pentru că copiii fac asta“, i-a sfătuit medicul pe părinţi. Acesta a oferit soluţii extrem de simple pentru a le atrage atenţia celor mici şi a-i implica în jocuri.
Cum oferim o jucărie
O altă greşeală pe care o fac părinţii este aceea de a le oferi copiilor lor o sumedenie de jucării. Copilul ajunge în cele din urmă dezinteresat şi, cel mai probabi, dacă i se permite, se va întoarce în faţa ecranului.
Primul pas pentru a schimba lucrurile, spune medicul, este să învăţăm să nu-i mai oferim copilului lucruri doar pentru că el există, pentru că cel mic trebuie să înţeleagă că trebuie să ofere ceva la schimb. Iar asta de la vârste foarte mici şi indiferent de valoarea acelui lucru. Chiar dacă este doar o acadea, copilul trebuie să facă pentru acea acadea ceva.
„Întotdeauna ca să obţină ceva foarte plăcut pentru el face aproape orice, doar să nu fie foarte îndelungat, pentru că timpul lor trece altfel. Este important să nu-i dai niciodată unui copil ceva pentru că el există. Dacă vrea o acadea şi-ţi spune <Dă-mi, dă-mi, dă-mi!>, îi spui: <Ridică-te şi vino!>“, a explicat medicul cum funcţionează mintea celor mici.
Când, în schimb, le oferim absolut totul în timp ce ei nu trebuie să facă nimic se ajunge exact la situaţiile pe care foarte mulţi părinţi le descriu: nu-i pot refuza. Asta, în schimb, înseamnă că „preţul“ părintelui a scăzut foarte mult, spune medicul, iar controlul îl deţine de fapt copilul.
„Foarte mulţi părinţi la ora actuală au o valoare mult mai mică decât un i-Phone. Copilul, chiar dacă-şi iubeşte părinţii, s-ar lipsi cu drag de părinte în schimbul unui ecran, se şi întoarce cu spatele, îl şi împinge, or asta este foarte grav, înseamnă că ţie ţi-a scăzut preţul sub cel al unui telefon, fie el şi spart, pentru că ei se joacă şi cu cele sparte“, atrage atenţia medicul Crsitian Andrei.
Al doilea pas în recâştigarea copilului este să le oferim nu doar jucăria în sine, ci un întreg context. O poveste, mai exact, care să-l captiveze aşa cum o fac poveştile pe care copiii le văd pe ecrane.
„Să nu mai daţi copiilor cadouri fără poveste. Un cadou poate să fie oricât de ieftin, numai să aibă o poveste“, este sfatul psihoterapeutului.
Cum punem în valoare vechile jucării
Părinţii au învăţat şi ce facem cu munţii de jucării la care copilul nu se mai uită şi, mai mult, care le provoacă agitaţie. Nu le donăm fără voia copilului, pentru că altfel pentru el va fi o pierdere sufletească mare, a explicat medicul Crsitian Andrei.
Putem face, în schimb, minunea ca jucăriile să dispară într-o noapte. În urmă să rămână una-două, pentru care va reveni interesul copilului.
„Poţi să faci acest «miracol». Noaptea le pui într-un sac, le duci în pod, şi mai laşi două, nu faci pustiu. Şi el vine şi se uită. Le ia pe astea două, că altceva n-avem, se joacă cu ele, se adaptează, îl vezi cum îşi recapătă acel echilibru de copil care se poate concentra pe ceva. Nu este înconjurat de lucruri care îl agită.
După trei săptămâni, cel puţin - nu trebuie să treacă mai puţin pentru că nu are efectul acesta de detaşare -, aduci una dintre jucării din sacul din pod. Şi zici: «Uaaa, ia uite, mami, s-a întors Georgeta!» Şi copilul este - <Uaaa!> -, o zi o ia, o pupă, doarme cu ea la noapte...
Şi dacă-i mai spui şi povestea - <m-am întâlnit cu ea, era pe stradă, întreba unde locuieşte Alexandra. Ştii unde locuieşte?> - şi cu ocazia asta copilul ştie şi pe ce stradă locuieşte. Şi povestea aceasta îl ajută pe copil să se ataşeze, să se joace, să gândească, să vrea“, a explicat psihoterapeutul cât de simplu le putem trezi din nou interesul pentru jucăriile reale.
„În momentul în care spui povestea creezi valoare. Şi nici măcar nu trebuie să cumperi jucării noi, trebuie doar să te uiţi în jur şi să faci poveşti“, a conchis psihoterapeutul.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Măştile de dincolo de mască – fabule actuale cu upgrade de pandemie, de Carmen Băbuş
Se încarcă comentariile...
