Cum au ajuns oltenii şi pompierii să se certe din cauza unei tradiţii străvechi. Ce este „Strigatul peste sat“
0
Răspândit în vechime pe întreg teritoriul României, chiar dacă practicat la date diferite în funcţie de zonă, „Strigatul peste sat“, cunoscut şi ca „Bobotăile“, „Strigatul fetelor“, „Focurile“ sau „Strigarea“ este un obicei popular care riscă să se piardă.
Pompierii şi comisarii de mediu sunt cei care în ultimii ani fac controale dese şi care nu le-ar mai permite sătenilor să mai aprindă focurile considerate purificatoare, totul pe fondul înăspririi legislaţiei de mediu.
Mai mult, practicarea obiceiului se soldează astăzi, atunci când „strigăturile“ ofensează, chiar cu procese de calomnie. În acest context, cei care cercetează şi promovează cultura tradiţională se gândesc serios cum pot interveni pentru a salva obiceiul de la pieire.
Valeru Ciurea, consultant artistic în cadrul Centrului Judeţean de Creaţie şi Artă Olt, a organizat o dezbatere publică pe tema „Obiceiul tradiţional Strigarea peste sat, <<în pericol>> sau <<un pericol>>?”, invitând etnografi, meşteri populari păstrători ai tradiţiilor, iubitori ai lumii satului, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul protejării mediului, pentru a găsi împreună soluţia potrivită pe care să o propună organelor în drept.
„Dădea în vileag toate relele care se petrecuseră într-un an“
„Strigatul peste sat“, practicat în cele mai multe zone de Lăsata Secului (sărbătoarea care marca începutul Postului Paştelui), presupunea ca sătenii să se adune fie pe deal, fie în sat, la răscruce de drumuri, să aprindă focul şi, într-o voie bună generală, să dea frâu liber judecăţii populare. „Se dădeau în vileag cei care furaseră, cei care nu-şi lucraseră pământul, cei care erau violenţi şi se mai certau, se mai băteau, tinerii care nu se căsătoareau şi erau trecuţi de vârsta căsătoriei, fetele care nu se măritau şi femeile care nu-şi lucrau cânepa şi lâna. (...) Focurile nu erau aşa de mari atunci, pentru că oamenii trebuia să şi sară peste foc. Erau făcute pentru purificarea satului după o iarnă grea“, a precizat etnograful Rada Ilie.
În timp însă obiceiul a suferit modificări, devenind în multe sate o adevărată competiţie între cetele de tineri. Despre focul cel mai mare şi mai rezistent din noaptea respectivă avea să se vorbească multă vreme în sat, ca şi despre „strigături“ şi adevărurile spuse astfel.
Roata carului, viţa de vie şi resturile din ieslea animalelor au fost înlocuite cu anvelopepe uzate FOTO: Valeru Ciurea
Doar că de la focurile de odinioară, care erau făcute cu resturi vegetale uscate, împletite pe o roată uzată de car ce avea, în unele sate, să se rostogolească de pe deal într-o zonă testată de-a lungul timpului ca fiind sigură (nu se risca izbucnirea incendiilor), în ultimii ani s-a ajuns la arderea de anvelope vechi şi a fel de fel de alte materiale care degaja fum gros, nociv, de aici şi alerta autorităţilor de mediu. Peste toate, din 2021 legislaţia nu mai permite nici măcar arderea resturilor vegetale din gospdărie.
Pe de altă parte, aspectul moralizator al obiceiului naşte astăzi adevărate conflicte, Valeru Ciurea dezvăluind în cadrul evenimentului că au fost momente în care participanţii au fost stimulaţi băneşte pentru a rosti strigăturile şi chiar şi aşa au prins greu curaj. „Mi-a spus un cetăţean aşa: «nu mai strig, pentru că anul trecut a lu’ cutare mi-a făcut plângere pentru calomnie, ne judecăm»“, a dezvăluit Ciurea.
„Veneau copiii la părinţi să-şi ceară iertare“
La origini, sărbătoarea implica mult mai multe ritualuri şi avea o semnificaţie spirituală deosebită.
„Oamenii simţeau nevoia, după o iarnă grea, să se întâlnească, să socializeze şi, bineînţeles, să se distreze. De ce? Fiindcă acum se termină perioada Cârnilegilor (n. red. – în alte zone Câşlegi, Dulcele Crăciunului etc.), cea de la Crăciun şi până la Lăsata Secului, când au avut voie să facă nunţi, cumetrii, să mănânce carne, brânză, ouă. De acum începea postul Paştelui. Omul de la ţară nu trecea de la un eveniment la altul fără să-l serbeze. N-aveau aparate de radio, n-aveau televizioare, în rest, cât era iarna de mare, stăteau în gospodărie şi-şi vedeau de treburile lor. În această seară de trecere de la o perioadă la alta, veneau copiii la părinţi să-şi ceară iertare, dacă i-au supărat cu ceva, veneau finii la naşi, cu un ploconel, cu vin, cu ce puteau, şi făceau o masă împreună, de care se bucurau toţi. (...) După terminare, ieşeau pe uliţa satului. La două uliţe, ieşeau două cete de tineri care începeau strigatul peste sat. Ce rol avea? Avea un rol foarte important în viaţa comunităţii, dădea în vileag toate relele care se petrecuseră într-un an de zile în satul lor“, a explicat etnograful Rada Ilie.
În anumite sate se ard într-o noapte cantităţi impresionante de anvelope FOTO: Valeru Ciurea
Dacă oamenii nu mai cred în rolul purificator al focului, pentru că, pe de altă parte, s-a pierdut în multe gospodării din mediul rural şi îndeletnicirea de bază – cultivarea terenului şi creşterea animalelor - , obiceiul de a se întâlni şi a sta de vorbă, şi chiar de a striga lucrurile pe care nu le pot spune în gura mare peste an, încă se păstrează. De relativ puţin timp însă se face totul aproape pe furiş, de teama autorităţilor. „Îmi spunea un primar că a aşteptat cu sufletul la gură să se termine, să stingă focul şi să strângă totul, de teama amenzilor“, a mai dezvăluit Valeru Ciurea.
Este pe de o parte interdicţia pompierilor, care nu ar mai permite aprinderea focurilor în mijlocul satului sau în locuri considerate cu risc de incendiu, iar pe de alta, cea a inspectorilor de mediu. Cu ultimii problemele au apărut atunci când sătenii au înlocuit, iar asta deja de zeci de ani, tradiţionala roată a carului, din lemn, cu anvelopele uzate care la ardere degajă fumul toxic.
Sătenii se bucură să fie împreună, în jurul focului, la Lăsata Secului la fel ca odinioară FOTO: Valeru Ciurea
Soluţia, cred cei care iubesc obiceiurile populare, însă pledează în egală măsură şi pentru un mediu curat, ar fi pe de o parte convingerea populaţiei să se întoarcă la „materiile prime“ folosite de strămoşii noştri pentru acest obicei, iar pe de alta, la convingerea autorităţilor să acorde o „dispensă“. Pentru o modificare legislativă, „solicitată punctual pentru aceste obiceiuri, pentru care să se prezinte un calendar clar şi să poată fi urmărite“, pledează şi reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt, Dorin Rogojinaru, şeful Serviciului Calitatea Factorilor de Mediu. „Trebuie să facem în aşa fel încât să nici nu moară obiceiul, dar să se respecte legislaţia. Nu mai foloseşti cauciucuri şi eu cred că pot să ajungă toate instituţiile la un acord“, crede Rojinaru. Acest acord va trebui însă „parafat“ printr-o modificare a prevederilor legale, altfel „mica înţelegere“ care se practică în prezent poate oricând să dea naştere unor conflicte legale.
Cât despre reprezentanţii ISU, dacă se adoptă toate măsurile necesare evitării riscului de incendiu lucrurile pot merge mai departe. Asta pentru că legislaţia în domeniul prevenirii incendiilor este mai permisivă când vine vorba de acest obicei decât cea de mediu, a lăsat să se înţeleagă reprezentantul ISU Olt prezent la dezbatere. „De când e lumea un sat n-a luat foc de la «Strigatul peste sat»“, a concluzionat etnograful Rada Ilie, care de asemenea pledează pentru întoarcerea la obiceiul practicat ca odinioară.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Obiceiuri arhaice în Maramureş. Ce se punea în apa de la prima îmbăiere a unui copil nou-născut
Se încarcă comentariile...
