Auzii de asta - de ce sunt oltenii „o ţâră chichiricioşi”? 20 de cuvinte olteneşti pe care niciun alt român nu le înţelege
0
Graiul oltenesc are un farmec aparte faţă de dialectele din restul zonelor ţării şi, de multe ori, este necunoscut publicului larg. E binecunoscut faptul că un oltean va ieşi mereu în evidenţă în orice altă parte a ţării prin modul său aparte de a vorbi specific doar oltenilor: iute şi, mai mereu, însoţit de câteva glume. „Adevărul” vă prezintă un top al celor mai uzitate cuvinte olteneşti, care dau bătăi de cap celorlalţi români.
O discuţie despre dialectele ţării ar trebui să pornească de la regionalisme, acestea fiind cele care dau nota distinctă fiecărei regiuni. Acest lucru este perfect valabil şi în cazul graiului vorbit în zona Olteniei. Cristian Ionescu, unul dintre cei mai apreciaţi profesori de limba română din Slatina (cadru didactic la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiu” şi fost inspector şcolar de Limba română), spune că regionalismele sunt acele cuvinte folosite în anumite zone ale ţării şi că denumirile lor diferă în funcţie de lucrările de specialitate care le analizează.
"Unii specialişti ai limbii române numesc aceste cuvinte-regionalisme drept <provincialisme>, iar alţii le numesc în funcţie de zona de unde provin, cum ar fi oltenisme, moldovenisme etc. Dar regionalismele sunt, până la urmă, esenţa unui ţinut, ceea ce îl fac pe acesta unic, irepetabil şi intraductibil. Ele păstrează arhaicitatea , dar şi mentalitatea străveche a unei zone, un univers lingvistic şi, deci, imaginativ, care spune multe despre cultura şi civilizaţia acelui ţinut, despre înclinaţia locuitorilor acestuia – spre ironie sau autoironie -, despre conştiinţa ludică înnăscută sau, din contră, despre o anume mentalitate înclinată spre tragic. La olteni, este o stare orientată spre tragi-comedie, ne referim la acel haz care îi face pe locuitorii acestui spaţiu să facă haz de necaz. Amza Pellea în <Să râdem cu Amza Pellea> sau Marin Sorescu, în <La lilieci>, ilustrează perfect aceste trăsături specifice oltenilor şi graiului oltenesc. De fapt, Sorescu ajunge chiar să creeze o anume mitografie a satului oltenesc prin capodopera sa <La lilieci> aşa cum reuşise Creangă în <Amintiri din copilărie>: bogăţia lingvistică este la fel de mare, iar trimiterile sunt deopotrivă simbolice şi sentimentale”, spune profesorul Cristian Ionescu.
Regionalismele din zona Olteniei sunt numeroase şi, în majoritate, total necunoscute locuitorilor din celelalte zone ale ţării. Altele oltenisme - foarte puţine - din contră, sunt cunoscute celorlalţi români. Printre cele mai cunoscute cuvinte olteneşti se numără:
--- „cloţă” - găină;
--- „o ţâră” - puţin;
--- „cârpător” - tocător;
--- „a legumi” – a savura, a mânca încet;
--- „corlată” – magazie, pătul, anexă;
--- „a zgândări” – a aţâţa, a nu lăsa în pace, a enerva;
--- „ududoi” / „hududoi” – şanţ între case, loc pe unde trece un pârâu, apă mică;
--- „a se olicăi” – a se văieta, a se plânge, a se văicări;
--- „a străfiga” – a strănuta;
--- „chichiricios” – chiţibuşar;
--- „broboadă” – batic pus pe cap;
--- „drâmboiat” – bosumflat;
--- „cotoi” – copan;
--- „lubeniţă” – pepenele verde;
--- „a linciuri” – a se juca cu apa;
--- „a bodicăi” & „a orbecăi” – a căuta, a scotoci;
--- „mişină” – provizii, ascunzătoare;
--- „bâzdoacă” – măciucă, bâtă;
--- „vadră” – ciutură, veche unitate de măsură;
--- „gagă” – apelativ pentru persoană mai în vârstă;
--- „dadă” & „daică” & “dodă” – apelativ pentru soră mai mare;
--- „a se ciuci” – a sta pe ciuci, pe vine;
--- „deceaşa” – uite aşa;
--- „oichi” – ochi (regionalism fonetic ce ţine de pronunţie, accentul fiind pus pe primul i);
--- „abunament” - abonament;
--- „dăinăuş” – leagăn, scrânciob;
--- „didijos” – mai jos, mai de jos;
--- „slivină” - robinet din lemn la butoaie sau cep - la putină;
--- „dezminţat” – nebun;
--- „dooză şi doo” – douăzeci şi două;
--- „doftor”/ „doptor” - doctor;
--- „fiţăraie” – mofturi, fiţe;
--- „foraş” - făraş;
--- „a-i ţâţâi fundul” – frică, teamă;
--- „hală” – vijelie, furtună;
--- „a se hodini” – a se odihni;
--- „a se holomoci” – a se ameţi;
--- „iceaşa” – aici, aproape ;
--- „indicăţăi” - indicaţii;
--- „a îmbumbi” – a îmboboci;
--- „ociog” – ştiulete de porumb;
--- „împopoţonat” – a se îmbrăca cu prost gust cu multe haine/podoabe;
--- „betelie” – sfoară folosită în loc de curea;
--- „ciubarcă” - Recipient din doage de lemn, foarte mare, peste 1000 litri, care are fundul mai ingust decât gura (inversul unei putine). In Ardeal i se spune voz;
--- „botic” - recipient din doage de lemn, cu capac ce are o mica gaură in centru. Folosit pentru masurarea ţuicii la cazan;
--- „gâldău” / „gâldan” - loc mult mai adânc în locul de scaldă, periculos deoarece are pereţii abrupţi;
--- „oprege” - părţi ale costumului popular femeiesc, negre, puse în faţă şi în spate în partea de jos a corpului peste fusta albă, foarte creaţă în talie, cusută cu “râuri” (flori, model), însă doar la poale şi care se numeşte, evident, poale;
--- „macat” - cuvertură de lână ţesută în război etc.
Indiferent de zona în care regionalismele de orice fel sunt folosite şi indiferent de modul cum acestea sunt denumite – oltenisme, ardelenisme, moldovenisme etc., acestea conferă unicitate zonelor ţării, iar locuitorii săi sunt uşor de recunoscut datorită dialectului pe care-l folosesc.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
