După BAC, facultăţile din Sibiu îşi aşteaptă studenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

Absolvenţii de liceu care au trecut cu bine de „examenul de maturitate” îşi pregătesc dosarele de înscriere la facultate. Pentru ei, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu scoate în acest an la concurs peste 4.500 de locuri, din care 1.620 sunt sunt finanţate de la bugetul de stat, iar startul înscrierilor se dă astăzi, la Facultatea de Teologie. 

După ce au trecut cu bine de examenul de Bacalaureat, proaspeţii absolvenţi de clasa a XII-a urmează să afle unde vor învăţa în următorii patru ani. Pentru ei, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu scoate în acest an la concurs peste 4.500 de locuri, din care 1.620 sunt sunt finanţate de la bugetul de stat. Viitorii studenţi pot alege dintre cele 9 facultăţi din cadrul ULBS, în cadrul cărora funcţionează aproximativ 80 de specializări.

„Singurul program nou de studiu pe care îl avem este acela de Resurse Umane, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane”, spune Daliana Drăguţescu, purtător de cuvânt al ULBS.

Startul înscrierilor se dă pe 11 iulie, la Facultatea de Teologie. „Este vorba despre două specializări – Teologie Pastorală şi Teologie Ortodoxă – Asistenţă Socială, amândouă însumând la formele de învăţământ zi şi distanţă aproximativ 250 de locuri”, adaug[ explică Daliana Drăguţescu.

La restul facultăţilor, înscrierile încep în 16 iulie şi se încheie, în cele mai multe cazuri, în 21 iulie. Excepţie fac Facultatea de Medicină, unde candidaţii se pot înscrie până în 20 iunie, cea de Litere şi Arte, unde înscrierile durează până în 24 iulie, Facultatea de Ştiinţe, unde absolvenţii se pot înscrie până în 22 iulie şi cea de Ştiinţe Socio Umane, unde sunt două perioade de înscriere, respectiv 16-21 iulie şi 23-24 iulie. 

Concurs de dosare sau admitere

O parte din facultăţi vor organiza şi în acest an doar concurs pe bază de dosare. În această categorie intră Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului şi Facultatea de Ştiinţe Economice.

Cele mai multe facultăţi au atât concursuri de dosare cât şi examene de admitere. În această categorie intră Facultatea de Drept (cu examen la Ştiinţe ale Educaţiei), cea de Litere şi Arte (cu admitere la Actorie), cea de Ştiinţe Socio-Umane (cu examen la specializarea Conservare şi restaurare), Facultatea de Inginerie (unde se dă admitere la specializările Calculatoare, Tehnologia informaţiei şi Ingineria Sistemelor Multimedia), Facultatea de Ştiinţe (cu admitere la  Educaţie Fizică şi Sport) şi Facultatea de Medicină (unde se dă admitere la Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie). Exceptând specializările amintite, la restul admiterea se face cu concurs de dosare.

La Facultatea de Teologie se dă admitere, însă se ţine cont şi de media de la examenul de bacalaureat.

Pe lângă cele 1.620 de locuri subvenţionate, studenţii pot alege din aproape 3.000 de locuri cu taxă, iar taxele de şcolarizare variază între 2.000 şi 10.000 de lei pe an.

Una din fetele de 10 de la BAC merge la Medicină în Sibiu
 
Printre cei care vor trece prin emoţiile admiterii se numără şi Iulia Muntean, una din cele două „fete de 10” la BAC ale Sibiului, care va da concurs la Facultatea de Medicină din Sibiu. După facultate, Iulia este convinsă că poate face o carieră frumoasă în spitalele româneşti.  

“Am admitere pe 23 luna aceasta, deci mai am încă 2 săptămâni de învăţat. Aici vreau să profesez, să îi ajut pe oameni, sunt mulţumită cu ţara asta, nu cred că în altă parte e mai bine. E mai uşor financiar dar e mai greu din punct de vedere al integrării în societate, e dorul de casă, viaţa e grea oriunde”, spune Iulia.





Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite