Dorin Cioabă, regele internaţional al romilor, s-a înscris la doctorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvent a două facultăţi şi a unui master, urmaşul lui Florin Cioabă spune că vrea să devină primul doctor din cadrul comunităţii.

Dorin Cioabă, regele internaţional al romilor, spune că s-a înscris la doctorat în cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, iar acum aşteaptă să vadă dacă va fi sau nu admis.

„M-am înscris în luna septembrie şi doresc să urmez doctoratul, mi-am făcut lucrarea despre căsătoriile timpurii din cadrul comunităţii de romi, vreau să-mi dau doctoratul în dreptul familiei, m-am înscris la Universitatea Lucian Blaga şi acum aştept să văd câte locuri sunt, dacă prind, şi chiar dacă nu prind, dacă sunt locuri puţine, mă pregătesc bine pentru la anul, pentru că anul acesta doar ce am terminat masteratul, şi dacă nu prind mă pregătesc mult mai intens, vreau să fiu primul doctor din cadrul comunităţii”, a declarat Dorin Cioabă, pentru Adevărul.

Fiul fostului rege al romilor, Florin Cioabă, devenit rege internaţional al romilor după moartea tatălui său, este absolvent a două facultăţi, Drept şi Ştiinţe Politice, ambele la zi, ambele la stat, precum şi a unui master în drept european.

„Vreau să dau un exemplu comunităţii în sensul că, în ciuda faptului că am avut tot ceea ce mi-a trebuit, am deja 43 de ani, am familie, am casă, maşină, funcţii, am considerat că fără a avea şi nişte studii, fără a avea o diplomă, acestea nu au valoarea dorită, şi atunci m-am reîntors la 34 de ani înapoi la şcoală, am făcut liceul şi apoi m-am înscris la două facultăţi deodată, ambele în cadrul Universităţii Lucian Blaga, ambele la zi, ambele la stat, Ştiinţe Politice şi Drept, una de 3 şi una de 4 ani.

Am dat examene în aceeaşi zi, ieşeam dintr-o sală, intram în cealaltă, să dai într-o sesiune 40 de examene nu e uşor, şi n-am avut cască, n-am avut nimic, m-am dus pe ce am ştiut şi pot să spun că profesorii au fost mulţumiţi de mine, am fost chiar dat exemplu de multe ori”, adaugă Dorin Cioabă.

Vă mai recomadăm:

Fraţii Cioabă cer expertiză psihiatrică pentru împăratul romilor, Iulian Rădulescu. 40 de persoane ce ar fi denigrat casa regală, date în judecată

Kallai Csaba, voievodul romilor din Ungaria, spune că îl recunoaşte pe Dorin Cioabă ca rege internaţional al romilor

Fraţii Cioabă s-au împăcat. “Va fi o singură casă regală, pe care o reprezentăm amândoi”. Averea se împarte după moartea mamei lor


 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite