Când au început românii să locuiască în cetatea Sibiului? „Saşii erau conservatori, evitau vânzarea proprietăţilor către persoane de altă religie“

Teoretic, integrarea românilor în comunitatea Hermannstadtului ar fi trebuit să aibă drept punct de pornire anul 1781, când împăratul Iosif al II-lea a dat Edictul de concivilitate, spun istoricii. Însă tot ei arată şi care au fost cutumele săseşti care au amânat accesul real al românilor în cetate.

În urma edictului de concivilitate – emis în acelaşi an cu cel de toleranţă religioasă – membrii oricărei etnii primeau dreptul de a cumpăra proprietăţi şi în interiorul zidurilor cetăţii Sibiului. În realitate, numărul de români care au început să locuiască în actualul centru istoric al oraşului a crescut abia după 1800. ”Saşii erau foarte conservatori şi evitau vânzarea proprietăţilor către persoane de altă religie şi limbă. Conform statului vecinătăţilor din Sibiu, atunci când vindeai proprietatea trebuia să ai în primul rând acceptul vecinilor. Cutuma a supravieţuit într-o oarecare măsură până în secolul XX, când locuitorii din cartierele de case încă obişnuiau să îşi anunţe vecinii când intenţionau să vândă proprietatea”, aminteşte istoricul sibian Claudia Urduzia.

Primul magazin românesc

Unele surse istorice arată că primul magazin românesc din Sibiu a fost deschis de către un anume Constantin Hagi Popp, al cărui mică afacere a funcţionat în actuala Piaţă Mică a oraşului, la nr. 13, parter ocupat în prezent de o cafenea. Magazinul care a fost deschis la sfârşitul secolului XVII, este cumpărat în 1829 de un alt român, Gregoriu Mateiu, din Târgovişte. În locul lui, câteva zeci de ani mai târziu, îşi deschide un magazin de stofe şi tricotaje Theodor Popescu.

Nobilii se foloseau de alianţe

Însă primii români care au început să locuiască în cetate au obţinut acest ”statut” prin căsătorii, fiind vorba de membrii ai unor familii de nobili, arată istoricul Răzvan Pop. ”Pentru a fi foarte clari, este vorba de dreptul de proprietare pe care numai saşii îl aveau. Nici nobilimea maghiară şi nici românii nu aveau acest drept. Cazurile lui Nicolaus Olahus sau a lui Radu de Câmpulung, care a deţinut casa Haller (din Piaţa Mare – n.r.), se datorează strict alianţelor cu diferite familii de patricieni saşi”, spune Răzvan Pop. Potrivit lui, intrarea etnicilor români în cetate a devenit un fenomen mai amplu prin intermediul instituţiilor româneşti, precum Biserica, băncile sau instituţiile de cultură.