O firmă investeşte 3 milioane de euro la Satu Mare, în extinderea unei linii de producţie de cabluri de fibră optică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hala va avea 2600 mp patrăţi utili, constructorul fiind mai avansat în lucrări decât prevedea proiectul - foto: Adrian Caraba
Hala va avea 2600 mp patrăţi utili, constructorul fiind mai avansat în lucrări decât prevedea proiectul - foto: Adrian Caraba

Investiţia va aduce cu sine şi crearea de 75 de noi locuri de muncă. Vânzările de 5,4 milioane de euro de anul trecut, realizate doar de unitatea de producţie existentă în Satu Mare i-a încurajat să îşi extindă activitatea

Fabrica Rosendahl construieşte o nouă unitate de producţie la Satu Mare, pe strada Lucian Blaga, în curtea actualei fabrici. La evenimentul de „Prima săpătură” au luat parte chiar cei care deţin concernul, care au vorbit despre activitatea companiei dar şi despre motivele care i-a făcut să investească la Satu Mare.

„Suntem o companie privată cu peste 300 de ani vechime şi cu o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro.Compania produce atât elemente pentru baterii cât şi cabluri şi fibre optice, dar şi maşinării care le produc. În prezent la Satu Mare avem 125 de angajaţi iar vânzările pe anul trecut au ănsumat 5,2 milioane de euro, cu ţinta pe anul acesta de a atinge 7,2 milioane de euro.”, a afirmat Josef Atmayr

„Când colegii mei mi-au cerut să facem o investiţie nouă la Satu Mare i-am întrebat de ce ar trebui să investim aici şi m-au convins în mod cert să o facem. Am început în 2004 ani şi în 14 ani am avut şi suişuri şi coborâşuri, dar după 14 ani putem spune că avem angajaţi determinaţi şi foarte bine pregătiţi. Suntem în Satu Mare, din punct de vedere logistic, în inima Europei”, a afirmat şi celălalt proprietar al companiei.

Deşi concurenţa principală a companiei la nivel mondial produce în China şi alte ţări cu forţă de muncă ma ieftină, Rosendahl se încăpăţânează să păstreze producţia exclusiv în Europa.

Noua hală care se va construi la Satu Mare va însemna 2600 mp de construcţie iar hala va servi celor mai noi tehnologii de vopsire şi sablare precum şi pentru producere de utilaje pentru crearea de baterii. Investiţia se ridcă la costul de 3 milioane de euro, iar odată finalizată va oferi 75 de noi locuri de muncă.

Primarul Kereskenyi Gabor, prezent la eveniment, le-a transmis celor de la Rosendahl că de la investitorii din Satu Mare îşi doreşte că crească locurile de muncă şi salariile.

După finalizarea prezentării firmei şi a discursurilor, reprezentanţii companiei au ieşit la noua hală pentru a face, simbolic, prima săpătură la viitoarea unitate de producţie, care deja se află în lucru iar executantul lucrării fiind înaintat în construcţie, peste aşpteptările companiei.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite