Un geolog din Râmnicu Vâlcea a găsit soluţia pentru a creşte peşte la bloc. Inginerul are în casă un bazin plin cu somn african

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Geologul Florin Glăvan spune că specia de peşte pe care a aclimatizat-o nu este deloc una pretenţioasă şi poate fi crescută foarte bine şi la bloc. Somnul african poate atinge într-un an o greutate de aproape două kilograme.

Florin Glăvan, inginer geolog în cadrul Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, filiala Vâlcea, instituţie al cărui director a fost o bună perioadă de timp,  are de câteva luni un hobby pe care mulţi l-ar putea cataloga drept unul „special”. 

Inginerul vâlcean şi-a îndreptat toată atenţia şi eforturile spre aclimatizarea unei specii de  somn african. Florin Glăvan a vrut să  vadă cum se comportă  deliciosul peşte pe plaiuri olteneşti, aşa că şi-a amenajat în locuinţa de la marginea Râmnicului un mini bazin racordat la o sursă permanentă de apă călduţă, în care creşte 100 de bucăţi de somn african. 

După câteva luni de la achiziţionarea puietului, vâlceanul se declară mulţumit de investiţia făcută, mai ales că această specie nu este deloc una pretenţioasă, singurul aspect de care trebuie să ţină cont crescătorii fiind cel legat de temperatura apei, care nu trebuie să scadă sub un anumit prag termic. În schimb, somnul african nu are nevoie de o apă foarte bine oxigentă întrucât, datorită modificării suferite de ultima pereche de branhii, este singurul peşte care nu depinde de oxigenul din apă.

FOTO Adevarul

image

„Nu au nevoie de condiţii speciale, de o apă ultraoxigenată, pentru că această specie are ultima pereche de uperculi modificată în aşa fel încât, atunci când nu-i ajunge oxigenul din apă, scoate capul deasupra apei şi respiră. Singurul dezavantaj constă în faptul că apa din bazin trebuie să aibă o temperatură constantă de 25-30 de grade Celsius, altfel peştele îşi consumă energia şi pentru încălzire. Din 1,2 kilograme de hrană granulată, această specie depune cam un kilogram de carne dacă are condiţii de temperatură constantă”, explică Florin Glăvan.

Somnul african, peştele ce poate fi crescut la bloc

Într-un an de zile, un somn african poate să ajungă la greutatea de două kilograme cu o investiţie minimă, de numai doi euro. Investiţia nu ar avea cum să nu fie una rentabilă, susţine Florin Găvan, având în vedere că  într-un metru cub de apă se pot dezvolta câteva sute de kilograme de peşte:  

„Cantitatea de peşte care poate să crească într-un metru cub de apă poate fi de 200-250 de kilograme. Nici nu se pune problema că această investiţie nu ar fi una rentabilă având în vedere că pentru un kilogram de peşte investeşti doi euro, iar din vânzare scoţi undeva la patru euro, adică 14 lei/kilogram”.  

FOTO Adevarul

image

Vâlceanul care a aclimatizat somnul african într-un mini bazin susţine că absolut oricine poate să crească această specie de peşte. 

  „Cred că peştele ar putea fi ţinut fără probleme în uscătoriile blocurilor sau pe conductele de apă caldă ale CET Govora.  Societatea are deasupra şi sub conductele pe care circulă apa caldă circa zece hectare, o suprafaţă pe care ar putea amenaja bazine cu peşte”, explică Florin Glăvan.

Potrivit calculelor făcute de Florin Glăvan(foto sus), a astfel de investiţie ar putea aduce furnizorului de agent termic din Râmnicu Vâlcea un profit consistent, de câteva milioane de euro pe an.

Florin Glăvan plănuieşte ca în viitorul apropiat să se extindă şi să amenajeze alte câteva bazine pentru somn. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite