Râmnicu Vâlcea: Prim procurorul Trancă suspendat din funcţie de CSM
0
Trancă nu mai conduce Parchetul din 5 ianuarie. El nu îşi mai poate exercita funcţia din cauza unei anchete a DNA începută în luna noiembrie 2010.
Consiliul Superior al Magistaturii - Secţia Procurori a decis, miercuri, 5 ianuarie, suspendarea din funcţie a prim-procurorului Teodor Trancă, şeful Parchetului de pe lângă Tribulalul Vâlcea. Hotărârea a fost publicată pe pagina web a instituţiei sub numărul 2 din 5 ianuarie 2011. Măsura vine după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) biroul Teritorial Piteşti a declaşat o acţiune penală ce îl vizează pe magistratul vâlcean. Acesta este acuzat de implicare în cazul fostului director CEC Dorin Dobrişan şi a omului de afaceri Ovidiu Ciogescu.
La jumătatea lunii septembrie procurorii DNA au descins la domiciliul dar şi la biroul acestuia de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar Trancă a fost chemat la Piteşti pentru audieri.