Amănunte mai puţin cunoscute din viaţa excentricului Nichita Stănescu: Poetul era jumulit de profitori pentru pasiunea sa faţă de antichităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Nichita Stănescu cheltuia lunar o mică avere pe petrecerile cu prietenii la care întotdeuna avea pregătite votcă şi pălincă, întucât autorului nu-i plăceau berea şi vinul. Totuşi, marea parte a banilor acestuia se duceau şi pe pasiunea sa pentru antichităţi precum ceasuri vechi, monezi şi fiare de călcat, fiind adesea „jumulit” de profitorii pe care nu-i putea refuza.

Spre deosebire de alţi poeţi, Nichita Stănescu a fost un scriitor foarte bine plătit care a cunoscut celebritatea din timpul vieţii. Regimul îl considera „o mare valoare naţională“, iar cărţile sale aveau tiraje imense şi se epuizau imediat. De asemenea, majoritatea veniturilor sale proveneau din drepturi de autor, plătite consistent, dar şi din diverse colaborări, precum şi un post onorific la „România litarară”, care în acea perioadă plătea salarii care variau între 1.000 şi 2.500 de lei.

Prozatorul Ştefan Agopian, unul dintre apropiaţii lui Nichita, a estimat că poetul cheltuia în jur de 10.000 de lei pe lună.  Banii se duceau la întâlnirile prelungite din garsoniera poetului cu prietenii şi admiratorii, întâlniri stropite din belşug cu alcool. Lui Nichita nu îi plăceau berea şi vinul, astfel că plătea şi 2.500 de lei în câteva zile pe tării, în general votcă şi pălincă. De asemenea, când avea o bucurie,  acesta chema pe toată lumea şi dădea o masă la restaurant.

Poetul era jumulit de profitorii care-i vindeau „antichităţi”

Într-o perioadă, pasionat de monede, ceasuri şi tot felul de obiecte vechi, Nichita cheltuia sume uriaşe pe tot felul de statuete şi „antichităţi“. De multe ori, cunoştinţele îi vindeau falsuri, pe care le plătea fără să clipească, chiar dacă ştia că este păcălit, iar Ştefan Agopian pune această atitudine pe seama unei „mari delicateţi“ a lui Nichita cu prietenii săi. Prozatorul a amintit, într-un interviu, despre pasiunea de colecţionar de ceasuri, samovare, fiare de călcat sau monede a lui Nichita.

„A strâns ceasuri, dar într-o zi s-a plictisit de ele şi a început să le arunce pe fereastră: «E foarte plăcut, bre, să arunci ceasuri pe fereastră». «Le-ai aruncat pe toate?», am întrebat eu. «Nu, bre, că nu eram nebun! Ce n-am aruncat, am dat cadou». Mai târziu a început să strângă fiare de călcat, dar s-a plictisit repede şi de ele... Pe urmă a făcut o pasiune pentru samovare, i-am dat şi eu unul cadou, dar nici samovarele, cu toate că era pe jumătate rus, nu l-au făcut fericit decât prea puţin timp. Nichita cheltuia enorm pe monede. Numismaţii negustori profitau de faptul că Nichita nu se uita la bani atunci când îi plăcea vreo monedă şi-l păcăleau. Îi vindeau falsuri, imitaţii, câteodată destul de reuşite, după monede antice celebre şi, când îl certam că arunca cu banii aiurea, zâmbea şi zicea: «Lasă, bre, ce dacă sunt falsuri, nu vezi ce frumoase sunt?»“', a povestit Ştefan Agopian într-un interviu.

Carneţelul cu datornici

S-a avansat teoria că Nichita nu cunoştea exact noţiunea banului, dar, deşi cheltuitor peste măsură, poetul îşi contabiliza atât chefurile cât şi împrumuturile pe care le făcea altor scriitori. Avea un carneţel în care trecea toate cheltuielile, inclusiv „datornicii”.

Protest într-o sprânceană

Un alt amănunt mai puţin cunoscut din viaţa lui Nichita Stănescu este că în perioada liceului pe care l-a urmat la Ploieşti, autorul era deopotrivă un elev care vroia să treacă neobservat cât şi, adesea, un spirit răzvrătit, care alegea forme extreme de manifestare. Când direcţiunea liceului a interzis revista „Băcăonia“, editată de acesta alături de doi prieteni, tinerii au decis să-şi radă sprâncenele în formă de protest. 

Astfel, alături de Valerică Pârvan şi Emil Popescu, autorul a editat o revistă scrisă de mână, pe care au denumit-o „Băcăonia“, adică „băşcălia”. Spiritul acesteia a deranjat conducerea liceului, care a interzis-o imediat şi a distrus toate exemplarele.

În formă de protest, iniţial triada a vrut să se radă în cap, dar o mai făcuseră şi alţii, astfel că a adoptat, în unanimitate, ideea rasului sprâncenelor.

Episodul este rememorat şi de Mircea Gociman, fost coleg şi prieten al lui Nichita care a dedicat un blog amintirilor cu poetul.

„Într-o vacanţă, mă întâlnesc pe bulevard cu triada şi rămân perplex spre marea lor satisfacţie manifestată în mod evident. Se ţineau toţi trei de braţ şi arătau monstruos deoarece Nichita în mijloc avea o sprânceană rasă, Valerică în stânga, iar Emil în dreapta aveau ambele sprâncene rase. Nu mi-am imaginat până atunci ce urât poate arăta o persoană fără sprâncene, care echilibrează cumva figura dându-i caracter uman, fără sprâncene imaginea devine de mască, grotească. Nichita, cu un machiaj potrivit, reuşea să atenueze că era «într-o sprânceană», cum îi spuneam eu în glumă“, povesteşte Mircea Gociman.

VEZI ŞI

Români de geniu. Nichita Stănescu: Prietenul tuturor, pe care puţini l-au cunoscut cu adevărat

Amănuntele neştiute din biografia lui Nichita Stănescu. Poetul a repetat clasa întâi şi era hotărât să devină inginer

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite