Psiholog, despre abuzul verbal în cuplu: „Există un tipar de comportament distructiv care escaladează în timp“

Dacă definim abuzul verbal sub forma cuvintelor utilizate în mod constant, care atacă sau care rănesc o persoană, îl putem considera ca pe o formă de violenţă psihologică. Psihoterapeutul Erna Constantin explică de ce, de la "E aşa cum zic eu!" până la ,,Dacă m-ai iubi, ai face ce zic eu!”, abuzul verbal are un singur scop: acela de a controla relaţia.

“Deşi ar fi greu de estimat numărul de persoane aflate în relaţii abuzive din punct de vedere verbal, putem presupune că sunt foarte multe cazuri în întreaga lume. Sunt persoane cărora le este greu să renunţe la imaginea avută la un moment dat despre partener, în care totul părea că se potriveşte. Însă, aceleaşi persoane sunt mereu în stare de alertă pentru a face faţă următoarei serii de critici primite de la partenerul de cuplu. Aceste persoane pot simţi ruşine, tristeţe, supărare, însă sunt blocate în situaţie, nu ştiu cum să reacţioneze, sau ajung chiar să se simtă vinovate”, explică, pentru “Adevărul”, psihologul Erna Consantin, psihoterapeut, psihoterapie integrativă.

Din păcate nu e foarte uşor să-ţi dai seama încă de la începutul unei relaţii că viitorul partener este sau nu un astfel de abuzator.

“De multe ori, abuzatorii nu dau semne la primele întâlniri, ci atunci când sunt siguri de relaţia cu victima acţiunilor lor. Alte persoane consideră că pot vedea nesiguranţa din interiorul partenerului abuzator şi atribuie acţiunilor lui cauze legate de nevoia de control. Acesta este momentul în care intervine dorinţa de a-l ajuta pe partenerul abuzator să se schimbe, iar victima îi aduce tot felul de argumente prin care justifică acţiunile dezadaptative”, precizează specialistul.

Un singur incident nu constituie abuz

Pe de altă parte, nu orice vorbă spusă pe un ton ridicat înseamnă însă abuz verbal. “Abuzul verbal poate conţine o serie de acţiuni precum: vorbitul pe un ton ridicat, acuzaţii, sarcasm, inducerea fricii, insultare, tratare cu dispreţ, intimidare, umilire, ridiculizare, învinovăţire, denigrare, poreclire cu scop de a înjosi, respingerea tuturor ideilor partenerului, critica excesivă, batjocorirea, trivializarea dorinţelor partenerului. Abuzul în relaţie implică un pattern al evenimentelor abuzive. În cazuri rare, un singur incident, nu constituie abuz”, arată specialistul în psihoterapie integrativă.

Psihologul spune că se poate întâmpla ca partenerul abuzator să accepte ajutorul şi atunci lasă o impresie falsă că îşi va schimba comportamentul. “Doar că sunt situaţii în care nesiguranţa poate întrece sentimentele de iubire, gândirea raţională şi dorinţa de a avea un parteneriat bazat pe respect şi înţelegere. Sunt persoane care consideră că sursa problemei o reprezintă comunicarea, ceea ce înseamnă că unul dintre parteneri nu doreşte cu adevărat să comunice, cuvintele fiind instrumente de luare a deciziilor şi de câştigare a puterii”, arată Erna Constantin.

Efectele abuzului verbal nu sunt deloc neglijabile, tocmai de aceea o astfel de manifestare este considerată o formă de violenţă psihologică.

“Femeile abuzate se pot simţi speriate, nesigure, jenate şi dependente de relaţia cu abuzatorul. Îşi dau seama că nu mai au prieteni pentru că nu au fost lăsate să menţină relaţiile cu aceştia. Consideră că nu se pot descurca financiar, chiar dacă au un loc de muncă. Toate acestea, le fac să se simtă fără valoare şi neajutorate şi sunt predispuse la depresie”, spune psihoterapeutul.

"Lasă că nu ştii tu!”

Indiferent de modul în care se exercită, această formă de violenţă psihologică are în spate dorinţa de a domina.

“Abuzul verbal poate lua diverse forme: de la comentarii spuse pe un ton răstit, până la remarci spuse în şoaptă care subminează partenerul. Ceea ce au în comun aceste forme de abuz verbal este necesitatea de a controla, de a fi superior, pentru a evita asumarea responsabilităţii personale şi pentru a masca sau nega propriile eşecuri. Abuzul verbal nu ţine cont de gen, abuzatori fiind şi bărbaţii şi femeile.

Un semn al abuzului este senzaţia că orice ar fi de făcut, nu se obţine înţelegere şi apreciere.”, mai spune specialistul.

Acuzaţiile nefondate sunt frecvente în această formă de abuz. “Indiferent dacă persoana încearcă să acţioneze cu blândeţe sau să rezolve problema într-un mod amiabil, partenerul aduce întotdeauna contraargumente pe care le întăreşte folosind sintagme de tipul <<e aşa cum zic eu!>>, <<Lasă că nu ştii tu!>>. În cazul abuzului verbal, victima este blamată, acuzată în permanenţă chiar şi pentru fapte de care nu este responsabilă Mai mult decât atât, abuzul verbal vine în completarea abuzului emoţional, abuzatorii având constant tendinţa de a minimiza sentimentele victimei: <<Dacă m-ai iubi ai face ce zic eu!>>”, arată psihoterapeutul Erna Constantin.  

Controlul este foarte important pentru abuzator, iar propria sa imagine este cea care contează cel mai mult. 

“În abuz, există un tipar, un model de comportament distructiv care se repetă şi escaladează de-a lungul timpului. Relaţiile abuzive implică, de asemenea, utilizarea forţei şi controlului. Scopul agresorului este de a se asigura că el sau ea, se află în control absolut asupra relaţiei şi asupra persoanei cu care se află în relaţie. Ca şi în cazul violenţei fizice, abuzul verbal poate lua multe forme şi scopul central este schimbarea propriei imagini”, mai spune specialistul.