Folclorul argeşean, succes răsunător în Italia. „Românii s-au anunţat între ei şi au umplut pieţele“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sile Folk Festival Foto: Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti
Sile Folk Festival Foto: Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti

Dansurile din sudul judeţului Argeş au avut un succes răsunător pe scena Festivalului de Folclor de la Treviso, Italia - „Sile Folk Festival”. La fel şi tinerii interpreţi de folclor care i-au însoţit, toţi elevi ai Şcolii Populare de Arte din Piteşti.

Căluşul şi celelalte dansuri aprige din sudul Argeşului s-au dovedit a fi punctul forte al festivalului, iar virtuozitatea instrumentiştilor - elevi ai Şcolii Populare de Arte din Piteşti - a surprins pe toată lumea la Sile Folk Festival, aflat în desfăşurare (20-28 iulie 2022).

Argeşenii au fost aplaudaţi deopotrivă de italieni, de turiştii străini şi de românii aflaţi în Italia. Căluşarii de la Bârla, elevi ai Şcolii Populare de Arte din Piteşti şi colegii lor mai mari din Ansamblul Floricica de la Bârla, se află la prima deplasare în străinătate, dar nu s-au arătat intimidaţi câtuşi de puţin şi au jucat aşa cum o fac de când se ştiu - cu o inegalabilă naturaleţe.

„Am acceptat invitaţia pentru că această regiune a Italiei concentrează un număr mare de români şi am vrut sa le facem o bucurie aducând aici Căluşul românesc şi o fărâmă din spiritul românesc. Românii ne-au îmbrăţişat şi ne-au mulţumit pentru bucuria pe care le-am făcut-o. S-au anunţat între ei şi au umplut pieţele”, a declarat, pentru „Adevărul”, Elena Iagăr, managerul interimar al Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, instituţie din care face parte şi Şcoala Populară de Arte Piteşti.

Sile Folk Festival Foto: Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti

Ilinca Din (17 ani) a interpretat cu vocea şi la nai „Dorul meu e numai dor”, fiind acompaniată de Sebastian Stan (18 ani), la acordeon şi de David Stan (13 ani) şi Rareş Geană (13 ani) la vioară, ca şi „Sarba de la Campulung”, interpretată tot de ei, stârnind ropote de aplauze.

Sile Folk Festival Foto: Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti

Sile Folk Festival, organizat de o comunitate mică, sub patronaj CIOFF (Consiliul Internaţional al Organizaţiilor de Festivaluri Folclorice şi Arte Populare), se află la a XIII-a ediţie şi se desfăşoară anual în oraşul Treviso şi în localităţile din regiunea Veneto, în perioada 21-28 iulie. Festivalul are ca obiectiv valorizarea tradiţiilor din comunităţile de pe râul Sile, aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, de aceea, în deschiderea festivalului are loc întotdeauna o conferinţă despre tradiţiile pierdute ale acestei regiuni, specialiştii în istoria artei şi în economia artelor încercând să atragă atenţia asupra pericolului în care Europa se află, anume acela de a-şi pierde tradiţiile şi, în consecinţă, identitatea. 

Folclorul argeşean a demonstrat, prin copiii care l-au dus în Italia, că e încă puternic. „Am cântat, jucat, simţit româneşte şi cea mai mare satisfacţie a noastră este că i-am bucurat pr românii de aici, unii stabiliţi aici de 30 de ani, impresionaţi şi de virtuozitatea tinerilor instrumentişti. Participarea noastră la Sile Folk Festival s-a încheiat şi cu propunerea primită pentru un viitor proiect de constituire a unei orchestre, cu 20 de copii instrumentişti de la noi care să cânte cu 20 de la ei, anul viitor, la Teatrul din Treviso”, mai spune, pentru „Adevărul”, Elena Iagăr.

Ultimele două zile ale Festivalului sunt dedicate vizitării oraşului Veneţia şi dealurilor Proseco, şi acestea listate în patrimoniul UNESCO. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Păstrătoarea de tradiţii Viorica Olivotto, declarată Tezaur Uman Viu: „M-am bucurat, dar m-am şi întristat apoi” VIDEO

Alte trei proiecte pentru Spitalul de Recuperare care, în 1975, revigora staţiunea Brădet

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite