EXCLUSIV Juan Martin Guevara, fratele lui Che Guevara: „Uzinele marilor puteri doresc ca Che să fie doar o imagine pe o cămaşă“

Juan Martin Guevara, fratele celebrului revoluţionar FOTO: arhiva personală Juan Martin Guevara

În acest an se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Che Guevara, cel mai cunoscut şi controversat revoluţionar de pe planetă. Juan Martin Guevara (74 de ani), fratele lui Che Guevara, a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, în care vorbeşte despre amintirile sale legate de Che, despre relaţia acestuia cu Fidel Castro, despre asasinarea lui şi despre imensa popularitate a revoluţionarului.

Doream de mai mulţi ani să fac un interviu cu una dintre rudele lui Che Guevara. În urmă cu un an şi jumătate, i-am scris fiicei acestuia, însă fără răspuns. Am trimis un e-mail şi unuia dintre băieţii lui Che Guevara şi din nou nicio reacţie. La fel s-a întâmplat şi atunci când i-am scris fiului vitreg al lui Che Guevara. În toamna lui 2017, am aflat că fratele cel mai mic al lui Che Guevara a scris o carte despre El Comandante împreună cu jurnalista Armelle Vincent. Am reuşit să fac rost atât de e-mailul său, cât şi de cel al autoarei. Şi, după mai bine de o lună de când i-am scris, Juan Martin Guevara a acceptat să îmi acorde un interviu.

Născut în mai 1943 în localitatea Alta Gracia din provincia argentiniană Cordoba, Juan Martin Guevara de la Serna este fratele cel mai mic al lui Ernesto Guevara, diferenţa de vârstă între cei doi fiind de 15 ani.

La 74 de ani, Juan Martin Guevara are o memorie formidabilă şi este un interlocutor foarte volubil. Este singurul membru al familiei Guevara care a acceptat să vorbească după mai bine de 50 de ani de la moartea fratelui său (Che Guevara a fost ucis în Bolivia pe 9 octombrie 1967). Iar interviul acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ este primul acordat unei publicaţii din Europa de Est.

Juan Martin Guevara avea 24 de ani şi lucra ca şofer în Buenos Aires când a citit în ziarul „Clarin“ vestea morţii fratelui său. Nu era sigur dacă să îi dea crezare, asta pentru că în acei ani se anunţase de mai multe ori moartea lui Che Guevara. În scurt timp însă, tragica veste s-a dovedit a fi reală. Durerea pierderii fratelui cel mare a fost intensă şi nu a dispărut niciodată din sufletul lui Juan Martin Guevara, care a reuşit să ajungă să vadă locul unde a fost ucis fratele său după 50 de ani.

În 1974, în timpul teribilei dictaturi militare din Argentina, Juan Martin Guevara a fost arestat din cauza convingerilor sale politice, era membru al Partidului Revoluţionar al Muncitorilor, o organizaţie peronistă de stânga. În acelaşi an a fost arestată şi soţia sa, Viviana Beguan. Cei doi au petrecut opt ani în închisoare.

Juan Martin Guevara a fost timp de mai mulţi ani cel mai mare importator de trabucuri cubaneze în Argentina. În 2007, Juan Martin Guevara a cunoscut-o la Buenos Aires pe Armelle Vincent, o apreciată jurnalistă franceză corespondentă la Los Angeles pentru publicaţiile „Le Point“ şi „Le Figaro“ şi care venise în Argentina să scrie un articol despre trabucuri. În scurt timp, între cei doi s-a legat o strânsă relaţie de prietenie. Iar Juan Martin Guevara a scris împreună cu Armelle Vincent cartea „Fratele meu Che“, care a văzut lumina tiparului în 2016 şi a fost tradusă în numeroase limbi. O carte plină de amintiri special, care este în acelaşi timp biografie şi autobiografie. Iar obiectivul lui Juan Martin Guevara este ca valorile şi idealurile fratelui său să continue să fie sursă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare.

Născut pe 14 iunie 1928 în oraşul argentinian Rosario, Ernesto Che Guevara a fost licenţiat în medicină. Pe parcursul mai multor ample călătorii efectuate în America Latină între decembrie 1951 şi septembrie 1954 a descoperit marile inegalităţi din regiune şi mizeria în care trăiau milioane de oameni. Iar aceste descoperiri îi vor schimba viaţa. În iunie 1955 îl întâlneşte în Mexic pe Fidel Castro, pe care în anii următori îl va ajuta decisiv să cucerească puterea în Cuba (pe 9 ianuarie 1959) şi să răstoarne regimul condus de Fulgencio Batista. Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de El Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi i-a conferit, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul faimoasei fotografii.

Che Guevara a devenit în 1959 comandatul cazărmii La Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost executaţi acolo aproximativ 450 de prizonieri, în majoritate politici. Iar aceste execuţii reprezintă una dintre criticile majore la adresa lui Che Guevara, alături de cele legate de concepţiile sale marxiste şi comuniste. În cartea sa „Che Guevara. Viaţa unui mit“, medicul şi jurnalistul bolivian Reginaldo Ustariz, unul dintre puţinii martori care s-au aflat în preajma cadavrului lui Che, după ce acesta a fost executat, vine şi cu explicaţii legate de aceste execuţii, asta după ce a stat de vorbă cu zeci de colaboratori ai lui Che şi martori ai proceselor prizonierilor politici. „În cazarma La Cabana au fost trimişi la spânzurătoare în urma unor procese publice aproximativ 450 de torţionari şi asasini. Această cifră, deşi impresionantă, este mult inferioară celei de peste 20.000 de morţi ai regimului Batista. O mare parte din presa mondială şi oficialii americani au văzut în Che un bărbat fără suflet, crud, un judecător crud şi nedrept, autor al unui număr important de condamnări din rândul celor 450 de oameni trimişi la moarte. Eu am constatat, inclusiv prin intermediul fotografiilor, că au fost trimişi la moarte torţionarii, oamenii fără scrupule şi sadicii“, spune în cartea sa Reginaldo Ustariz.

La 26 noiembrie 1959, Che Guevara a fost numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar în ianuarie 1961 a devenit ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic.

Che Guevara a pătruns în Bolivia în noiembrie 1966. Plănuia acolo o mişcare de gherilă, când a fost capturat, interogat şi ulterior împuşcat de soldaţii bolivieni pe 9 octombrie 1967, la 39 de ani. Moartea lui dramatică la transformat într-o legendă.

În 2005, Fidel Castro spunea despre Che Guevara că „simbolizează cele mai înalte valori umane. Este unul dintre cei mai nobili şi mai dezinteresaţi oameni pe care i-am cunoscut“. Iar Nelson Mandela a afirmat la un moment dat că „viaţa lui Che este o inspiraţie pentru toţi cei care preţuiesc libertatea“.

În interviul-eveniment acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, Juan Martin Guevara face mai multe dezvăluiri în premieră legate de viaţa şi moartea celebrului său frate.

Care este prima amintire pe care o aveţi cu fratele dumneavoastră?

Juan Martin Guevara: În primul rând aş vrea să luăm în calcul faptul că eu eram mai mic cu 15 ani decât el. Când eu aveam 5 ani, el avea 20. Am însă multe amintiri din copilărie cu el. Am avut relaţia unui băieţel de cartier, de stradă cum eram eu, cu un frate mai mare, care niciodată nu s-a purtat cu autoritate sau ca înlocuitor al părinţilor mei. Ernesto era un coechipier foarte bun la fotbal şi ştia să se adapteze la orice distracţie ce îmi trecea mie prin cap.

Cum era fratele dumneavoastră în intimitatea familială?

Cum familia noastră era una foarte mobilă, am locuit în locuri diferite din Argentina, cred că Ernesto a fost cel mai mobil şi cel mai călător dintre noi toţi. Din acest motiv, era dificilă să îl ţii în casă, era mai mereu plecat în călătorii sau studia noaptea sau era plecat în casa altor studenţi. Dar era o bucurie de fiecare dată când el era împreună cu noi, era foarte vesel şi inteligent şi ştia să ne facă pe toţi să ne simţim foarte bine.

Care este amintirea cea mai specială legată de fratele dumneavoastră?

Ernesto a fost fratele meu de sânge şi companionul meu de idei, de aceea amintirile mele cele mai vii sunt legate de perioadele petrecute cu el în Havana în 1959 şi în Uruguay în 1961. În Uruguay aveam 18 ani şi experienţa acelor conversaţii cu Ernesto a fost cu mult mai importantă decât experienţa conversaţiilor pe care le aveam cu el când eram copil. 

„Mama era foarte îngrijorată“

Cum a fost perioada în care fratele dumneavoastră lupta în Cuba pentru răsturnarea regimului lui Batista?

Mama era foarte îngrijorată. Nu mai avea veşti de la el. Ştia că Ernesto lupta în Cuba în Armata Rebelă alături de tânărul lider revoluţionar Fidel Castro, cu scopul de a-l da jos pe dictatorul Fulgencio Batista şi de a scăpa poporul cubanez de regimul său de teroare. De mai multe ori, presa internaţională anunţase moartea „doctorului argentinian Ernesto Che Guevara“, aruncând familia noastră în spaimă şi incertitudine. Dar erau doar zvonuri aruncate de regimul opresiv pentru a crea confuzia în rândul cubanezilor şi pentru a îi descuraja să acorde ajutor revoluţionarilor. Rând pe rând, toate aceste poveşti s-au dovedit a fi false, spre imensa noastră uşurare. Ştirile legate de Ernesto erau limitate. Ştiam că lupta undeva în Cuba, că armata cubaneză câştigase mai multe bătălii decisive, că are sprijinul populaţiei şi că se îndreaptă spre Capitală. Fiecare dintre morţile anunţate ale lui Ernesto devenea din ce în ce mai îndoielnică şi mai puţin credibilă. Cu toate acestea, trăiam pe muchie de cuţit şi într-o stare permanentă de alertă. Fără să o spună, simţeam că părinţii mei se învinovăţeau pentru că nu reuşiseră să îl convingă pe Ernesto, fiul lor cel rebel şi neîmblânzit, să rămână în Argentina. Ne-au crescut într-o libertate completă, încurajându-ne toate activităţile: călătorii, descoperiri, aventură, politică şi chiar revoltă. Dar asta? O revoluţie într-o ţară străină unde risca în fiecare zi să îşi piardă viaţa? Asta era foarte greu de înţeles şi îndurat pentru părinţii mei. Acest fiu iubit pe care îl răsfăţaseră şi la căpătâiul căruia petrecuseră multe ore agonizante încercând să îi uşureze teribilele crize de astm ce îl chinuiau şi îl împiedicau să respire, acest fiu iubit îşi risca acum viaţa pentru nişte idealuri. Şi încă nu împlinise 30 de ani. Părinţii noştri trebuia însă să recunoască faptul că şi această atitudine era ceva ce învăţase de la ei. Însă Ernesto dusese lecţiile lor la extrem şi le dăduse o nouă direcţie.

Aveam 15 ani. Vedeam că părinţii mei sufereau mult din cauza absenţei fratelui meu, dar nu conştientizam pe deplin pericolul. Îl admiram pe fratele meu, cel care la 21 de ani făcuse o călătorie de 4.500 de kilometri pe motocicletă şi care după un an plecase într-o expediţie şi mai lungă şi la finalul căreia a întâlnit un grupă de revoluţionari cubanezi cu care s-a decis să refacă lumea de pe o insulă exotică şi îndepărtată. Niciunul dintre prietenii mei nu se putea lăuda cu un asemenea frate.

Cum aţi ajuns să îl vizitaţi pe Ernesto Guevara la Havana în 1959?

Ţin minte că în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1959 a sunat telefonul în casa noastră din strada Araoz din Buenos Aires. Mama mea a sărit de pe scaun gândindu-se că ar putea fi el. De doi ani, mama era într-o depresie profundă şi într-o stare aproape permanentă de anxietate... Mama a ridicat receptorul şi a răspuns la telefon. S-a auzit din receptor: „Salutare bătrânico, e fiul tău Ernestito“. Mama nu era o persoană foarte extrovertită, dar în acel moment a izbucnit în plâns. În ultimii şase ani auzise vocea lui Ernesto doar o dată, când el sunase din tabăra din Sierra Maestra. Mama a strigat: „E Ernestito la telefon“. Dintr-odată era fericită. Veştile erau excelente. Ernesto i-a spus de victoria repurtată de către Armata Rebelă, de intrarea triumfală din Havana şi de retragerea lui Batista. Dar Ernesto ne-a explicat la telefon că nu sunase ca să ne vorbească despre reuşitele sale. El dorea să audă vocea mamei... Ea era persoana care formase cel mai mult personalitatea lui Ernesto. Mama fusese implicată în proteste şi în politică înaintea lui. Mama îi transmisese lui Ernesto pasiunea pentru lectură şi îl învăţase franceza, limbă pe care fratele meu o vorbea fluent. Ernesto era copilul ei preferat. Iar acest favoritism data din perioada bolii ce îi consumase copilăria: astmul cronic ce îl împiedicase să meargă la şcoală în mod normal şi o forţase pe mama să facă cu el şcoala acasă până când Ernesto a împlinit 9 ani. La două zile după ce am vorbit la telefon cu Ernesto, pe 6 ianuarie 1959, am mers la aeroportul internaţional Ezeiza din Buenos Aires cu tata, mama şi sora Celia şi am decolat spre Cuba.

 „Asta să fie ca o lecţie pentru tine, frăţiorul meu. Niciodată să nu-ţi pierzi vigilenţa în prezenţa duşmanului“

 Cum a fost revederea cu fratele dumneavoastră după şase ani?

Fratele meu nu mai semăna deloc cu doctorul cu care ne-am spus „La revedere!“, în staţia Retiro din Buenos Aires pe 8 iulie 1953. Ernesto se transformase, devenise „Che“, părea mai în vârstă, dar arăta splendid. Înainte, vorbea repede, aglomerând cuvintele ce păreau să fugă pentru a ţine pasul cu gândurile sale rapide. Acum, era mult mai controlat. Tatăl meu, în special, a descoperit cu plăcere că Ernesto era mult mai controlat în cuvinte: gândea înainte să vorbească. Plecase din Buenos Aires bărbierit; acum avea o barbă şi părul lăsat să crească mare. Lui Ernesto îi plăcea înainte să aibă părul scurt pentru a nu îl pieptăna; acum avea o coamă. Slăbise. Până atunci, pofta sa de mâncare variase considerabil; depindea de atacurile sale de astm, fie se îndopa cu mâncare, fie de-abia lua o înghiţitură. Purta o uniformă verde-măsliniu, o curea kaki şi o beretă neagră cu o stea roşie cea arăta că e un Comandant. Avea mai multă siguranţă de sine, prezenţă, charismă şi autoritate. Ernesto a avut mereu un caracter puternic şi sufletul unui lider. În copilărie, fusese mereu liderul găştii, fără să fie nevoie să se impună, pur şi simplu pentru că inspira încredere. Alături de el, băieţii mai mari se simţeau protejaţi. Prietenia lui era statornică, iar loialitatea neclintită. Am remarcat respectul pe care îl inspira în rândul oamenilor săi. În faţa mea era fratele meu, zâmbind cu afecţiune şi strângându-mă în braţe ca în copilărie; dar era un bărbat schimbat. Eram nerăbdător să descopăr acest nou frate, care se remarcase prin curajul său în bătălii şi care, cu 3.000 de camarazi, învinsese o armată sofisticată de 50.000 de oameni susţinută de cea mai mare putere a lumii, Statele Unite ale Americii. Dar ce conta cel mai mult pentru mine era redescoperirea complicităţii noastre din copilărie.

Cum era atmosfera în Havana în ianuarie 1959? Cum a fost acea perioadă petrecută acolo alături de fratele dumneavoastră?

Atmosfera pe străzile oraşului era aceea a unei ţări eliberate după o lungă dictatură. În fiecare cartier, muzica răsuna din toate părţile şi oamenii dansau. Luptătorii de gherilă din Munţii Sierra Maestra, care nu îşi părăsiseră vreodată satele sau munţii lor şi care nu avuseseră niciodată ocazia să vadă un oraş, admirau luxul capitalei Havana, clădirile înalte, maşinile şi hotelurile. La Hotelul Hilton din Havana am fost martorul unei scene suprarealiste şi complet exotice pentru un tânăr argentinian ca mine: celebrul actor Errol Flynn cobora în hol. Sosirea coloanei lui Che îl prinsese în timp ce se afla în concediu. Holul luxos al hotelului era un amestec baroc de luptători de gherilă care stăteau pe canapele, iar turiştii priveau uimiţi cum devin martorii improbabili ai unei revoluţii în desfăşurare. Toate aceste grupuri păreau uimite. 

Era un spectacol absolut incredibil şi savuram fiecare secundă. Mesele din holul hotelului erau acoperite cu arme şi nu mai era loc pentru nici măcar o ceaşcă de cafea. Soldaţii aveau hainele zdrenţuite şi erau foarte obosiţi. Ajunseseră în Havana după doi ani în care se luptaseră în munţi, iar ghetele lor erau pline de găuri. Am fost uimit să văd că tineri de vârsta mea erau ofiţeri în armata revoluţionară. Dar cel mai surprinzător dintre toţi era Ernesto. Familia noastră a fost mereu neconvenţională şi rebelă în faţa autorităţii. Aşa că a fost uimitor să văd că acelaşi bărbat care nu efectuase serviciul militar în Argentina din cauza astmului era acum comandant.

Tânjeam de mult să fiu singur cu fratele meu. Iar când această oportunitate s-a ivit, am început prin a îi lua bereta de pe cap şi spunându-i: „Poţi să fii Comandante pentru alţii, însă nu şi pentru mine!“. Iar Ernesto a început să mă provoace şi să mă tachineze. Era felul său de a se detaşa de probleme şi de a se relaxa. Părea de asemenea că are nevoie de aceste momente intime în familie ce îi permiteau să lase deoparte responsabilităţile şi să devină pur şi simplu fratele meu. Toate acestea erau lucruri numai ale noastre şi pe care nu le putea împărtăşi cu oamenii din jurul său. Ernesto ne lipsise mult timp. Şase ani. Într-o zi, când eram singuri în biroul său, a decis să facem o scurtă partidă de box. Mi-a dat un pumn. Am dat şi eu cu pumnul în cotul său. Ernesto s-a prefăcut că îl doare şi s-a încovoiat deodată. În clipa în care m-am dus spre el să văd ce a păţit, mi-a mai dat un pumn care m-a ameţit. Eram furios şi i-am zis vreo două. A râs în hohote. M-a rugat să mă aşez şi mi-a spus: „Asta să fie ca o lecţie pentru tine, frăţiorul meu. Niciodată să nu-ţi pierzi vigilenţa în prezenţa duşmanului“. Am explorat Havana timp de mai multe zile, adesea însoţit de Harry „Pombo“ Villeges sau Leonardo „Urbano“ Tamayo, doi dintre luptătorii din Sierra Maestra, care mai târziu l-au însoţit pe Ernesto în campania din Bolivia. Iar cei doi mi-au descris faptele de vitejie ale fratelui meu, eroismul şi altruismul său, adânca sa umanitate.  Acest om excepţional era fratele meu şi eu încă nu realizam importanţa sa. Eram doar un adolescent. 

SUA a comandat, bolivienii au executat

Cum a fost El Che pentru dumneavoastră şi cum v-aţi dori ca oamenii să îşi amintească de el?

Aparţin generaţiei anilor 60 din America Latină, ani în care Revoluţia Cubaneză a avut o influenţă foarte mare asupra noastră, fără îndoială asupra mea, asupra familiei şi apropiaţilor lui Ernesto. Modul în care oamenii îşi amintesc de el nu depinde cu nimic de mine. Faptul că este prezent pe atâtea steaguri, bannere, fotografii, cărţi etc. se datorează faptului că oamenii cred că acest om îi reprezintă.

De ce credeţi că «Femeia eternă a lui Che a fost revoluţia»?

Nu văd această chestiune ca o relaţie femeie-bărbat. O văd că pe o decizie de a lupta pentru drepturile tuturor fără distincţie de sex. Distincţia este în ceea ce priveşte injustiţia, exploatarea şi violenţele comise de către cei puternici. Fratele meu a concentrat toate acestea într-un cuvânt: Revoluţie.

Agentul CIA care l-a prins pe fratele dumneavoastră susţine că Statele Unite îl doreau în viaţă, dar că autorităţile din Bolivia au decis să îl execute. Credeţi că agentul CIA a spus adevărul? 

Acel agent nu l-a prins pe Che. Acel agent doreşte ca istoria să consemneze că a fost aşa. El Che a căzut prizonier la Quebrada del Yuro în mâinile armatei boliviene, armată care a executat asasinarea sa. Decizia de a îl executa pe fratele meu, din ceea ce pot deduce, a fost luată din SUA, iar execuţia a fost lăsată pe mâna armatei boliviene. Eu spun că acel agent CIA a avut minutul său de glorie pe 8 octombrie 1967, dar el este doar un pitic istoric în faţa gigantului care este el Che. Şi tocmai de aceea el Che creşte de fiecare dată mai mult şi aproape nimeni nu ştie cine este acel agent CIA.

„Dacă el Che ar mai fi trăit, America Latină ar fi fost liberă, independentă, suverană şi socialistă“

A fost asasinarea lui Che Guevara şi o mare trădare a lui Fidel Castro? Conform mai multor autori, El Comandante ar fi putut fi salvat de Fidel Castro, dar acesta din urmă a refuzat să îl ajute.

Această minciună a fost repetată de mii de ori şi în diferite feluri: „Fidel l-a trădat“, „El Che l-a eclipsat pe Fidel Castro“, „Fidel era pro-sovietic şi El Che pro-chinez“ etc. A fost un cal de bătaie al presei contrarevoluţionare şi antipopulare timp de mulţi ani. Era necesar să se facă din Fidel „personajul negativ din film“, deoarece Cuba trebuia să fie un exemplu negativ, iar El Che era deja mort. Când El Che era împreună cu Fidel, personajul negativ era El Che, odiosul „Comunist“ care îl influenţa pe Fidel. Acum că nu mai este nici Fidel în viaţă trebuia să se inventeze alt rău. Dar ce e sigur, e că El Che continuă să fie prezent.

În 2017 s-au împlinit 50 de ani de la moartea fratelui dumneavoastră. A avut fosta URSS vreo contribuţie la moartea lui Ernesto Guevara?

În cartea pe care am scris-o împreună cu jurnalista Armelle Vincent spun că nu sunt probe scrise asupra multor întrebări legate de moartea fratelui meu. Dar dacă luăm în calcul trădarea conducerii Partidului Comunist din Bolivia în persoana lui Monjo şi poziţia politică a partidelor comuniste în general din America Latină, adepte ale politicii de coexistenţă paşnică cu URSS, se poate presupune că a fost influenţă şi din partea URSS în prăbuşirea lui Che.

Cum vi se pare exploatarea comercială a imaginii lui Che în atâtea ţări?

Antreprenorii şi comercianţii aleg produsele pe care oamenii doresc să le cumpere. Aceasta este una dintre cauzele exploatării comerciale. Dacă oamenii nu ar fi interesaţi, comercianţii ar alege alt produs. Întrebarea care se pune este de ce oamenii sunt în continuare interesaţi de imaginea lui Che! În afară de asta, uzinele marilor puteri doresc ca imaginea lui Che să fie doar o imagine pe o cămaşă şi să nu se transforme într-o referinţă.

Aţi declarat într-un interviu că „e multă ignoranţă şi sunt multe minciuni şi deformări în ceea ce îl priveşte pe fratele meu El Che“. De ce credeţi asta?

Am spus de asemenea că El Che nu este neutru. Că opiniile sunt legate mereu de un interes. Cei care sunt duşmani se tem că propunerile pentru echitate ale lui Che s-ar putea converti în realitate. Cei care sunt prieteni, deoarece cred că aceste propuneri se vor realiza sunt ghidaţi de propaganda manevrată de cei care au mai mult.

Cum a fost pentru dumneavoastră experienţa de a scrie cartea „Mi hermano El Che“ (n.r. ‒ „Fratele meu Che“) cu jurnalista Armelle Vincent?

A fost o experienţă foarte importantă. Pe de o parte pentru că am umanizat figura mitică în care s-a transformat Che. Pe de altă parte pentru că am putut să intru în contact cu mulţi oameni la lansările cărţilor în diferite ţări şi limbi, cartea a fost deja tradusă în 11 limbi.

Este pentru dumneavoastră Che Guevara un erou?

Sintagma „erou“ se aplică mai degrabă personajelor din jocurile pe care le joacă copiii. Pentru mine, Che este o referinţă, şi asta pentru că lucrurile împotriva cărora a luptat nu doar că sunt prezente în continuare, precum exploatarea, inechităţile, marginalizarea sau violenţa, ci au crescut cantitativ şi calitativ. 

În 1953, fratele dumneavoastră spunea: „Am jurat în faţa unei fotografii a vechiului şi plânsului camarad Stalin să nu am odihnă până când caracatiţele capitaliste nu vor fi anihilate“. Dumneavoastră, ca frate al lui Che, credeţi că capitalismul este în continuare un pericol pentru ţările sărace?

Fratele meu a scris acea frază într-o scrisoare cu multă ironie adresată unei persoane apropiate, persoană despre care fratele meu presupunea că nu are niciun respect faţă de Stalin. Lucrurile trebuie puse în context. Ceea ce rămâne, însă, este faptul că lupta fratelui meu a fost împotriva intereselor marilor grupuri capitaliste şi la ora actuală nu e vorba doar de injustiţie, ci şi de capitalism global şi financiar ce duce planeta către colaps, ca un Titanic către un iceberg de care ne lovim toţi.

Cum ar fi fost America Latină dacă fratele dumneavoastră ar mai fi fost în viaţă?

La această întrebare metaforică vă voi răspunde şi eu metaforic: dacă el Che ar mai fi trăit, America Latină ar fi fost liberă, independentă, suverană şi socialistă.

Ultima discuţie din 1961

Care este ultima amintire legată de fratele dumneavoastră?

Aceea din 1961 de la Punta del Este din Uruguay, cu ocazia Conferinţei OEA (Organizaţia Statelor Americane). Acolo am stat de vorbă pentru ultima oară într-o formă personală. Şi tot acolo mi-am dat seama în sfârşit de locul pe care fratele meu îl va ocupa în istorie.

De ce în opinia dumneavoastră mitul lui Che Guevara este comparabil cu cel al lui Iisus?

Deoarece miturile sunt create de societăţi, nu cresc precum nişte peisaje naturale şi nici nu cad din cer. Oamenii sunt cei care generează şi susţin miturile. De aceea miturile sunt atât de durabile, în ciuda deformărilor şi manipulărilor ce se fac în legătură cu ele. Propriile necesităţi ale oamenilor sunt cele ce creează miturile.

Aţi petrecut opt ani în închisoare ca deţinut politic în timpul dictaturii din Argentina. Cum au fost acei opt ani pentru dumneavoastră?

Pot să spun că sunt un supravieţuitor şi că văd viaţa cu această convingere. Cu convingerea de a fi recunoscător, de a fi coerent, de a nu îmi fi pierdut niciodată încrederea, bucuria şi umorul. Închisoarea mi-a accentuat anumite convingeri şi alte convingeri s-au născut în timpul acelei perioade.

CV

A petrecut opt ani în închisoare

Nume: Juan Martin Guevara de la Serna

Data şi locul naşterii: 18 mai 1943, Alta Gracia, Argentina

Cariera:

A lucrat mai mulţi ani ca şofer.

A petrecut opt ani în închisoare din cauza convingerilor sale politice în timpul dictaturii din Argentina.

A deţinut o firmă ce era cea mai mare importatoare de trabucuri cubaneze în Argentina.

Autor al cărţii „Fratele meu Che“, scrisă împreună cu jurnalista franceză Armelle Vincent, carte deja tradusă şi vândută în 11 ţări.

Locuieşte în: Buenos Aires, Argentina