De unde vine frica de întuneric şi cum pot fi ajutaţi copiii să scape de ea: „Nu le spuneţi că această frică este o prostie“
0
Frica de întuneric este absolut normală şi trece. Este ceea ce ar trebui să ştie fiecare părinte îngrijorat că micuţul său are temeri persistente şi neîntemeiate. Cu tact, copilul poate fi ajutat să depăşească senzaţia de teamă în faţa întunericului.
„Frica este un mecanism de supravieţuire ce apare ca răspuns al unui om la o ameninţare concretă, de obicei negativă. Frica este legată de anxietate. Aceasta depinde de persoană şi poate varia de la prudenţă, la fobie şi paranoia. Ea ţine de mai multe stări, printre care grija, anxietatea, teroarea, paranoia, oroarea, panică. O frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind iraţională, se numeşte fobie. Fobia este determinată de prezenţa sau doar anticiparea prezenţei unui obiect, a unei vietăţi sau a unei situaţii“, explică, pentru Adevărul, psihologul Hajar Owrang
Mintea copilului dezvoltă, odată cu stingerea luminii, tot felul de închipuiri, cu personaje care apar din întuneric şi contexte înfiorătoare.
„Frica de întuneric este printre cel mai des invocate frici de către copii şi cea pe care o recunosc cel mai uşor. A fost analizat cazul unei mame care are doi copii cărora le este frică de întuneric. Fetiţa, în vârstă de 6 ani, doarme cu o pătură pentru a-şi depăşi temerile, iar băieţelul, de 4 ani, insistă să doarmă cu o veioză aprinsă. Mama nu ştie cu certitudine când şi de ce copiii ei au dezvoltat frică de întuneric, dar este ferm convinsă că anxietatea copiilor creşte odată cu stingerea luminii”, mai spune psihologul. Până la un punct, în care invocarea fricii de întuneric poate ajunge pentru copil o formă de manipulare a părintelui, pentru câştigarea atenţiei, micuţul are, într-adevăr, temeri puternice din momentul în care se stinge lumina.
„Revenind la cazul amintit, mama susţine că nu ştie exact care sunt fricile copilului şi de ce acestora le este frică de întuneric, dar ştie că această teamă este cât se poate de reală. Milioane de copii sunt convinşi că există ceva în întuneric care stă la pândă, gata să îi înhaţe. Unele persoane se aşteaptă ca micuţii să nu aibă temeri, dar în pofida acestui fapt, copiii experimentează în mod frecvent aceste senzaţii. Experţii spun că frică de întuneric este atât de palpabilă şi reală la vârsta copilăriei pentru că ea tinde să se dezvolte exact la vârsta la care copiii sunt suficient de mari încât să aibă capacitatea de a-şi imagina”, arată Hajar Owrang.
Toţi am experimentat, la o anumită vârstă, frica de întuneric şi n-ar trebui să ne mire că şi copiii noştri o au.
„Frica este un aspect normal al vieţii în cazul nostru al tuturor, incluzându-i aici şi pe cei mici. Apare odată cu încercatul unui lucru nou, neexperimentat anterior, a ceva necunoscut. În cazul copiilor, acest lucru se întâmplă aproape în fiecare zi, astfel încât frica are multe ocazii de a-şi arată colţii, mai ales noaptea. În mod obişnuit, frica de întuneric apare la copiii de 2-3 ani, când sunt îndeajuns de mari încât să îşi poată imagina diverse lucruri, dar insuficient de mari cât să distingă între fantezie şi realitate. Acest lucru poate transforma necunoscutul într-o sursă de frică. Adăugând la toate acestea şi faptul că micuţii nu au multe preocupări care să-i distragă, o simplă umbră într-un colţ al camerei poate deveni cu uşurinţă în imaginaţia acestora un monstru cu trei capete!”, mai spune psihologul Hajar Owrang. În aceste condiţii, în care frica de întuneric e firească, ce anume pot face părinţii pentru a-şi ajuta copiii să se opună anxietăţii?
„Specialiştii spun că există puţine surse de distragere a atenţiei unui copil în timpul nopţii, astfel încât imaginaţia poate lua amploare şi, ca urmare, un copil care nu pare să aibă probleme pe timpul zilei devine mai vulnerabil noaptea. Mai întâi, părintele trebuie să ştie ce anume cauzează frica de întuneric. Televizorul este unul dintre principalii factori care duc la apariţia fricii de întuneric, consideră experţii”, mai pune specialistul.
De cele mai multe ori, părinţii nu sunt conştienţi de cât de mare este impactul anumitor programe TV asupra psihicului copilului.
„Imaginile şi suntele de la televizor sunt factori care îi pot speria pe copii, chiar dacă pentru adulţi acestea nu reprezintă o sursă de frică. Studiile arată că majoritatea părinţilor nu limitează accesul copiilor la TV. Practic, copiii care se uită la televizor cu fraţii sau surorile mai mari pot ajunge să vizioneze programe nepotrivite pentru vârstă lor fragedă. Fie că este vorba despre o ştire violentă, fie că este un desen animat, programele de televiziune pot oferi copiilor îndeajuns de multe surse pentru capacitatea lor imaginativă care stă la baza fricii”, mai spune Hajar Owrang.
Nu doar televizorul, ci şi lecturile nepotivite pot contribui la dezvoltarea fricii de întuneric.
„Cărţile pot constitui şi ele surse de imagini care îi pot speria pe copii în timpul nopţii. Imaginile pot provoca apariţia de idei în mintea copiilor în timpul nopţii; de la desene imaginând monştri, la poveşti cu zâne şi vrăjitoare, copiii pot interpreta greşit imaginile, acest lucru ducând la apariţia unor temeri pe care adulţii nu le au”, arată specialistul.
Ameninţările venite din partea părinţilor, care se folosesc de personaje sinistre pentru a-şi constrânge, prin temă, copiii să facă sau să nu facă anumite lucruri, sunt şi ele de natură să creeze un sentiment de frică odată cu stingerea luminii. Astfel de ameninţări trebuie evitate, altfel e inutil să ne mirăm de ce micuţii au astfel de temeri.
„Vinovată pentru apariţia fricii de întuneric este şi obişnuinţa unor părinţi, de altfel bine-intenţionată, de a le spune copiilor că dacă nu se potolesc va veni Bau-baul. Deşi la prima vedere, această practică nu pare dăunătoare, ea poate constitui o sursă de frică pentru cei mici în timpul nopţii” spune psihologul.
Ce să faci şi ce să nu faci?
Pentru a ajuta copilul să treacă mai uşor peste teama de întuneric, părinţii trebuie să adopte o aborare empatică.
„Unii copii pot rămâne cu o doză de frică de întuneric şi după ce cresc, dar experţii spun că frica de întuneric poate fi tratată. Cel mai bun lucru pe care îl poate face un părinte pentru un copil căruia îi este frică de întuneric este să comunice cu micuţul şi să arate empatie şi înţelegere. Dacă această comunicare are loc încă de la începutul manifestărilor, copiii pot înţelege despre ce este vorba, consideră experţii. Ei recomandă o abordare empatică, indicând părinţilor să nu le spună copiilor că această frică este neîntemeiată şi copilărească: acest lucru nu numai că nu ajută, dar sădeşte în mintea micuţilor sentimentul de vinovăţie şi ruşinea”, spune secialistul.
Iată ce recomandă psihologul părinţilor care vor să-şi scape copiii de frică de întuneric:
1. În primul rând, păstraţi-vî calmul!
„Fiţi cât se poate de calmi când comunicaţi cu copilul legat de frică de întuneric a acestuia. Ascultaţi cu atenţie şi asiguraţi-va că nu faceţi nimic care să exacerbeze această frică. Oferiţi copilului sentimentul de siguranţă şi învăţaţi-l că îşi poate depăşi temerile. Explicaţi-i copilului ce este frica şi ajutaţi-l să înţeleagă că frica este ceva normal”, recomandă specialistul.
2. Nu vă enervaţi!
„Asiguraţi-vă micuţul că frică de întuneric este normală şi nu vă arătaţi enervaţi de faptul că ştiţi că substratul acestei frici nu există în realitate. Nu îi tachinaţi pe cei mici şi nu le spuneţi că această frică este o prostie. Chiar dacă monştrii nu sunt reali, frica este cât se poate de palpabilă pentru micuţi”, spune Hajar Owrang.
3. Ajutaţi-vă copilul!
„Uneori, noaptea copiii pot fi auziţi strigandu-şi părinţii, pentru că, potrivit experţilor, copiii au episoade de regresie afectivă în timpul nopţii. Părinţii trebuie să fie receptivi şi să îi asigure pe micuţi că sunt acolo şi au grijă de ei”, precizează psihologul.
4. Lăsaţi copiii să doarmă singuri!
„Deşi tentaţia de a lasă copiii să doarmă cu părinţii este mare, este indicat să rezistaţi acestei tentaţii. Este indicat ca micuţii să doarmă singuri de la o vârstă, iar desemnarea unui frate mai mare pentru a avea grijă de cel mic în timpul nopţii nu este recomandată. Această responsabilitate îi revine părintelui”, mai spune specialistul.
5. Ajutaţi-vă copilul să îşi descopere puterile interioare!
„Ajutaţi-l pe cel mic să depăşescă frică de întuneric. Întrebaţi-vă copilul când doreşte să vină părintele să verifice dacă este totul în regulă; lăsaţi copilul să decidă singur - chiar dacă alege ca aceste vizite să aibă loc la interval de 5 minute sau de două ore, întrucât este important că micuţul să se simtă în siguranţă. Lăsaţi copilul să doarmă cu jucăriile cu care se simte bine; fie că este o jucărie de plus, fie o simplă pătură sau o veioză, copilul nu trebuie să fie privat de lururile care îi pot oferi senzaţia de siguranţă pe parcursul nopţii”, explică Hajar Owrang.
6. Nu va lăsaţi prinşi în jocul de-a frica de întuneric!
„Aşa cum ne sfătuiesc experţii, nu este indicat să-i arătaţi copilului în fiecare seară că sub pat nu este nimic, pentru că îi veţi da senzaţia că frica este întemeiată. La fel de greşit este să le spunem că, dacă vor fi cuminţi, personajele de care se tem vor dispărea”, spune Hajar Owrang.
7. Creaţi o ambianţă plăcută înainte de somn!
„Nu este indicat că micuţul să stea la televizor înainte de culcare, în schimb este recomandat să petreceţi puţin timp cu copilul înainte de culcare”, explică specialistul.
8. Nu ignoraţi o problemă mai mare
„Stresul emoţional, cum este cazul celui apărut în timpul divorţului părinţilor, moartea unui animal de companie sau naşterea unui alt copil, poate creşte riscul de apariţie a anxietăţii. Uneori, această anxietate poate surveni în timpul nopţii, sub forma fricii de întuneric. Aşadar, dacă astfel de evenimente au avut loc, este indicat să comunicaţi cu medicul pediatru, pentru a află dacă este cazul unei consilieri psihologice”, precizează psihologul.
9. Apelaţi la ajutor specializat atunci când este cazul!
„Cu ajutorul unor părinţi înţelegători, majoritatea a copiilor îşi depăşesc frica de întuneric. Dacă totuşi această frică persistă, experţii sunt de părere că trebuie apelat la sfatul medicului pediatru, care poate decide dacă este sau nu indicată consilierea psihologică a copilului”, încheie Hajar Owrang.
Se încarcă comentariile...
