Pârjol chiar şi la poale de Ceahlău. Bătrânii îşi amintesc seceta din '47: „Câte un dumicat, să rămână şi pe mâine”
0
Seceta face ravagii şi în ţinutul străjuit de Ceahlău, crescătorii de animale şi agricultorii din Neamţ fiind afectaţi de lipsa precipitaţiilor din această vară
Seceta din acest an a atins cote dramatice chiar şi în judeţul Neamţ, un ţinut situat în nordul ţării, la poale de Ceahlău, unde s-ar crede că ploile nu contenesc. Pârjolul de pe pământ îl poţi vedea la tot pasul, mai ales în mediul rural, acolo unde oamenii depind total de precipitaţii. Geografic, Neamţ este împărţit în două zone, de munte şi de şes. În prima, mulţi îşi duc existenţa crescând animale, dar lipsa precipitaţiilor le dă peste cap rostul muncii.
Pe culmile din Crăcăoani şi Pipirig, unde sunt stâne cu mii de oi, seceta e la fel de aprigă. Pâraiele sunt aproape secate şi doar câte un firicel de apă mai ostoieşte setea animalelor. Şi iarba-i pe sfârşite, arsă de soarele năucitor al verii şi de vântul uscat, care bate necontenit, colorând în galben verdele de altădată al păşunilor montane.
„Apă nu, iarbă nu, caş şi urdă ioc! Acuşi se adună lupii în haite, vin şi urşii... Mai merită să creşti oi şi bovine? Să le vinzi e opţiunea, dar preţul e ridicol“, spune Cozmin Iftode, un fermier din Bălţăteşti.
Vremuri grele şi la şes
În cealaltă parte a judeţului, la şes, oamenii se îndeletnicesc cu agricultura, dar roadele se anunţă a nu fi îmbelşugate în acest an. În zonă, ceva mai consistent a plouat în urmă cu aproximativ o lună, iar de sisteme de irigaţii nu se pune problema, pentru că nu există deloc.
La Ion Creangă, parte din localnici sunt legumicultori. Zilele trecute, în arşiţa amiezii, cele cinci sate ale comunei păreau lipsite de viaţă. Dogoarea soarelui şi aerul fierbinte au „alungat“ orice fiinţă la adăpostul unui petec de umbră. Pământul crăpat, frunzele copacilor şi plantelor răsucite de caniculă şi fructele necoapte căzute pe jos anunţă vremuri grele. Moş Gheorghe face, de după un gard, o cruce adâncă şi se roagă: „Apără-ne, Doamne, de urgie!“.
În zona de şes, salvarea o constituie doar puţurile de adâncime, dar nu-s prea multe FOTO Dan Sofronia
Îşi aminteşte cum, în '47, cumplita secetă, urmată de o la fel de cumplită foamete, i-a măsurat fiecare dumicat pentru tot restul vieţii. „Puţin, câte puţin, câte un dumicat, să ne rămână şi pentru mâine“, erau vorbele prevăzătoare, spuse la fiecare masă, în fiecare casă.
În localitate, ciobanii cară apa cu butoaiele la stâne, pentru a păcăli, cât de cât, setea turmelor, deoarece izvoarele de pe dealuri au secat demult. La Stejaru, sătenii sunt ceva mai norocoşi. Cândva, în vatra satului era o păşune mlăştinoasă, iar acum oamenii au forat puţuri adânci, astfel că au apă pentru culturile din sere, însă este doar o situaţie punctuală.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Vieţi de copii luate tribut de râuri periculoase. Statistica sumbră din Neamţ
Escrocherii cu fonduri din programul Start UP Nation. Zeci de percheziţii şi prejudiciul estimat
Se încarcă comentariile...
