Nemţenii se pregătesc de iarnă. A fost stabilit programul de măsuri pentru prevenirea zăporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din Neamţ au stabilit planul de măsuri pentru combaterea fenomenului de zăpor în această iarnă
Autorităţile din Neamţ au stabilit planul de măsuri pentru combaterea fenomenului de zăpor în această iarnă

Pentru a evita inundaţiile din fiecare an cauzate de zăpor, autorităţile nemţene au pregătit din timp planul de acţiune pentru combaterea fenomenului.

Măsurile din acest an sunt completate şi de punerea în practică a unor lucrări de reducere a gradului de risc pe sectorul Poiana Teiului  - Borca, finalizate, într-o primă etapă, pe o lungime de 1,3 kilometri.

Proiectul, finanţat din bani europeni, este completat de lucrările de punere în siguranţă, în aval de Barajul Izvorul Muntelui, lucrări aparţinând Hidroelectrica SA. În funcţie de debitul pe care îl înregistrează Bistriţa în această perioadă, prognoza făcută de specialişti este îmbucurătoare: nu vor fi probleme deosebite în iarna care urmează.

Zăporul de pe Bistriţa, învins din judeţul Suceava

În cadrul şedinţei de luni, 31 octombrie, care a avut loc la Prefectura Neamţ, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au stabilit şi programul de menţinere a viabilităţii drumurilor naţionale şi judeţene. Planul de acţiune este structurat pe cele două secţiuni - de pregătire a utilajelor, combustibilului şi materialului antiderapant necesar intervenţiei, dar şi pe colaborarea şi comunicarea eficientă a celor responsabili, în cazul producerii unor fenomene extreme, asociate sezonului rece.

Zăporul de pe râul Bistriţa ameninţă din nou gospodăriile muntenilor

„Aş dori să avem sprijinul consecvent al autorităţilor locale pe drumurile comunale, astfel încât cetăţenii judeţului, cât şi cei aflaţi în tranzit, să fie protejaţi pe perioada producerii unor situaţii de urgenţă", a spus  Mihai Archip, prefectul judeţului Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite