Neamţ: Zăporul de pe râul Bistriţa ameninţă din nou gospodăriile muntenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podul de gheaţă se întinde pe o lungime de aproape 12 kilometri, iar locuitorii de pe Valea Muntelui se tem că vremea caldă anunţată pentru următoarele zile poate produce inundaţii în gospodării.

Nivelurile şi debitele râului erau astăzi staţionare, dar pe sectorul cuprins între viaductul Poiana Largului şi puntea din satul Dreptu, comuna Poiana Teiului, pe o lungime de 11,8 km, râul prezintă aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse  între 0,2 şi 5 metri.

„În beciurile de la trei case din zona Topoliceni şi Capu Poienii sunt infiltraţii de circa 0,5 m. Problemele ar putea să apară dacă se va încălzi, aşa cum e prognozat", spune căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

În ultimele zile, personalul de la Garda II de Pompieri Poiana Teiului a monitorizat evoluţia fenomenului de zăpor pe râul Bistriţa. De asemenea, lucrători de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamţ şi persoanal angajat cu contracte de prestări servicii de la primăriile Borca, Farcaşa şi Poiana Teiului supraveghează în permanenţă evoluţia fenomenului.

„Pe tronsonul îngheţat al râului format în ultimele două săptămâni nu este canal de scurgere. Dacă se încălzeşte treptat, fără diferenţe mari de temperatură, fenomenul scade treptat, fără riscuri deosebite", spune Ioan Păvăleanu, directorul SGA Neamţ.

Consiliile locale pentru situaţii de urgenţă din cele trei comune au pus în aplicare măsurile prevăzute în „Planurile proprii de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor".

 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite