Mărturii inedite despre Ion Creangă. Cum a ajuns să înveţe la „fabrica de popi“, deşi nu respecta cerinţele

Ion Creangă, în anii tinereţii FOTO ZiarulLumina.ro

Deşi nu avea dreptul, neasemuitul povestitor din Humuleştii Neamţului a urmat cursurile Şcolii de catiheţi din Fălticeni datorită unui artificiu.

De la moartea lui Ion Creangă, pe 31 decembrie 2021, s-au împlinit 132 de ani, prilej cu care Complexul Muzeal Naţional Neamţ l-a readus în actualitate pe vestitul povestitor, publicând pe pagina de Facebook mai multe materiale ce descriu aspecte inedite despre cel născut în satul de pe malul Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul. 

Într-un studiu intitulat „De la Ion Ştefănescu la Ion Creangă. Din istoria unui nume“, semnat de muzeograful Elena Bâia, se arată că humuleşteanul a urmat cursurile şcolii de dascăli bisericeşi de la Fălticeni, deşi nu prea avea cum să ajungă acolo, pentru că aşa erau reglementările vremii. Nefiind fiu de preot, diacon sau dascăl, Ion a lui Ştefan a Pietrei sau Ion Ştefănescu, aşa cum apare înscris la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, în mod normal, acesta nu ar fi trebuit să fie înscris la Şcoala de catiheţi din Fălticeni. Acestea le aflăm precizate într-un document din 1845.

„În şcolile catiheţilor de prin ţinuturi nu au a să primi decât numai fii de ai celor bisericeşti (de preoţi, diaconi, şi dascăli) căsătoriţi (ce să numesc candidaţi) şi necăsătoriţi. Rezolvarea a venit de la preotul Gheorghe Creangă, fiul lui David Creangă, fratele Smarandei. Cu numele de Creangă Ion, recomandarea preotului Gheorghe Creangă fiind suficientă, s-a putut înscrie şi a putut urma şcoala catihetică din Fălticeni“, se menţionează în studiul semnat de muzeograful Elena Bâia.

Astfel, în „Catalogul clasificatoriu de sârguinţa cliricilor aflători în şcoala bisericească din Fălticeni pe semestrul de iarnă al anului 1854/1855 luna noiembrie“ apare pentru prima dată numele de Creangă Ioan. El va urma cursurile şcolii din Fălticeni, „Fabrica de popi“, după cum avea să o denumească, un an şcolar, până în vara anului 1855. Se poate spune că, deşi nu a dorit să intre în rândul clerului, Creangă a fost un elev foarte bun. 

A învăţat noţiuni de muzică vocală religioasă (psaltichie), catehismul cel mare, Istoria Vechiului Testament a lui Filaret Scriban şi gramatica lui Nicolae Măcărescu. La toate materiile este notat cu „Bine“, iar la Cântările bisericeşti cu „Foarte Bine“. Prin urmare, părintele Vasile Conta îl trecuse pe tabloul clericilor, în număr de zece, care erau destinaţi să urmeze cursurile Seminarului Socola. 

„Ionică Torcălău“, greu trai ca slujitor al Domnului 

Peste ani, viaţa lui Creangă (căruia i se mai spunea şi „Ionică Torcălău“, pentru că în copilărie era obligat de părinţi să toarcă lâna necesară fabricării postavului), în straie bisericeşti a fost chinuită. Căsnicia a fost total ratată, iar ca preot a avut parte de necazuri (multe dintre ele pricinuite de socru, care avea aceeaşi meserie), altele şi le-a creat chiar el, fiind o fire rebelă. Rău i-a mers şi după ce a fost răspopit, a avut satisfacţii profesionale ca învăţător, dar ultimii ani din viaţă au însemnat o luptă continuă cu boala. 

Nu a vrut să fie popă, dar a respectat dorinţa mamei, urmând cursurile şcoli din Fălticeni, iar după desfiinţarea acesteia, ajunge la Seminarul Socola, dar termină doar cursul inferior, pentru că nu avea resurse materiale. A dorit să se întoarcă la Humuleşti, dar n-a putut din cauza familiei numeroase în care s-au născut opt copii (Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile, Petre şi Ion). La sfatul altui preot decide să devină diacon, dar pentru a fi hirotonit trebuia musai să fie căsătorit. 

Este prezentat preotului Grigoriu de la Biserica Patruzeci de Sfinţi din Iaşi, care avea o fată de 15 ani, Ileana, iar acesta este de acord cu căsătoria, astfel că relaţia, una din interes, este oficializată, nunta având loc pe 23 august 1859.  În 1960 se naşte unicul fiu al lui Creangă, Constantin, dar traiul în familie nu era armonioas, nu se înţelegea cu soţia, poate şi datorită diferenţei de vârstă, iar din cauza certurilor cu socrul, povestitorul se mută de la Biserica Sfinţii 40 de Mucenici la alte aşezăminte de cult din Iaşi, printre care Bărboi şi Golia, aceasta fiind ultimul unde a slujit, începând cu 1866. 

Cum căsnicia era un eşec şi bănuind că soţia l-a înşelat cu un călugăr, Ion Creangă, care nici el nu era „uşă de biserică“, decide să ceară divorţul. Numai că, „judecătorii“ bisericeşti îl acuză pe el de frecventarea teatrului, tunderea părului şi împuşcarea ciorilor de la Mănăstirea Golia, fiind considerat „destrăbălat“ şi „necunviicios“, iar la 10 octombrie 1872 este exclus din rândul clericilor. 

Au urmat anii cât a fost învăţător, dar ducea tot un trai sărac, cariera didactică fiindu-i afectată de boală. Cu exactitate nu se ştie ce a cauzat moartea scriitorului, dar se spune că el suferea de epilepsie, moştenită se pare de la mamă, şi avea afecţiuni cardiace, fiind supraponderal. A decedat pe 31 decembrie 1889, într-o tutungerie din Iaşi, fiind înmormântat pe 2 ianuarie anul următor. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Blocurile „Epocii de aur“ se prăbuşesc în dejecţii. Trai de coşmar într-un imobil care „pluteşte pe materii fecale“

Gafa uriaşă a unei primăriţe. Ce poate păţi după ce şi-a angajat fiul în postul de city-manager