Mari scriitori, despre molimele care le-au afectat viaţa. Ion Creangă: „Lucrul rău nu piere cu una, cu două“
0
Scriitori extrem de cunoscuţi, între ei fiind şi români, au relatat în operele lor despre molimele cărora le-au fost contemporani sau care i-au afectat direct.
În literatură, în unele romane, nuvele sau consemnări ale unor mari scriitori sunt referiri la molimele care au bântuit prin lume, despre efectele lor sau despre ce le-a fost dat să trăiască cei care au fost afectaţi direct.
Chiar Ion Creangă a fost bolnav de holeră, iar George Topârceanu, rostea în 1928 un celebru discurs versificat cu prilejul unei conferinţe a Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei. Unei cumplite maladii, Albert Camus i-a dedicat un roman, „Ciuma“ („La Peste“), publicat în 1947, care prezintă cazul unei epidemii din oraşul algerian Oran.
Conform Wikipedia, autorul ridică o serie de întrebări legate de natura destinului şi a condiţiei umane. Personajele din carte, de la medici şi până la turişti şi fugari, sunt folosite pentru a arăta efectele pe care le are ciuma asupra populaţiei. Romanul este considerat a fi inspirat din epidemia care a ucis o parte a populaţiei Oranului în 1849, dar acţiunea e plasată în anii 1940, oraşul fiind închis mai multe luni.
Tratat cu hoştine, său, frecţii cu oţet şi leuştean
În România, „contemporan“ cu o epidemie a fost Ion Creangă, care în „Amintiri din copilărie“ consemnează propria-i experienţă, marele povestitor îmbolnăvindu-se de holeră în 1848, când avea vârsta de 11 ani. De frica bolii, Nică a lui Ştefan a Petrei este trimis la o stână, la Agapia, dar nu a scăpat, infectându-se.
„A venit în vara aceea, pe la august, şi cinstita holeră de la '48 şi a început a secera prin Humuleşti în dreapta şi în stânga, de se auzea numai chiu şi vai în toate părţile (...). Şi ca să mă scape de belea, m-au trimis la stână în dumbrava Agapiei, lângă podul Cărăgiţei, unde erau şi oile noastre, să şed acolo până s-a mai potoli boliştea“, scria Creangă. Şi iată ce-şi aminteşte despre debutul bolii:
„Însă peste noapte a şi dat holera peste mine şi m-a frământat şi m-a zgârcit cârcel; şi-mi ardea sufletul în mine de sete şi ciobanii şi baciul habar n-aveau de asta, numai se întorceau pe ceea parte în ţipetele mele şi horăiau mereu. Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână, în dosul stânei şi pe nimică pe ceas beam câte-un cofăiel întreg de apă“.
Povestitorul rememorează că a avut patimi cumplite în acea noapte şi abia spre ziuă s-a îndurat un cioban, strungarul Vasile Bordeianu, plecând la Humuleşti ca să-i dea de veste tatălui, care a venit şi l-a adus acasă cu căruţa. De aici încolo, a intrat pe mâna lui moş Vasile Ţandură, iar tratamentul a constat în hoştine (rămăşiţe de ceară topită) cu său (untură de oaie) şi frecţii cu oţet şi leuştean:
„Şi, când colo, doftorii satului, moş Vasile Ţandură şi altul, nu-mi aduc aminte, erau la noi acasă şi prăjeau pe foc într-un ceaun mare nişte hoştine cu său şi după ce mi-au tras o frecătură bună cu oţet şi leuştean, mi-aduc aminte ca acum, au întins hoştinele ferbincioase pe o pânzătură şi m-au înfăşat cu ele peste tot, ca pe un copil; şi nu pot şti cât a fi trecut la mijloc până ce am adormit mort“.
Iar a doua zi s-a trezit sănătos tun: „Şi d-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos ca toţi sănătoşii; Dumnezeu să odihnească pe moş Ţandură şi pe tovarăşul său! şi, vorba ceea: «Lucrul rău nu piere cu una, cu două». Până-n seară, am şi colindat mai tot satul, ba şi pe la scăldat am tras o raită, cu prietenul meu Chiriac al lui Goian, un lainic şi un pierde-vară ca şi mine“.
Topârceanu, poezie despre bacilul Koch
Pe la începutul anilor 1900, o boală care afecta populaţia României era tuberculoză sau TBC, căruia i se mai spunea ftizie, oftică sau atacul (de unde şi expresia populară că eşti atacat, spusă bolnavilor. Pentru combaterea ei, în septembrie 1901 se înfiinţează Societatea pentru profilaxia şi tratamentul gratuit al tuberculoşilor săraci la domiciliu, preşedinte de onoare fiind Regina Maria.
În 1908 apare Societatea pentru combaterea tuberculozei la copii, în 1913 Societatea pentru izolarea
tuberculozei, iar în 1933 toate acestea s-au unit în Liga naţională în contra tuberculozei. În acest context al luptei contra TBC, la Iaşi, în 1928, are loc o conferinţă a Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei, în cadrul căruia George Topârceanu este rugat să ţină un discurs.
George Topârceanu a compus o poezie despre bacilul care provoacă tuberculoza FOTO Identitatea.ro
Iar poetul şi prozatorul urcă pe scena Teatrului Naţional unde rosteşte o creaţie proprie, intitulată „Bacilul lui Koch“, dând cu poezia menţionată măsura talentului său. Surprinde în versuri tarele societăţii acelor vremuri prin ironii şi glume, dar dă şi sfaturi de luat în seamă şi acum, când pandemia de coronavirus face ravagii.
„E vorba de bacterii şi de tuberculoză,/ E vorba de bacilul lui Koch... (...) O, nu vă fie teamă... şi dracul este negru/ (...) Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc/ Se află-aici în sală... ştiu bine că m-ascultă,/ Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă./ Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,/ Dar unde-i lume multă acolo e şi el!/ Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde/ În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:/ În berării, pe stradă, la cinematograf;/ (...) Din orice-abuz profită... (...)/ E cel mai mare duşman al speciei umane“.
Tot în versuri, poetul descrie se se ştia despre bacil, cum arată, cum se manifestă, pe cine afectează. La final, prozatorul dă câteva sfaturi despre cum să se ferească lumea de afecţiune, să urmeze
sfaturile medicilor, să evite locurile aglomerate şi să o „rărească tutunul şi băutura“:
„Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,/ De semenii lor teferi grozav să se ferească!/ Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise. (...) Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!/ Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura/ De epiderma unei persoane din elită,/ Oricât ar fi persoana accea de grăbită,/ La locul ce urmează să fie sărutat/ Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat./ Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:/ Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici... nimic!“.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Diana Chirilă, ofiţerul cu subordonaţi de vârsta tatălui ei. A rămas impresionată de drama copiilor afgani
Cafeneaua turcilor cherestegii, poveşti de acum 150 de ani. Era loc de socializare, bursă a lemnului şi de plutărit
Se încarcă comentariile...
