FOTO Ce a găsit Garda de Mediu în Apuseni. „Distrugerile sunt în zona de protecţie, iar autorii au fost identificaţi şi vor fi sancţionaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au descins, joi, pe platoul Padiş din Munţii Apuseni şi confirmă neregulile semnalate de un turist clujean, care a publicat fotografii revoltătoare în care se văd drumurile şi platourile verzi distruse de utilajele agenţilor economici care fac exploatări de lemn în zonă.

Potrivit şefului Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, în zonă se fac mai multe lucrări de strângere a doborâturilor rămase în urma furtunii din 2017 de către firme de exploatare care, însă, nu au respectat condiţiile impuse de Parcul Natural Apuseni în avizul acordat.

"Am identificat autorii, vom stabili măsuri şi sancţiunile care pornesc de la 20.000 lei", a declarat Togor. 

Potrivit şefului Gărzii de Mediu Bihor, nu există suspiciunea că exploatările forestiere ar fi ilegale. "Partizile sunt în legalitate, există o procedură riguroasă pentru avizarea exploatărilor lemnoase în zonele protejate, însă firmele au peste 20 de condiţii prevăzute în documentul eliberat de Parcul Natural Apuseni", susţine Togor. 

Măsurătorile şi fotografiile făcute în teren vor fi confruntate cu documentele şi hărţile existente, iar în cazul unor neconcordanţe "se vor lua măsuri". 

„Am făcut constatările, măsurători, fotografii, vom pune datele cap la cap şi le vom confrunta cu documentele şi hărţile. Unele dintre acele condiţii, cum ar fi gestionarea deşeurilor, transportul, nu au fost respectate”, explică el. 

Legat de informaţiile privind interzicerea campării în Parcul Natural Apuseni, Togor susţine că informaţia ajunsă în spaţiul public este incompletă. "Noi am interzis proprietarului terenului, adică Primăriei Pietroasa, campările pe terenurile deţinute pentru că trebuie să respecte Legea picnicului şi Legea ariilor protejate pentru campare. Dacă era Plan de management şi regulament aprobat pentru Parcul Natural Apuseni, acolo erau reglementate şi posibilităţile şi regulile de campare. Dar acest plan nu există", a mai spus şeful Gărzii de Mediu Bihor.

Fotografii scandaloase făcute în Munţii Apuseni de un clujean arată cum drumuri forestiere şi platouri verzi au fost complet distruse de tractoarele şi alte utilaje care coboară lemnele tăiate din pădure, zona fiind platoul de unde se pleacă spre Peştera Cetăţile Rădesei, în Poiana Vărăşoaia şi pe drumul din Poiana Vărăşoaia, spre Platoul Padiş şi spre Ic Ponor. 

Fotografiile demonstrează că distrugerile sunt uriaşe: pe drumurile forestiere, utilajele au lăsat urme adânci, iar noroaiele au "cucerit" întreaga zonă.

Situaţia nu e singulară, căci o înregistrare realizată de un bihorean în cunoscuta staţiune montană Stâna de Vale prezintă acelaşi tip de probleme generate de firmele de exploatare lemnoasă care au distrus drumurile de acces, au dublat căile de acces spre pădure, distrugând vegetaţia, şi au lăsat în urmă o mizerie de nedescris. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite