FOTO Călătorie în timp. Cum s-a transformat Oradea într-un oraş vestic
0
Declanşarea celui de-al doilea război mondial şi mai apoi instaurarea regimului comunist au generat serioase mutaţii la nivelul vieţii economice, în Oradea.
La 11 iunie 1948 a fost pusă în aplicare legea naţionalizării principalelor mijloace de producţie, într-o primă etapă fiind naţionalizate fabricile şi atelierele, urmate apoi de spitale, farmacii, cinematografe, restaurante, prăvălii, locuinţe etc. Au fost impuse apoi planuri anuale de producţie, pentru anii 1949 şi 1950, iar apoi pe intervale de 5 ani (cincinale), în paralel depunându-se eforturi susţinute în vederea modernizării instalaţiilor vechi şi înfiinţării unor noi unităţi de producţie.
Accentul a căzut îndeosebi pe industria constructoare de maşini, pe cea energetică, siderurgică (în 1962 a început şantierul de construcţie al uzinei Alumina) şi chimică (unităţile existente înainte de 1945 au fost comasate în 1948 în două mari fabrici, respectiv Sinteza şi Transilvania), de maşini unelte (mai multe ateliere de prelucrare a metalelor se vor grupa în 1945 în Societatea pe acţiuni Phoebus, numele acesteia fiind schimbat după naţionalizare în Înfrăţirea).
În 1957 apar primele locuinţe colective, în Decebal-blocul actorilor, iar pe Republicii-blocul ofiţerilor sovietici.
După anul 1960 au fost puse bazele platformei industriale din partea de vest a oraşului care în final va cuprinde un număr de 12 noi obiective dintre care se vor remarca combinatul de prelucrare a lemnului, întreprinderea de materiale de construcţii, întreprinderea de ansamble pentru mijloace de transport, fabrica de zahăr etc. Tot în acelaşi timp a fost pusă în funcţiune şi întreprinderea Electrocentrale, acest lucru ducând apoi la dezvoltarea reţelei de termoficare a agenţilor industriali şi a edificiilor masi vechi ori a blocurilor noi.
În 1966 piramida vârstelor indică un regres demografic şi se introduce decretul pentru interzicerea avortului.
Cea mai spectaculoasă evoluţie a reţelei de tramvaie a avut loc între 1976-1980.
La sfârşitul acestei perioade, când populaţia depăşea 220000 de locuitori fondul locativ era compus din 73000 de locuinţe dintre care 59000 erau locuinţe colective
O ramură industrială care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în acest interval a fost cea uşoară prin fabricile de încălţăminte Solidaritatea, Arta, Crişul, fabrica de confecţii, cea de ţesături, Mioriţa etc. Industria alimentară a fost reprezentată de unităţi de industrializare a laptelui, cărnii etc., de obţinere a zahărului, uleiului, de conserve de carne şi legume etc.
Industrializarea forţată şi destinarea către export a unei mari parţi a producţiei obţinute pe plan local a făcut ca începând din anii ’70 la nivelul întregii ţări să fie resimţite efectele unei puternice crize economice cu implicaţii profunde în toate sectoarele vieţii publice.
Populaţia urbană depăşeşte populaţia rurală începând cu anul 1985, pentru ca în momentul revoluţiei procentul populaţiei urbane din total să fie de 55%
Oradea a urmat aceeaşi direcţie de dezvoltare. Raportat la suprafaţa actuală a vetrei, arealele care au suferit schimbări structurale înainte de 1990 reprezintă 18%, aceste schimbări fiind dublate de creştere demografică.
În anii ‘80 s-au construit locuinţe identice şi anoste în Decebal, Ştefan cel Mare, în Nufărul, Calea Aradului, Ioşia şi Zona de Vest, acestea înlocuind cartiere întregi de case.
Cea mai spectaculoasă evoluţie a reţelei de tramvaie a avut loc între 1976-1980.
După căderea dictaturii comuniste, Oradea porneşte de la o structură demografică ce indică un trend pozitiv.
Totuşi, evoluţia demografică este una descendentă, iar populaţia oraşului Oradea scade sub 200.000 de locuitori până în anul 2011.
Aşadar, începând cu ultima decadă a secolului XX, economia de piaţă îşi intră în drepturi, creşterea economică forţată şi dezvoltarea urbană nejustificată sunt stopate.
Aspectul exterior al blocurilor (locuinţelor colective) are şi el de suferit, din cauza modificărilor individuale realizate de proprietarii apartamentelor sau a afacerilor care s-au dezvoltat, în mod special la parterul blocurilor.
Astfel, au apărut iniţiativele unor dezvoltatori locali de cartiere rezidenţiale, fie sub formă de locuinţe colective (blocuri) fie sub formă de cartiere de case, construcţia de case particulare continuând în paralel cu aceste iniţiative, fiind prezente şi în ziua de azi.
Criza mondială a oprit avântul acestor iniţiative, care, ţinând cont strict de evoluţia demografică nu se justificau dar, pentru înnoirea fondului de locuinţe îşi au rostul.
Reţeaua de drumuri din cadrul oraşului a suferit o serie de îmbunătăţiri cu precădere în ultima perioadă reabilitand cartiere ce până nu demult aveau un aspect rural.
Se încarcă comentariile...
