Cum a reuşit o primărie din România să tripleze numărul autorizaţiilor de reabilitare a clădirilor din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile luate, în ultimii trei ani, au dus la triplarea numărului de autorizaţii de construire emise pentru reabilitarea clădirilor din zonele centrale, ca urmare a măsurilor administrative aplicate de către o primărie din România.

"Aceste măsuri combinate - de susţinere, dar şi coercitive - au dus la o creştere importantă a numărului de clădiri reabilitate în centrul oraşului. Partea de supraimpozitare s-a aplicat din 2015, când a fost aprobată legea în parlament. În ultimii trei ani este o triplare a numărului de autorizaţii de reabilitare", a precizat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

El a aminitit că proprietarii clădirilor degradate se pot afla în două situaţii: ori apelează la schema de sprijin care este în funcţiune în Primăria Oradea (credite pentru reabilitarea faţadei, scutiri de impozit pe cinci ani de zile, întocmirea proiectului tehnic gratuit) sau vor fi supraimpozitaţi, fiind nevoiţi să plătească un impozit majorat cu 500%.

Potrivit primarului Oradei, în oraş sunt în jur de 270 de clădiri în situaţie de supraimpozitare, cea mai mare parte cu proprietari persoane fizice şi cam o treime, persoane juridice.

"Credem că aceste măsuri menţinute câţiva ani vor duce ca treptat faţa oraşului să se schimbe cu o viteză destul de mare în anii următori", a spus Bolojan.

În ultimii trei ani, din 2015, numărul de autorizaţii de construire pentru reabilitare obţinute de la primărie a ajuns la 142 în anul 2017, comparativ cu 55 în anul 2015.
Primăria vizează supraimpozitarea şi în cazul clădirilor industriale abandonate, ai căror proprietari nu au mai făcut nimic în acest scop în ultimii 25-20 de ani.

În prezent se află în dezbatere publică două propuneri de modificare la Regulamentul de supraimpozitare a clădirilor neîngrijite şi abandonate, din municipiul Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite