Circulă ca şmecherii pe la Casa Modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că nu este niciun poliţist în zonă, conducătorii auto încalcă fără pic de jenă semnul din mijlocul străzii.

Un sfert de oră de patrulare în intersecţia de pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul Casei Modei, ar fi suficient pentru ca un poliţist de la Rutieră să identifice zeci de şoferi indisciplinaţi şi să ridice tot atâtea permise de conducere. La câţiva metri de trecerea de pietoni semaforizată, pe axul străzii, există un indicator care permite virajul la stânga, spre Cazinoul Select, doar maşinilor de transport în comun.

„Dacă alţii fac, facem şi noi“
Reporterii „Adevărul de Seară“ au supravegheat azi-dimineaţă intersecţia. Fiind weekend, traficul a fost foarte redus. Chiar şi aşa, 15 minute au fost suficiente pentru a vedea că indicatorul e ignorat de majoritatea şoferilor.


Taximetrişti sau simpli conducători auto, care veneau dinspre Hotelul Traian, au trecut pe lângă semn ca şi cum nu ar fi fost acolo. Aceeaşi „greşeală“ este făcută şi de mulţi dintre şoferii care vin dinspre Strada Horia. „Am văzut că se întâmplă frecvent ca şoferii să facă  la stânga, deşi indicatorul acela arată clar că nu au voie. Dacă tot nu-s poliţişti în intersecţie, mai bine l-ar scoate cu totul“, este de părere Ioana Damaschin, pieton. O parte dintre conducătorii auto care intenţionau să facă manevra greşită s-au răzgândit în ultimul moment, când au văzut în oglinda retrovizoare că sunt fotografiaţi de jurnalişti. „Asta-i treaba, ce să-i facem? Dacă alţii fac, facem şi noi“, a spus unul dintre şoferii care au renunţat la manevră, intimidat de aparatul foto.

Cum fentează legea
Alţii, au găsit o soluţie de compromis. Au mai înaintat câţiva metri, până la o porţiune cu linie discontinuă, apoi au virat la stânga. „Aţi văzut, eu m-am dus mai în faţă. E o şmecherie“, ne-a spus satisfăcut un alt conducător auto. Chiar dacă greşeala este evidentă, oamenii legii spun că, deocamdată, abia reuşesc să facă faţă evenimentelor rutiere grave. „Cel puţin cât va dura perioada concediilor fără plată pentru bugetari, nu cred că vom reuşi să facem şi alte acţiuni în afara celor de acoperire a evenimentelor rutiere. Nu ştiam că în acel loc şoferii ignoră indicatorul“, a spus Sorin Catană, şeful Biroului Rutieră Iaşi. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite