Mitul oţelarului Ştefan Tripşa, eroul Muncii Socialiste pe care comuniştii l-au transformat într-un personaj fabulos
0Ştefan Tripşa a fost unul dintre cele mai cunoscute personaje din trecutul comunist al Hunedoarei. A devenit celebru în anii 1960, după ce a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste – RPR, pentru performanţele sale în Oţelărie. În anii 1960, noul erou stahanovist a fost răsfăţatul presei, al publiciştilor şi al autorităţilor, care l-au transformat într-un oţelar legendar, cu calităţi fabuloase.
Actorul Florin Piersic l-a cunoscut pe Ştefan Tripşa, oţelarul declarat Erou al Muncii Socialiste - RPR în anii în care la conducerea ţării se afla Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1960. Florin Piersic a jucat rolul principal în producţia cinematografică „Aproape de Soare”, în care era prezentată viaţa muncitorilor din uzinele hunedorene şi din oraşul transformat într-unul dintre marile centre industriale din România, iar cei doi s-au întâlnit la Oţelăria din Hunedoara, unde urmau să aibă loc filmările.
”Când am ajuns în prima parte a oţelăriei, tocmai se pregătea o echipă de şapte inşi. La care eu mi-am pus jos bagajul şi am spus: Nu pot să muncesc şi eu cu dumneavoastră?. Dom’le, dumneata ştii unde eşti? ”Da”. ”Păi, aici sunt flăcări, e o nebunie!” «Da’ mie-mi place. Mai ales că o să joc rolul unui oţelar». «Bine, atunci hai să vezi!» E adevărat că n-am pus mâna pe lopată, n-am dat la cărbuni, dar i-am văzut pe ei la muncă şi nu mi-a venit să cred! După care Tripşa m-a luat şi m-a dus pe un deal, unde era Clubul Corvinul şi toată echipa de filmare”, relata Florin Piersic, în urmă cu doi ani, când actorul s-a reîntors în Hunedoara, aducând cu el o fotografie care îl înfăţişa în mijlocul oţelarilor hunedoreni şi alături de celebrul Ştefan Tripşa din anii 1960. Eroul Muncii Socialiste a fost cel care i-a oferit, simbolic, la premiera filmului Aproape de soare o diplomă de Oţelar 3. ”Şi atunci mi-a zis Tripşa: Florine, dacă te ţâpă ăştia afară din teatru vreodată, vii la noi, la Hunedoara, şi te facem oţelar, că munceşti ca un bou! Eşti harnic, eşti vesel… da’ ăştia nu cred că te ţâpă!”, relata Florin Piersic, în faţa hunedorenilor preyenţi în sala Casei de Cultură din Hunedoara.
Eroul stahanovist din oraşul oţelarilor
La începutul anilor 1960, Hunedoara era un oraş atipic, ridicat la marginea unui centru industrial care producea anual circa un milion de tone de oţel, o aşezare a cărei populaţie a crescut în câţiva ani de la 5.000 de locuitori la peste 50.000. „Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuse largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fie fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tineri şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi imagineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, informa The New York Times, într-un reportaj din 1959, semnat de M. S. Handler, cu titlul „Noul oraş al oţelului se ridică în România - Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut. Ştefan Tripşa, gratulat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, pentru contribuţia sa la performanţele siderurgiei, ajunsese un personaj fabulos.
Cunoştea oţelul din priviri
”Ne-am adresat primului om întâlnit în Hunedoara: „Unde îl putem întâlni pe Ştefan Tripşa?”. Şi ni s-a răspuns: „Locuieşte pe dealul Chizătăului şi o să-l aflaţi uşor: nu-i om în oraş care să nu-l cunoască”. Într-adevăr, nu există locuitor al Hunedoarei care să nu-l cunoască, personal sau din vedere, pe Eroul Muncii Socialiste Ştefan Tripşa. Ştefan Tripşa - povestesc oţelarii - izbuteşte să cunoască calităţile oţelului din ochi, fără să mai aştepte rezultatul probelor trimise la laborator, sau e în stare, stând la fereastra casei sale, să descifreze în fumul coşurilor dacă, la oţelărie, cuptoarele funcţionează bine sau defectuos”, relatau autorii unui reportaj, publicat în revista „Flacăra”, în 1960.
Mănâncă oţel pe pâine
Dorel Dorian relata despre Tripşa în revista Teatru, din iunie 1960, într-un reportaj dedicat un reportaj oţelarilor din Hunedoara. ”29 de ani, oţelar, membru de partid. Din relatările celor care-l cunosc de pe vremea când umbla cu cererea de angajare pe la direcţie, jurându-se că are 18 ani, deşi nu împlinise nici 17 („dar i-au furat careva fete buletinul, că avea poză faină"), aflu că e băiat... „mie-n sută" — nu procente, carate! — şi că mănâncă „oţel cu pâine" de patru ori pe zi: dimineaţa, la prânz, seara şi, în loc de sandviş, la 11. Într-o după-amiază, pe la sfârşitul lui aprilie, îl vizitez acasă, în O. M. (noul oraş muncitoresc), şi-l găsesc, după expresia lui, „omorându-se", adică în faţa unui teanc de cărţi şi desene a căror prezenţă fiind de necontestat, încearcă s-o arunce în spatele librarului: „Mi le pune de-a dreptul la pachet! Şi mă obligă! Mă obligă moral. Librarii ăştia au devenit o nenorocire!" Nevastă-sa, femeie în luna a opta, mi se plânge: Înainte de miezul nopţii nu-l văd culcat... Uitaţi-vă, are şi cearcăne! Primăvara, se poartă... Mă face mai bărbat ! Şi la Bucureşti — întreabă-l şi pe durnnealui — nici nu te primeşte dacă n-ai cearcăne. (Şi se repede pâna jos la Alimentara, „că are o vorbă cu casieriţa"... Pentru că şi casieriţele astea „au devenit o nenorocire"). Până se reîntoarce, aflu de la nevastă-sa că şi în primul trimestru, în timp ce se lucra la „modificarea parametrului de abure", tot aşa: n-avea somn. Şi slăbise. Slăbise grozav. Ajunsese la 79 de kilograme, asta la 1,88 înălţime... Dar ea nu se mai plânge acum despre asta, pentru că, orice s-ar spune, au micşorat durata şarjei de la 9 ore şi 40 de minute la 8 ore, ceea ce a ìnsemnat...”, scria Dorel Dorian.
Despre Ştefan Tripşa, foştii apropiaţi au relatat că în anii 1960 a fost trimis în China, condusă de Mao Zedong, pentru a-i pregăti pe oţelarii asiatici şi, de asemenea, a condus delegaţia română care l-a felicitat pe cosmonautul sovietic Yuri Gagarin, la întoarcerea din Spaţiul Cosmic. Treptat, însă, mitul oţelarului din Hunedoara s-a risipit, iar după 1989 puţini mai şi-au mai amintit de faima care îl înconjurase pe Ştefan Tripşa. Fostul oţelar a decedat în anul 2010.
Vă recomandăm şi:
O serie de imagini aeriene, prezentate în filmul „Burebista” din anul 1980, înfăţişau Sarmizegetusa Regia cu totul diferit faţă de priveliştea oferită de aşezarea dacică în prezent. Monumentul trecea în acea vreme prin cele mai mari transformări din istoria recentă şi a servit ca decor pentru controversatul film dedicat istoriei regelui Burebista.
Stema României socialiste şi „Secera şi ciocanul“ au fost păstrate la loc de cinste pe clădirea unuia dintre cele mai ciudate stadioane din România: arena comunei Ghelari, o aşezare cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru bogăţia zăcămintelor de fier.
Autorităţile comuniste şi conducerea de partid au privit ca adevărate ameninţări cele mai neînsemnate cereri adresate lui Nicolae Ceauşescu în scrisorile trimise de oamenii nemulţumiţi în anii `70. Potrivit documentelor păstrate la Arhivele Naţionale din Judeţul Hunedoara, în acea perioadă zeci de hunedoreni au avut de suferit de pe urma epistolelor pe care le-au trimis liderului comunist.
Se încarcă comentariile...
