Beat la volan, un tânăr a făcut ravagii cu autoturismul pe o stradă din municipiul Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Un tânăr de 20 de ani din Deva a fost autorul unui accident cu două ,, victime”. Din cauză că s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, dar şi pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de carosbil umed, acesta a intrat cu maşina într-un pom ornamental şi un indicator rutier.

Totul s-a petrecut azi-noapte, pe bulverdul Iuliu Maniu din reşedinţa de judeţ, direcţia de mers Gară CFR-bulevardul Decebal. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că şoferul avea o concentraţie de 0,79 mg/l  alcool pur în aerul respirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru fapta sa, conducătorul auto s-a ales cu dosar penal şi o amendă în valoare de 360 lei.

Depăşiri neregulamentare

Alte două accidente rutiere au avut loc, ieri,  pe DN 7, între localităţile Simeria şi  Orăştie, respectiv în municipiul Brad. Acestea s-au soldat cu rănirea uşoară a patru persoane, printre care şi un copil de 13 ani. De vină au fost conducătorii auto care au efectuat depăşiri neregulamentare.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite