Un nou semn că soarta sistemului de termoficare din Galaţi este pecetluită: toate şcolile vor avea centrale termice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acest tip de „peisaj” va dispărea odată cu sistemul centralizat FOTO Adevărul
Acest tip de „peisaj” va dispărea odată cu sistemul centralizat FOTO Adevărul

Investiţia în centralele necesare unui număr de 68 de unităţi şcolare se va ridica la peste 20 de milioane de lei şi este supusă la vot în Consiliul Local în şedinţa din 31 mai. Dacă aleşii o aprobă, la 1 octombrie toate şcolile şi grădiniţele din Galaţi vor avea independenţă din punct de vedere al alimentării cu căldură şi apă caldă.

Deşi problema furnizării căldurii şi apei calde în sistem centralizat  la Galaţi pare în continuare deschisă negocierilor (vezi corespondenţa frenetică dintre CET, Calorgal şi Primărie), lucrurile par să se simplifice pe zi ce trece.

În şedinţa de Consiliul Local (CL) din 31 mai, aleşii sunt puşi în faţa unei decizii care ar putea să însemne, de fapt, începutul sfârşitului pentru cei care încă mai speră că sistemul centralizat va mai funcţiona vreodată. Mai exact, primarul Ionuţ Pucheanu a înaintat spre vot un proiect de hotărâre prin care 68 de unităţi şcolare din municipiul Galaţi (adică toate cele care încă mai depind de ţeava Calorgal) să fie dotate cu centrale termice proprii.

Evident, este vorba de centrale termice de mare capacitate, dovadă şi preţul de achiziţie estimat: 20.478.552 lei, adică în jurul 300.000 de lei bucata.

Potrivit raportului de specialitate anexat la proiectul de hotărâre CL, primăria consideră oportună montarea de centrale termice „din necesitatea de a îmbunătăţi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar şi în scopul creşterii calităţii actului didactic”.

Deşi investiţia este trecută într-o listă mai amplă de investiţii, pentru care municipalitatea ar urma să obţină un împrumut bancar de 100 de milioane de lei, primarul Ionuţ Pucheanu este optimist şi susţine că sunt destui bani în bugetul local astfel încât centralele să poată fi montate la şcoli şi fără amintitul împrumut.

De altfel, edilul şi-a manifestat din nou hotărârea de a face tot ce poate pentru a închide definitiv sistemul centralizat, argumentele sale fiind de bun simţ, căci aduc în discuţie echitatea cheltuirii banilor publici, astfel încât cetăţenii plătitori de taxe să beneficieze în mod egal de facilităţile publice.

„Mai bine de două treimi din acest oraş nu se încălzeşte în sistem centralizat. Oamenii aceia de ce ar trebui să sufere doar pentru ca o treime să se poată încălzi?”, a întrebat, evident retoric, primarul Galaţiului.

Dacă propunerea primarului va primi votul majorităţii consilierilor (şansele sunt foarte mari să se întâmple asta, de altfel), lucrările ar putea începe în luna august, urmând să fie gata cel mai târziu la 1 octombrie.

Este interesant de ştiut că, după cum recunosc CET şi Calorgal în corespondenţa cu Primăria Galaţi, sistemul centralizat de distribuire a apei calde şi căldurii generează pierderi de 90% din cantitatea de căldură distribuită, acesta fiind principalul motiv pentru care bugetul local a fost nevoit să suporte anual subvenţii „de completare” în sumă de circa 4-4,5 milioane de euro. La acestea se adaugă subvenţii pe gigacalorie în sumă de 3,5-4 milioane de euro anual.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite