Prostituate răpite şi violate, cu maceta la gât. Cadoul sexual primit de un puşti de 15 ani de la tatăl lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Procurorii au trimis în judecată patru persoane, printre care se numără şi un adolescent de 15 ani, pentru lipsire de libertate şi viol. Anchetatorii au stabilit că aceştia au atras două tinere într-un apartament, unde le-au obligat să facă sex sub ameninţarea unei macete.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi i-a trimis în judecată pe protagoniştii răpirii a două prostituate din Galaţi, care au fost apoi violate de patru bărbaţi.

Este vorba despre Mihai Curcă, Alexandru-Mihai Curcă, Gheorghe Florin Frunză şi Vlad Florentin Dumitrescu, aceştia fiind acuzaţi de lipsire de libertate şi viol. 

Totul a pornit după ce o tânără din Galaţi a sunat pe 9 noiembrie 2020, în jurul orei 23,00, la 112 pentru a anunţa că o prietenă, care se afla pe raza municipiului Iaşi cu alte două fete, nu mai răspunde la telefon.

Poliţiştii au făcut verificări şi au aflat că două dintre cele trei tinere au dat un anunţ la mica publicitate privind oferirea de servicii sexuale, fiind contactate de un bărbat pentru a merge într-o locaţie de pe raza municipiului Iaşi. Ulterior, fetele nu au mai răspuns la telefon.

Anchetatorii au aflat ulterior şi ce se întâmplase. Florin Frunză, condamnat anterior pentru tâlhărie şi furt, a găsit, pe Internet, un anunţ postat de cele două tinere din Galaţi, care ofereau servicii sexuale contracost.

Individul le-a contactat şi le-a chemat la Iaşi, într-un apartament, unde şi-a mai adus şi trei prieteni. Doi dintre ei sunt tată şi fiu, Mihai Curcă şi Alexandru-Mihai Curcă, cel din urmă în vârstă de 15 ani.

Unul dintre bărbaţi le-a ameninţat apoi pe fete cu o macetă că trebuie să facă sex cu toţi patru. După consumarea violului, una dintre tinere a profitat de neatenţia răpitorilor şi i-a trimis un SMS unei prietene, în care îi explica situaţia.

Poliţiştii au trecut la verificarea zonei indicate, identificând apartamentul în care se aflau fetele. Iniţial, bărbaţii au refuzat să le deschidă uşa poliţiştilor, dar când li s-a comunicat că se va folosi forţa pentru a pătrunde în locuinţă, s-au conformat solicitării, iar fetele au fost eliberate.

Mihai Curcă, Gheorghe Florin Frunză şi Vlad Florin Dumitrescu sunt în arest preventiv, măsura fiind menţinută pe 21 ianuarie de Tribunalul Iaşi, în timp ce Alexandru-Mihai Curcă, în vârstă de 15 ani, a fost plasat în arest la domiciliu.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Să fie lumină: Timp de zece ani, călugărul Sebastian Jitaru a agresat şi violat mai mulţi elevi de la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” de la Huşi

UPDATE Răpire la Corabia. Un bărbat de 50 ani a sechestrat şi violat o fată de 15 ani. Erau vecini

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite