Numele Boza are sensul cuvântului respect pentru 16 generaţii de elevi şi părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Învăţătorul Ionel Boza predăndu-le elevilor săi o lecţie despre respectul pentru natură Foto: Ghiniţa Boza
Învăţătorul Ionel Boza predăndu-le elevilor săi o lecţie despre respectul pentru natură Foto: Ghiniţa Boza

Învăţătorii gălăţeni Ghiniţa şi Ionel Boza nu se mărginesc să respecte curricula şcolară, ci predau şi alte „materii”, precum omenia, toleranţa şi dragostea pentru natură şi ţară.

În România, sunt mii de educatori şi învăţători, absolvenţi ai liceelor pedagogice, despre care se poate afirma, fără exagerare, că, prin munca lor, lasă în urmă o adevărată operă socială. Profesionişti cu vocaţie, care nu s-au mărginit la a-i învăţa să scrie şi să socotească pe şcolarii trecuţi prin mâinile lor, ci s-au străduit să le modeleze cât mai frumos caracterele, la început de drum în viaţă.Mulţi „dascăli” se pot lăuda că au reuşit să-i orienteze pe orbita succesului pe cei mai mulţi dintre foştii lor elevi şi că, de fiecare dată, reîntâlnirea cu ei are o încărcătură emoţională cu totul specială. Aceasta este de fapt cea mai importantă recompensă pentru strădania lor, căci salariile pe care le primesc sunt dovada nerecunoştinţei statului, iar acum, mai au parte de încă una, perspectiva de a fi alungaţi de la catedre, dacă nu acceptă să alimenteze puşculiţele facultăţilor rămase cu tot mai puţini studenţi plătitori pentru diplome fără acoperire intelectuală.

Pentru a argumenta lipsa de sens a ordonanţei care-i trimite la facultate pe educatori şi învăţători, am căutat să vorbim cu, şi despre, un educator sau învăţător pentru care cei din jur au numai cuvinte de laudă.

„10 pe linie pentru domnul învăţător!”

Am început căutările unui asemenea interlocutor cu ajutorul internetului şi, pe site-ul Calificative.ro, ne-au atras atenţia, două pagini de referinţe despre domnul învăţător Ionel Boza.

Monica C: „Este învătătorul baiatului meu şi al nostru, al părinţilor, căci ne educă pe toţi în acelaşi timp. Creştem frumos şi sigur. Să tot avem asemenea oameni in Invaţământ!”; Valeriu Dajbog: „Un exemplu pentru toţi!”; Blueshark: „N-am cuvinte... 10 pe linie pentru domnul învăţător Boza”; Iulia:  „N-a fost învatzatorul meu da' la cate lucruri bune am auzit despre el chiar cred k merita”; Anonim: „Fostul meu învaţător a fost şi este un învăţător de valoare!!!!!!!; Surender: „Este fostul meu invatator. Mi-a plăcut foarte mult şi m-a invătzat foarte multe lucruri bune”. În aceeaşi notă elogioasă sunt şi celelalte referinţe (pe care, din motive de spaţiu, nu le putem cita), iar toate calificativele acordate sunt de cinci stele din cinci!

Invitat acasă la familia Boza, am avut privilegiul de a cunoaşte, nu unul, ci doi învăţători pentru care profesia a însemnat o bună parte din sensul existenţei lor.

„Pe copil nu poţi să-l minţi!”

Prima întrebare la care i-am rugat să-mi răspundă a fost: „Cum se face că vă iubesc atât de mult, şi elevii dumneavoastră, şi părinţii lor?”

Au răspuns fară să ezite, în acelaşi timp, vorbele lor suprapunându-se involuntar:„Pentru că şi noi îi iubim!”
Apoi domnul Ionel Boza a explicat reţeta relaţiei sale de succes cu elevii.

„Să ştiţi ca pe copil nu poţi să-l minţi. Copilul te simte, este ceva instinctiv. Vă dau un exemplu. A venit la mine tatăl unor fetiţe gemene cărora le-a murit mama. Era  necăjit că, după tragedie, fetiţele sale erau tare afectate şi se temea că asta se va răsfrânge şi pe plan şcolar. Fusese şi la un psiholog. L-am rugat să mă lase să stau de vorbă cu ele o jumătate de oră. La sfârşit, au zis «vrem la domnul ăsta». Primul nostru scop atunci când începem să lucrăm cu clasa întâi, este să-i facem pe copii să vină cu drag la şcoală”, afirmă învăţătorul.

Ionel Boza mai spune că arta meseriei sale, la fel ca şi aceea de părinte, se bazează pe armonizarea afecţiunii nedisimulate, cu o atitudine fermă necesară pentru respectarea regulilor.

„Elevii noştri primesc afecţiune, dar, dacă încalcă regulile, care sunt stabilite pentru binele lor, intervenim şi facem reglajul necesar. Şi apropo de reglaj, nici eu şi nici soţia mea nu ne ieşim din fire şi ne controlăm limbajul. Sigur, asta ţine şi de temperament, şi de educaţie, şi de înţelepciunea celui de la catedră. Mi s-a întâmplat o singură dată să fiu exagerat de vehement cu un elev, folosind, fireşte, un limbaj civilizat, şi ulterior am considerat că se cuvine să-i cer scuze în faţa clasei. N-am ezitat s-o fac pentru că aşa era corect. Până la urmă, aceasta a fost o lecţie şi pentru copii, şi pentru mine”, ne-a mărturisit învăţătorul.

„Fratele nostru are o problemă”

O altă dovadă că domnul şi doamna învăţător Boza îşi fac meseria punând suflet este şi atitudinea pe care o au faţă de elevii cu nevoi speciale.

„Colectivul clasei şi părinţii trebuie pregătiţi atunci când ajungi în situaţia de a integra un asemenea copil. De exemplu, am avut un elev cu ADHD, tulburare hiperkinetică şi deficit de atenţie. Le-am spus copiilor «Fratele nostru are o problemă. Adevărata dragoste de semeni înseamnă să-l ajutăm şi să-l înţelegem. Şi n-a fost deloc uşor». La un moment dat, prin clasa a treia, am fost pe punctul de a ceda şi i-am chemat părinţii şi le-am spus că nu mai pot. Tatăl băiatului a început sa plângă şi mi-a spus «dacă dumneavoastră nu puteţi să mă ajutaţi, n-o să poată nimeni». Disperarea acelui părinte şi gândul că el şi soţia sa l-au înfiat pe băiat şi au făcut o faptă extraordinară m-au îndârjit şi am continuat, iar astăzi, acel copil este student şi mă vizitează”, spune cu nedisimulată mândrie dascălul despre care se vorbeşte atât de frumos.

Şi doamna învăţător Boza ne-a oferit un exemplu similar: „Fusesem la nişte cursuri la Timişoara, pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi, şi apoi am primit în clasa întâi un băieţel cu probleme. Vreau să vă spun că, până a terminat clasa a opta, se încetăţenise în şcoală regula de a-l respecta şi niciodată vreun coleg nu l-a jignit. Când a terminat şcoala, îmi mărturisea că îi va fi foarte greu la liceu unde se aşteaptă să nu mai fie tratat ca un egal de către ceilalţi elevi”.

Învăţătorul Ghiniţa Boza împreună cu elevii săi
Învăţătorul Ghiniţa Boza împreună cu elevii săi

„Noi construim pe familii”

Numărându-se printre cei mai „căutaţi” învăţători din Galaţi, soţii Boza spun că, deşi sunt şi ei nevoiţi să facă o secţie a viitorilor elevi, criteriile ţin doar de compatibilitatea dintre „dascăl”, elev şi părinte.

„Credeţi-mă că acum sunt la final de an cu clasa întâi şi n-am întrebat, şi nu mă interesează ce profesii au părinţii, unde lucrează şi chestiuni de genul acesta. Nu mă interesează starea lor materială. Mă interesează să pot comunica bine cu copilul, pentru că, având ceva atât de important să-i dau, trebuie ca acesta să poată primi, precum şi cu părintele, al cărui ajutor şi colaborare este esenţială. Trebuie să existe o compatibilitate din start pentru lucrul în echipă”, afirmă Ghiniţa Boza.

Relaţia învăţător-părinte joacă un rol extrem de important în munca celor doi „dascăli”.

„Noi construim pe familii. Le spun părinţilor, încă din clasa întâi, că fiecare va începe drumul  către fiecare, eu către învăţătorul îmbogăţit cu experienţa celor patru ani, fiecare copil către sine însuşi prin cunoaştere şi ei către părinţii transformaţi după anii în urma cărora tragem linia şi facem bilanţul”, susţine Ionel Boza.

„Este o cizelare paralelă şi continuă. Şi a copilului, dar şi a familiei, iar dacă învăţătorul câştigă de partea sa familia, poate lucra foarte bine cu copilul şi rezultatele se văd”, a adăugat soţia sa.

O relaţie foarte bună cu părinţii elevilor se bazează, în opinia învăţătorului Ionel Boza, în primul rând pe sinceritate.

„Pentru a avea părintele alături de tine în ceea ce faci pentru copilul său, trebuie să fii sincer cu el, raţional, inteligent, să-i fi sprijin, să-l înţelegi şi mai ales să respecţi în primul rând tu ceea ce-i ceri lui, adică să te constitui într-un model”, afirmă Ionel Boza.

„Acţiunea 364”

Apropo de model şi pentru elevi, şi pentru părinţii lor, documentându-mă pentru acest articol, am aflat că, în familia învăţătorilor Boza, există o tradiţie veche de 14 ani, una  dintre lecţiile lor în afara şcolii. O lecţie de omenie.

În fiecare an, în Duminica Floriilor, la iniţiativa şi sub îndrumarea celor doi învăţători, se organizează, o amplă acţiune de voluntariat menită să alunge, fie chiar şi pentru o zi, singurătatea şi sărăcia bătrânilor abandonaţi de familiile lor la Căminul de Vârstnici „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfânt”. Au numit-o „Acţiunea 364” cu speranţa că exemplul lor ar putea fi urmat şi de alţi gălăţeni în restul zilelor anului. De fiecare dată, copiii şi părinţii acestora le pregătesc sărmanilor bătrâni o masă îmbelşugată cu preparate din peşte şi le dăruiesc obiecte de igienă personală, precum şi haine (inclusiv lenjerie) şi încălţăminte, toate noi, cumpărate după mărimea necesară fiecăruia dintre cei ajutaţi.

Alt fel de lecţii, de neuitat

Învăţătorii Ghiniţa şi Ionel Boza continuă să predea şi în vacanţe. Ce doi îi învaţă pe copii dragostea pentru drumeţie, pentru munte, pentru România. Le vorbesc copiilor despre daci, ducându-i la Sarmizegetusa, despre stalactite şi stalacmite ducându-i în peşteri, despre frumuseaţea naturii în Poiana cu narcise sau pe Vârful Omu.

„Astă toamnă am organizat o excursie în care au mers, nu numai copiii, ci şi 26 de părinţi, care ne-au spus la final că nu-şi imaginează cum am rezistat. Păi cum să nu rezistăm dacă facem asta de mai bine de trei decenii, în fiecare an? Pe parcursul excursiei, am organizat o minitabără de sculptură în dovleci, un concurs de orientare turistică, un foc de tabără. La Mausoleul de la Mărăşeşti, soţia mea le-a citit copiilor despre eroina Măriuca Zaharia şi, împreună cu ei, a depus o jerbă de flori. Eram în excursie, nu era o zi specială, dar era important ca elevii noştri să înţeleagă jertfa unui copil în împrejurările dramatice ale războiului şi, implicit, importanţa acelui monument dedicat eroilor care au apărat cu propria viaţă pământul românesc”, ne-a povestit Ionel Boza. 

Învăţătorul ne-a mai spus cu mândrie că, astă-vară, a urcat chiar şi cu copii de clasa a doua, pe Vârful Omul. L-au ajutat foşti elevi, ai săi şi ai doamnei învăţător Boza, astăzi studenţi şi liceeni, care continuă să participe la excursiile şi taberele organizate de cei doi soţi. Domnul învăţător merge în fruntea coloanei, iar soţia sa este „încheietorul de pluton”, care veghează ca niciunui copil să nu i se întâmple ceva rău şi care are asupra sa o trusă de prim ajutor superutilată.

„Am organizat şi tabere în care i-am învăţat pe copii tehnici de supravieţuire în sălbăticie. Le-au plăcut foarte mult, dar acum cu legea asta a picnic-ului nu ştiu dacă mai este cu putinţă”,  spune cu dezamăgire cel care nu-i învaţă pe elevii săi doar să scrie şi tabla înmulţirii.

L-a învăţat să privească pe deasupra norilor

Ascultându-l pe Ionel Boza povestind cu însufleţire aceste amănunte, mi-am amintit onoranta afirmaţie a unui alpinist român, autorul unui record unic în România: cucerirea a trei piscuri de peste şapte mii de metri, unul după altul, în aceeaşi expediţie.

„Meritul de a-mi fi stârnit atracţia pentru munte îi aparţine celui care m-a învăţat să scriu şi să citesc, domnul învăţător Ionel Boza. Organiza nişte excursii şi tabere extraordinare din care păstrez amintiri de neuitat. De aceea, atunci când, în timpul facultăţii, am dat peste reclama unei şcoli de munte, n-am ezitat să mă înscriu, iar restul a venit de la sine", ne mărturisea de curând Tiberiu Pintilie, alpinistul absolvent de Informatică şi deţinător al unui master în acest domeniu.

„Sunt mândru că am ajutat-o”

Munca şi dăruirea celor doi învăţători ale căror nume au dobândit o binemeritată faimă în Galaţi poate fi cuantificată şi cu ajutorul carierelor de excepţie ale foştilor lor elevi, cariere la care soţii Boza au pus solide pietre de temelie.

„Îmi vine în minte Simona, care a fost şi ea un caz oarecum special. Astăzi este conferenţiar universitar în Canada. Mama casnică, tatăl zidar. Abia se mutaseră în cartier şi au venit să o înscrie la şcoală pe 14 septembrie. Era târziu şi mama ei a venit plângând la mine. Aveam clasa cu cei mai mulţi copii, 42. Mi-a spus că i s-a explicat că nu se mai poate face nimic, dar m-a rugat din suflet să-i las fata ca măcar să treacă pe sub tunelul de flori, laolaltă cu ceilalţi bobocei. Şi dacă tot a trecut, doar nu era s-o trimit acasă. Şi sunt mândru că am ajutat-o. A învăţat patru limbi, a obţinut o bursă în Canada şi, ori de câte ori are ocazia, ne scrie pe e_mail. De Crăciun, soţiei mele i-au trimis scrisori de mulţumire şi urări frumoase toţi foştii săi elevi dintr-o clasă a opta. Astea sunt satisfacţiile meseriei noastre, nu cele pe plan material. La peste 50 de ani, am reuşit să ne luăm o maşină în rate”, ne-a mărturisit învăţătorul Ion Boza.  

Dedicaţi profesiei

"Am  fost şefă de promoţie la Liceul Pedagogic din Galaţi, în 1978. Nu aveam buletin de oraş aşa că a ziaristul de la Scânteia, care a venit să-mi ia un interviu, mi-a spus să declar că doresc să mă întorc la ţară. Din fericire, ulterior s-a schimbat regula astfel că  absolvenţii cu medii peste 9.50 au putut profesa în şcoli din mediul urban. Eu am lucrat mai întâi la Şcoala 1, pe Calea Prutului, timp de şapte ani. După-amiaza mergeam să fac meditaţii şi cu copiii care locuiau la IAS. Practic făceam naveta. Apoi, m-am transferat la Şcoala 29, unde lucrez şi în ziua de azi”, şi-a rezumat parcursul profesional domna învăţător Boza.

Un parcurs aproape identic cu cel al domnului învăţător Boza.

„Eu am absolvit în 1977.  N-am fost şef de promoţie, doar olimpic la matematică. Cu o foarte scurtă întrerupere, de la absolvirea Liceului Pedagogic din Galaţi, lucrez la Şcoala numărul 11.  A existat un moment de răspântie în viaţă în care am avut de ales între a continua ceea ce am început, cu prima mea generaţie de elevi, sau a-i abandona la mijlocul drumului, ca să mă pot înscrie la cursurile de zi ale unei facultăţi. Am preferat să râmân alături de copiii de care mă ataşasem şi împreună cu care parcurgeam un drum nou, absolut fascinant”, ne-a declarat Ionel Boza.

„Au fost şi momente în care ne-am întrebat dacă n-ar fi trebuit să urmăm cursurile unei facultăţi la momentul potrivit, cu mulţi ani în urmă, însă, pentru că am fost în permanenţă conectaţi la tot ce era nou în meseria noastră, că rezultatele noastre şi gradele didactice obţinute demonstrează că am atins performanţa pe care ne-o doream, că suntem respectaţi şi apreciaţi, am ales să ne continuăm drumul. De altfel, o facultate, ca să fi avut rost, ar fi presupus ca, după absolvire, să facem altceva or noi asta am vrut să fim - învăţători!”, a completat spusele soţului său doamna învăţător Boza.

Riscul de a fi alungaţi de la catedră

În timpul ultimului său mandat de ministru al Educaţiei, din 2012, cea pe care, din motive binecunoscute, colegii săi din învăţământul de toate gradele au supranumit-o „Abramburica”,  a iniţiat o ordonanţă de urgenţă prin care îi obligă pe educatorii şi învăţătorii absolvenţi ai liceelor pedagogice să urmeze cursurile unor facultăţi. Cei vizaţi au la dispoziţie un termen de graţie de şase ani dincolo de care, dacă nu se conformează, li se va interzice să mai profeseze.

Imaginaţi-vă cum ar fi dacă toţi educatorii şi învăţătorii care, ca şi soţii Boza, şi-au clădit cariere solide, ar fi alungaţi din şcoli, ar fi obligaţi să-şi părăsească elevii pentru că n-au studii superioare.
Sunt încă mulţi învăţători şi educatori care  nu au absolvit instituţii de învăţământ superor pentru că au dorit să-şi urmeze vocaţia şi, ulterior, au considerat sub demnitatea lor să-şi „cumpere” diplome obţinute la „fără frecvenţă” în schimbul taxelor plătite cu regularitate. Liceele pedagogice au avut dintordeauna elevi foarte buni, capabili să urmeze o facultate indiferent de profilul acesteia. Pe de altă parte, absolvirea liceului pedagogic a conferit dintotdeauna un statut aparte, dar Legea învăţământului a desfiinţat funcţiile de educator şi învăţător. Cum nu puteau fi concediate cele 40.000 de persoane care le ocupau, s-a încercat corectarea primei gafe, printr-o a doua, respectiv Ordonanţa de Urgenţă 92 din decembrie 2012, care reintroduce aceste funcţii, dar stipulează că pot fi ocupate doar de persoane cu studii superioare. Prin urmare, mai mult de jumătate din cei 40.000 de educatori şi învăţători nu vor mai putea profesa, dacă nu se conformează, acceptând să cotizeze la fabricile de diplome. Este inacceptabil şi poate că Parlamentul va acorecta, aşa cum se cuvine, şi această ultimă gafă a Ministerului Educaţiei.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite