Nicu Vlad, unicul român care a protestat coborând de pe podiumul de premiere

Nicu Vlad, între două din marile campioane ale sportului românesc, Gabriela Szabo şi Elisabeta Lipă

Considerat cel mai bun sportiv gălăţean din toate timpurile, Nicu Vlad se descurcă de minune şi ca manager. Este preşedintele Federaţiei Române de Haltere şi vicepreşedinte al forului mondial.

De voinicul din Piscu au auzit chiar şi puştii cu ceva înclinaţii spre lumea sportului şi cu părinţi cuprinşi de microb, au crescut cu povestea lui „Nicu cel voinic şi haltera de aur" în locul clasicului Prâslea.

A concurat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, de la trei dintre ele întorcându-se cu medalii: bronz în 1996, argint în 1988 şi aurul din 1984. Imposibil de uitat imaginea lui Nicu Vlad  de la Los Angeles, ridicând bara încărcată cu aurul olimpic.

„Toată lumea are imaginea de atunci, când m-am dezechilibrat cu haltera deasupra capului, iar americanii au speculat foarte bine momentul. Mulţi îmi descriu cum au încă imaginea vie în minte", mărturiseşte Nicu Vlad.

În 1992, la Olimpiada de la Barcelona, a ratat medalia datorită altora. O greşeală a oficialităţilor care nu i-au permis să concureze la 99 kilograme, unde puteam să iasă pentru a doua oară campion olimpic. L-au înscris  la categoria 108 kilograme şi a ocupat doar locul 4.

La 15 ani avea doar 48 de kilograme

La haltere a ajuns printr-o selecţie care s-a făcut la şcoala din localitatea natală, comuna gălăţeană Piscu.

„Fraţii Pavel şi Gheorghe Gospodinov sunt antrenorii care făceau la vremea aceea selecţii la şcoli şi aşa am ajuns să mă apuc de sport. Avem aproape 15 ani, era destul de târziu pentru performanţă în haltere. Îmi amintesc că eram în ultimul trimestru din clasa a 8-a. Aveam doar 48 de kilograme iar unele rude au spus că o să rămân mic de înălţime dacă merg la haltere. Tata a fost însă foarte hotărât, deşi nu practicase niciun sport. Nu numai că m-a lasat, dar el m-a încurajat cel mai mult în carieră", a rememorat Nicu Vlad episodul din 1978 care i-a marcat întrega viaţă.

Ascensiunea a fost rapidă. Peste numai patru ani, în 1982, participa la prima competiţie majoră, Campionatul European de juniori de la Hascovo, unde a luat trei medalii de bronz. Un an mai târziu a urmat argintul tot la CE de juniori, iar în 1984 uimea întreaga lume:  Jocurile Olimpice, primul său concurs la seniori şi titlul de campion olimpic!

Revolta de la Budapesta

Soţii Vlad, Nicu şi Cristina, s-au stabilit în Australia în 1991, când halterofilul a acceptat o propunere din partea federaţiei de la Antipozi de a concura pentru ei pe o perioadă de patru ani.

„Am plecat pentru că eram dator moral, ei îmi plătiseră o operaţie complicată la genunchi în 1986. Atunci, în 1991, am fost considerat trădător, în special de către presă", spune Vlad.

L-a durut enorm felul în care era privit, tocmai pe el, singurul român care a coborât la Budapesta de pe podiumul de premiere, protestând astfel pentru că în loc de "Deşteaptă-te Române" se intona „Trei culori", imnul vechi, în 1990 când luase aurul mondial la Campionatul Mondial.

Profil

Data naşterii: 1 noiembrie 1963 (Piscu - Galaţi)
Studii: ANEFS

Familie: căsătorit, doi copii

CE ÎI PLACE

Să-i vadă strânşi în jurul său pe toţi antrenorii şi conducătorii cluburilor importante din lumea halterelor, la consfătuirea care de regulă are loc spre sfârşitul fiecărui an, la Poiana Braşov. Dacă mai este timp şi de o pastramă de berbecuţ la final, totul este pefect.

CE NU ÎI PLACE

„Îmi displace profund acest viscol care a pus stăpânire pe drumurile noastre. Îmi doream foarte mult să vin, ca în fiecare an înainte de Crăciun, acasă, la Piscu, să-mi văd mama şi fraţii. Acum sunt nevoit să renunţ, e prea mare riscul de a rămâne blocat pe undeva printe nămeţi."

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Sunteţi şi antrenor la lotul olimpic, pe lângă munca de preşedinte FRH şi vicepreşedinte al federaţiei internaţionale. Cum reuşiţi să le faceţi pe toate?

Când e pasiune, munca nu mai este dificilă. Iar reuşitele ne dau energie. Sunt mândru că am reuşit să aduc două mari competiţii în România, anul acesta. Este vorba despre Campionatul European de seniori, din aprilie,  apoi, în iunie,  în premieră pentru România, am avut Campionatul Mondial de juniori. România a mai organizat o singură dată un Campionat European de seniori, în 1972, la Constanţa.