Mii de sancţiuni aplicate în primele şase luni ale anului. Proferarea de injurii şi expresii jignitoare şi distrugerea mobilierului urban sunt în top
0
Poliţiştii locali au aplicat, pentru încălcarea prevederilor legii 61/1991, un număr de 2.474 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 450.000 de lei.
Amenzile au fost date pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, tulburarea liniştii publice şi proferare de injurii şi expresii jignitoare. Pentru nerespectarea normelor legale privind curăţenia localităţii au fost aplicate peste 2.500 de amenzi, în valoare de peste 200.000 de lei.
„Evaluarea situaţiei operative şi numeroasele sesizări venite din parte cetăţenilor au dus la demararea pe perioada estivală, şi ori de câte ori situaţia din teren o impune, a unor acţiuni menite să stopeze faptele antisociale. Din cauza intensificării actelor de tulburare a ordinii publice atât poliţiştii locali de la secţii, dar şi de la intervenţie rapidă vor acţiona în toate zonele vulnerabile sau acolo unde sunt sesizări. Vor fi întocmite acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de articolul 371 din Codul Penal, care se sancţionează cu până la 2 ani de închisoare. Vor fi sancţionaţi şi cei care se constituie în grupuri ce atentează, fie la bunurile cetăţenilor sau la integritatea acestora, dar şi persoanele care murdăresc domeniul public şi distrug mobilierul urban”, a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.
Gălăţenii pot semnala eventuale fapte antisociale la numărul scurt de telefon–0236/955– apelabil din toate reţelele de telefonie, cu tarif normal.