Galaţi: Carmen Neacşu, pictoriţa pasionată de psihologie
0
A început să picteze la vârsta de 30 de ani, când soţul ei i-a dăruit o pictură mică realizată pe piele, prinsă pe crengi de copac
Carmen Neacşu, sau „Femeia Fără Nume” cum obişnuieşte să îşi semneze operele, a fost dintotdeauna fascinată de artă, însă povestea ei, ca artistă, a început în urmă cu şase ani. Până la vârsta de 30 de ani, nu a pictat niciodată, dar, într-o zi, soţul ei i-a făcut cadou o mandală: o lucrare mică, pictată pe piele şi prinsă pe o ramă de lemn legată cu sfori.
“Atunci a început povestea mea…atunci am simţit că mi-am găsit drumul şi mi-am inventat singura meserie pe care sunt capabilă să o fac cu mâinile mele. Acel cadou mi-a schimbat radical viaţa, pentru că m-a determinat să îndrăznesc să pictez”, îşi aminteşte artista.
Drumul până la prima lucrare a fost, relativ, scurt. A început să redea pe piele imaginile care o înconjurau, expresiile oamenilor dragi, tema favorită fiind iubirea, ideea de cuplu. În mai 2003, deja a finalizat prima mandală.
“Apoi am început să pictez mandale pe care le vindeam la prieteni. Până într-o zi, când mi s-au epuizat prietenii şi am fost nevoită să-mi caut cumpărători, aşa am ajuns să decorez câteva resturante din oraş”, povesteşte, plină de entuziasm, pictoriţa.
După un an de când a început să picteze, Carmen Neacşu s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Galaţi de unde, spune artista, a avut multe de învăţat. După absolvire, pe lângă mandale, tânăra a început să picteze icoane pe lemn.
Acum, Carmen este invitată la expoziţiile de artă din Galaţi, dar şi din alte oraşe. Mai mult, are sute de lucrări în colecţii particulare, din ţară şi străinătate.
Colorează copilării
Cea mai mare bucurie pe care artista a trăit-o, pe plan profesional, a fost momentul în care a văzut entuziasmul şi fericirea de pe chipul micuţilor pentru care a făcut o “minune”: le-a adus în cameră personajele îndrăgite din desenele animate.
“Nicio meserie din lume, niciun titlu sau vreo funcţie importantă, niciun salariu foarte mare, nu cred că mi-ar fi putut umple inima de atâta bucurie pe care am simţit-o când, de exemplu, am terminat de pictat camera unui copil...conştientă fiind de faptul că, lucrarea mea o să îi bucure lui copilaria sau când am pictat o troiţă pentru nişte români plecaţi în Italia ajutându-i să aibă şi ei slujbe religioase cum se cuvine, fie şi într-o ţară străină lor”, spune pictoriţa.
Dacă nu ar fi pictat, ar fi fost terapeut
Tânăra artistă spune că i-ar fi plăcut să fie terapeut. În viitor, Carmen vrea să pună în practică proiectul în care să îmbine cele două pasiuni: arta şi psihologia.
Ce-i place
Iubesc psihologia. Mi-ar plăcea să am un cabinet în care să practic “art terapy”, să vindec oamenii de ei inşişi. Mai iubesc tangoul şi mai ales pasiunea din acest dans. Un vis al meu ar fi să pot învăţa să dansez profesionist. Şi câinii îi mai iubesc într-un mod absolut special. Îmi iubesc prietenii şi vreau să le mulţumesc că m-au susţinut.
Ce nu-i place
Sunt foarte puţine lucrurile care nu îmi plac pe lumea asta. Însă nu pot fi de acord cu trădarea, răutatea, prostia, zgârcenia, grandomania şi invidia. Nu îmi place minciuna şi nici să am alături oameni care nu sunt de încredere, care sunt falşi şi ipocriţi.
Întrebări şi răspunsuri
Ce artişti te inspiră?
Admir mulţi pictori. Ei îmi sunt reperul cel mai important, învăţ de la ei cum să mă conturez pe mine ca artist. Îmi plac Dali, Picasso, Escher, Tamara de Lempicka, Gericault, Magritte.
Care este lucrarea cea mai apropiată sufletului?
Fiecare lucrare este ca un copil pe care îl nasc şi pe care îl învăţ să zâmbească frumos celui la care ajunge. Fiecare lucrare are o poveste pe care o exprimă într-un titlu.
De ce “Femeia Fără Nume”?
De când pictez, mi-am permis să îmi scriu numele pe foarte puţine lucrări. Mi-am ales pseudonimul “Femeia Fără Nume”considerând că mai am foarte multe de învăţat până numele meu să merite să rămână scris.
Profil:
Născută: 1 februarie 1973, Galaţi
Educaţie: Şcoala Populară de Artă Galaţi
Stare civilă: căsătorită
Se încarcă comentariile...
