Cum a fraudat UE un om de afaceri din Galați. Teoretic, urma să construiască o fabrică de procesare a legumelor

0
Publicat:

Un om de afaceri din Galați a fraudat fonduri europene ca să-şi construiască o fabrică de procesare legume şi cartofi. O altă femeie solicitat ajutoare financiare de la UE pentru suprafețe de teren și bovine care nu există în realitate.

Sediul DNA FOTO: Arhivă, Adevărul
Sediul DNA FOTO: Arhivă, Adevărul

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, o societate comercială și administratorul acesteia, pentru „săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave în formă continuată”.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2015, în contextul implementării proiectului „Construire fabrică procesare legume și cartofi”, omul de afaceri a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai multe „documente false, inexacte și nereale cu privire la contravaloarea prețurilor bunurilor, a serviciilor achiziționate”. Toate acestea în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene.

„În urma acestor demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept de la A.F.I.R. suma totală de 3.989.787 lei, reprezentând sprijin financiar nerambursabil. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal”, a transmis DNA. 

Fonduri europene pentru suprafețe de teren și bovine inexistente

Tot procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei femei, consilier asistent la Agenția națională pentru Zootehnie „Prof.dr. G.K. Constantinescu”-Oficiul Județean de Zootehnie Galați. Aceasta este acuzată că a folosit sau prezentat documente false, inexacte sau incomplete. 

În cursul anului 2019, inculpata a folosit și depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în numele unei alte persoane, o cerere unică de plată (însoțită de mai multe înscrisuri falsificate) prin care ar fi solicitat ajutoare financiare nerambursabile pentru suprafețe de teren și bovine pe care fermierul respectiv nu le deținuse niciodată în realitate.

„Demersurile respective au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a 9.746 lei reprezentând fonduri nerambursabile, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, a precizat DNA. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite