„Cultură şi civilizaţie în România”, concurs naţional găzduit de Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La competiţia de la Galaţi participă 90 de elevi din 30 de judeţe, fiecare judeţ fiind reprezentat de un echipaj alcătuit din trei elevi din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sau a XIII-a şi câte un profesor însoţitor.

În perioada 2-5 iunie 2018 se desfăşoară la Galaţi, Concursului naţional interdisciplinar „Cultură şi civilizaţie în România”. Evenimentul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, Universitatea ”Dunărea de Jos”,  Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” şi Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna” din Galaţi.

În după-amiaza zilei de 2 iunie, în sala ”Aula Magna” a Universităţii ”Dunărea de Jos” –Galaţi a avut loc deschiderea oficială a concursului. La eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat un cuvânt de binecuvântare participanţilor, a făcut o scurtă prezentare a celor doi termeni ce definesc tema întâlnirii de la Galaţi, ”cultură” şi ”civilizaţie” şi le-a urat succes elevilor la probele concursului.

La final, pe scena amfiteatrului unde a fost găzduită întâlnirea, s-a desfăşurat un program cultural-artistic în care Ansamblu folcloric ”Cununiţa Satului” din localitatea Lieşti, judeţul Galaţi, Ansamblul ”Colindătorii” din cadrul Cercului Militar Galaţi şi Grupul ”Olympos”, format din tineri ai Comunităţii Elene din Galaţi au prezentat dansuri şi cântece tradiţionale româneşti şi greceşti.

La competiţia de la Galaţi participă 90 de elevi din 30 de judeţe, fiecare judeţ fiind reprezentat de un echipaj alcătuit din trei elevi din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sau a XIII-a şi câte un profesor însoţitor.

Concursul cuprinde trei secţiuni în care sunt analizate dimensiunile culturale, istorice şi religioase ale unor comunităţi locale, fiind structurat pe două probe, respectiv proba teoretică în care fiecare echipaj pregăteşte un portofoliu care cuprinde prezentarea scrisă din perspectiva teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate şi proba practică în care se va avea în vedere susţinerea sau ilustrarea temei alese şi prezentarea proiectului de conservare.

În ziua de 4 iunie participanţii au în program vizitarea Mănăstirii ”Sfânta Treime” - Buciumeni şi a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, urmând ca în următoarea zi să se desfăşoare festivitatea de premiere a câştigătorilor, la Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna” din Galaţi.

Acestă manifestare educaţională este sprijinită de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin oferirea diplomei eparhiale ”Tinereţe şi credinţă” şi a unei sume de bani, pentru premiile speciale, precum şi oferirea unor daruri de cărţi, reviste şi iconiţe pentru toţi participanţii de la această etapă finală a concursului.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite