Adrian Enache, artistul înnebunit după fotbal

Cântăreţul, căpitan al echipei naţionale de fotbal a artiştilor, este mândru că i se mai spune şi „preşedintele de onoare al Oţelului"

Unul dintre cei mai celebri gălăţeni, Adrian Enache a trăit în adolescenţă pentru fotbal şi muzică. Părinţii au vrut pentru el un altfel de viitor, „o meserie serioasă", astfel că după ce a urmat Şcoala nr. 6 şi Liceul „Alexandru Ioan Cuza", a ajuns la Institul Politehnic, absolvind Facultatea de Metalurgie.

Fostul junior de la CSŞ şi FCM Galaţi a renunţat la fotbal la vârsta de 19 ani. Nu însă şi la muzică. A început cu rock, prima sa trupă fiind Phoebus, unde a cântat alături de cunoscutul chitarist Nicu Patoi. În 1988, a fost ofertat să devină vocalistul trupei Compact, după plecarea lui Paul Ciuci în America, dar a refuzat mai mult de dragul părinţilor - fiind student în ultimul an - şi al prietenilor din Phoebus.

De la rock, la pop

Întâlnirea cu regretata Mihaela Runceanu i-a marcat cariera. Graţiei ei a ajuns la cursurile de canto ale Şcolii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu - Ionel Tudor, acesta fiind pasul decisiv în trecerea de la rock, la pop. A avut de tras de pe urma regimului comunist. În 1989, a fost descalificat la Festivalul de la Mamaia, stilul său non-conformist, de show-man, a fost considerat de comunişti inacceptabil de occidental. În anul următor, cu piesa „O zi", prima a lui Adrian ca solist pop, câştiga locul doi la Mamaia. În 1991, a făcut furori cu piesa „Moartea mea e dragostea", al cărei videoclip a fost filmat acasă, la Galaţi. Din acel moment, a avut parte numai de succese. Concerte, festivaluri, dar şi spectacole memorabile în teatrele de revistă de la Galaţi, Ploieşti precum şi în Capitală, la Teatrul Constantin Tănase". În acea perioadă, a format vestitul trio al muzicii româneşti cu artiştii şi prietenii săi Daniel Iordăchioaie şi Aurelian Temişan.

„Foorza Oţelul" - imnul favoriţilor

Dacă „muzica reprezintă modul meu biologic în care îmi duc existenţa", aşa cum spune artistul, fotbalul a rămas prima sa pasiune. Practic, ghetele puse în cui la 19 ani nu au stat prea mult timp nefolosite, deoarece, încă din 1991, este căpitanul echipei naţionale a artiştilor. Echipa sa favorită, nici nu se putea altfel, este Oţelul Galaţi. „Cum să nu fiu fan Oţelul când am copilărit cu câţiva dintre fotbaliştii echipei chiar în acelaşi bloc? Tase (n.r. - Viorel Tănase) este unul dintre ei, îmi place să-l tachinez spunându-i că eu l-am crescut ca fotbalist", spune Adi Enache. De altfel, „Foorzza Oţelul", imnul echipei gălăţene, îi aparţine, piesă pe care a compus-o împreună cu Papa jr., iar la meciuri vine de fiecare dată când programul îi permite,

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

- Pe când următorul concert la Galaţi?
- Îl aştept cu nerăbdare, o să cântăm, în sfârşit, noaptea. Se poate să lipsim de la inaugurarea nocturnei tocmai noi? Venim cu toată echipa naţională a artiştilor, să sărbătorim evenimentul cum se cuvine?
- Vă băgaţi iar la joc?
- Normal, că o să fim superantrenaţi. Am ajuns să jucăm fotbal mai mult decât o fac jucătorii profesionişti. Echipa noastră, a artiştilor, este sponsorizată de Puma, iar ei au acum o campanie şi trebuie să-i susţinem la rândul nostru. Aşa am ajuns să jucăm cinci zile din cele şapte ale săptămânii, mai mult timp pentru fotbal decât pentru muzică

CE-I PLACE
Nu prea am stare, îmi place să călătoresc. Turism la greu. Dar şi dacă mă scăpi la shopping, e jale. Stau cu orele, am răbdare mai multă decât 10 femei la un loc.

CE NU-I PLACE
Nu suport să mă trezesc dimineaţa, e boală veche, din armată. Nu suport nici snobismul tot mai sufocant din ţara asta şi nici felul în care este promovată incultura