Visul lui Brătianu, o Românie de 30 de milioane de locuitori. Harta măreaţă desenată de un celebru cartograf
0Harta îndrăzneaţă a fost desenată de profesorul A.D. Atanasiu pentru Conferinţa de Pace de la Paris din anul 2019.
În anul 1919, la Conferinţa de Pace de la Paris, guvernul român în frunte cu I. I. C. Brătianu nu a mers cu mâna goală, ci cu numeroase hărţi ale noului stat românesc, decis la Alba Iulia, Cernăuţi şi Chişinău, iar pe deasupra, ca sa demonstreze temeinica noilor graniţe ale României.
Brătianu a pus pe masa Marilor Puteri mai multe reprezentări ale străvechiului ţinut românesc sau ale provinciilor româneşti, dintre care harta lui A. D. Atanasiu rămâne, poate, cea mai curajoasă încercare de cartografiere a acestui teritoriu vast locuit de români şi suprapus pe frontierele Daciei lui Burebista.
Istoricul vrâncean Florin Dârdală a scos din arhive harta desenată de cartograful Atanasiu şi comentează pe marginea ei ce şanse avea România să ajungă la visul marelui I. I. C. Brătianu.
„Conform lui Anastasiu şi dorinţei lui Brătianu, este o hartă pe care conducătorii României de după Primul Război Mondial o doreau înfăptuită şi recunoscută, peste cele deja hotărâte de locuitorii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.
Pe baza acesteia ar fi rezultat un stat de vreo 400.000 de kilometri pătraţi, undeva ca suprafaţă între Polonia şi Ucraina de astăzi. Ne-am fi aflat, aşadar, în cel mai îndepărtat punct al graniţei noastre spre vest, adică spre Ungaria, până la râul Tisa şi la Solnoca, la circa 100 de km de Budapesta.
În zona Banatului, frontiera românească ar fi trecut la câţiva paşi de Belgrad, până pe malul stâng al fluviului Dunărea.
Însă aceasta apă străveche ne-ar fi împiedicat să luăm mai mult din sud, de la vecinii noştri, la graniţa cu Bulgaria, dar de la Rusciuc (Ruse de azi) înspre Sud-Est treburile se schimbau puţin pentru că România ar fi revendicat, până la Varna, tot teritoriul suplimentar Cadrilaterului.
Spre Nord, Maramureşul s-ar fi completat cu un alt ţinut, parte componentă a Galiţiei, inclusiv Pocuţia pe care se băteau vechii voievozi ai Moldovei şi ar fi ajuns până aproape de oraşul Liov.
Înspre Bucovina, pretindeam o margine suplimentară luată din Podolia, inclusiv cu cetatea veche de la Hotin a lui Stefan cel Mare, până aproape de Kameniţa.
Înspre est, graniţa cu prietenii noştri ar fi urmat traseul legendarului râu Nistru. Dar de la Râbniţa, o linie piezişă ar fi trecut de partea României tot litoralul Mării Negre, de la vest de Odessa şi până aproape de marginea Peninsulei Crimeea.
O ţară de 400.000 de kilometri pătraţi
Astfel ar fi rezultat o Românie de peste 400.000 de km pătraţi, cu vreo treizeci de milioane de locuitori. Dar ar fi fost, oare, posibilă o astfel de super Românie?! Puţin probabil, pentru că nici România Mare nu a dăinuit prea mult, în anul 1940, după cum ştim cu toţii, petrecându-se dramaticele amputări teritoriale care au îngrozit pe români, mai ales pentru că ne-au arătat adevăratul curaj şi puterea reală. Dar şi totala lipsă de intuiţie! Ne-am retras de peste tot fără să tragem un cartuş, de frică să nu fim ocupaţi cu totul, deşi, şi acest lucru l-a spus distinsul Djuvara, dacă rezistam în lupta cu colosul URSS măcar o săptămâna, însăşi Germania ne-ar fi ajutat deoarece nu admitea ca sovieticii să pună mâna pe resursele de petrol de pe Valea Prahovei.
Şi susţine tot Djuvara, planul lui Hitler de a ataca statul bolşevic rusesc nu era vreun mare secret, promisese acest lucru încă de când a scris Mein Kampf (Lupta mea) aşa că ruşii n-ar fi avut ce să facă în teritoriul românesc. Poate ocupau tot Basarabia şi Bucovina, poate chiar mai puţin, întrucât curajul ţărişoarei noastre le-ar fi dat de gândit. Şi, mai ales, le-ar fi dat de gândit intervenţia germană de partea României, contrar clauzei secrete din cadrul pactului Ribbentrop-Molotov.
Revenind la super-România visată de Brătianu, cu cei peste 400.000 de kilometri pătraţi cu greu s-ar fi descurcat guvernele noastre din toate timpurile, acestea dirijând cu dificultate şi cei 240.000 de kilometri pătraţi, cât are ţara noastră în prezent, în sensul că nici măcar în epoca contemporană, nici măcar în ultimele decenii, când posibilităţile noilor vremuri au fost altele, nu avem autostrăzi suficiente, căi ferate de viteză, turism la potenţialul optim, viziune economică etc.
Aşa că, în urma cu 102 ani, când la întâlnirea Marilor Puteri s-a decis cât trebuie să aibă România Mare, degeaba a albit marele Brătianu când a văzut cum taie decidenţii, de la masa tratativelor de pace, din Romania cea super-mare pe care şi-o dorea înfăptuită conform hărţii.
Şi dacă ar fi apucat anul 1940, probabil că n-ar fi putut trece peste momentul greu al rapturilor teritoriale din trupul României. Liderii mondiali au şi explicat de ce au ajuns la o astfel de concluzie, adică la dimensiunea şi graniţele României interbelice, şi anume: românii i-au supărat rău pe unguri atunci când partea lor a fost redusă în proporţie de două treimi, cu preponderenţă în favoarea noastră, nici cu bulgarii nu prea aveam ochi buni de când le-am anexat Cadrilaterul, după pacea din 1913, iar în ceea ce priveşte Rusia sau URSS, era clar ce animozitate domnea între ei şi noi de când Basarabia şi Bucovina se alipiseră României, stricându-se astfel buna tradiţie a Imperiului de la răsărit de a-şi adăuga noi cuceri în fiecare secol, aşa cum le-a lăsat ordin, prin testament, ţarul lor, Petru cel Mare.
Aşadar, România era înconjurată numai de duşmani, aşa că dacă mai luam şi din Serbia, tot Banatul până la Belgrad era clar ce nou prieten câştigam şi în această zonă. Aşa, de bine, de rău, cu Iugoslavia ne-am înţeles mulţumitor, fiind chiar recunoscută de toata lumea prietenia dintre cele două ţări.
România visată de Brătianu a fost doar un miraj, aşa cum o utopie a fost şi regimul comunist, însă ambele situaţii ne-au arătat o posibilă Românie altfel, din păcate la fel de nefericită”, potrivit istoricului Florin Dârdală.
Vă mai recomandăm: