Portret/Ion Roman, şeful patronilor, pasionat de turism şi afaceri
0Este preşedinte al Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Vrancea, dar se ocupă şi de propria firmă de turism, fiind un mare pasionat de călătorii.
S-a născut într-o familie modestă din Munţii Vrancei, din părinţi care au făcut sacrificii mari pentru a-şi putea creşte şi educa copiii. Tatăl lucra la pădure, iar mama se îndeletnicea cu arta meşteşugului popular, confecţionând costume tradiţionale, cergi sau covoare lucrate manual.
„Păstrez în amintirea mamei cinci covoraşe populare, pe care le-am expus în pensiunea construită de mine la casa părintească, acestea trezind interesul vizitatorilor. Tata îşi dorea să-i fiu aproape la pădure, însă am urmat sfatul mamei de a-mi clădi o soartă mai bună, deşi, recunosc, am fost ataşat de locul natal", mărturiseşte Ion Roman.
La vârsta de 15 ani traversează ţara pentru a urma Şcoala Tehnică de Arte şi Meserii de la Târgu Mureş, ulterior revenind la Focşani, ca angajat la Combuinatul de Prelucrarea Lemnului, în profesia de tapiţer artistic, în paralel finalizându-şi studiile la Liceul „Unirea".

„La fabrică eram un tip vesel, mereu inventiv şi am început să organizez diverse activităţi cu tineretul, serate culturale, excursii, competiţii, brigăzi artistice. Am fost recrutat ca şef de secţie pe linie de sport, turism şi premilitară în organizaţia judeţeană a UTC de la acea vreme. Era o secţie tehnică şi nu politică, prin care organizam anual cel puţin 30 de concursuri de anvergură", povesteşte Ion Roman.
Şef la Turism
Spune însă că dincolo de toate aceste lucruri care i-au adus mari satisfacţii, pasiunea sa era turismul, zecile de excursii făcute cu tinerii pe cele mai cunoscute trasee turistice din ţară rămânându-i adânc întipărite în minte.
De accea, la vârsta de 29 de ani, când a primit oferta de la lucra la organismul specializat pe turism, respectiv Biroul pentru Turism şi Tineret, nu a ezitat niciun moment.
„Şase ani am stat acolo, ca preşedinte al secţiei de sport şi turism, iar în 1987 s-a restructurat postul şi am devenit „şomer politic". Doar pentru două luni, pentru că am fost chemat să coordonez biroul sport-cultură şi probleme sociale din cadrul Cooperaţiei Meşteşugăreşti, post în care m-a prins Revoluţia", spune Ion Roman.
Fire întreprinzătoare, în 1991 îşi înfiinţează propria firmă de turism iar în acelaşi an, împreună cu Mihai Voicu şi Victor Coniac, pun bazele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vrancea.
Preocupat de activitatea antreprenorială, în 1994 a devenit membru al Asociaţiei IMM-urilor din Vrancea, trei ani mai târziu devenind preşedinte, funcţie pe care o deţine şi astăzi.
Ca preşedinte al patronatului IMM Vrancea şi vicepreşedinte în organismul naţional consideraţi că sunteţi o voce auzită de cei care conduc ţara?
Multe dintre propunerile noastre au fost luate în seamă, altele nu. Trebuie să fim priviţi cu mai mult respect, pentru că nu e deloc bine să se uite că Întreprinderile Mici şi Mijlocii reprezintă peste 90% din motorul economiei, contribuind cu 72% la Produsul Intern Brut al ţării.
Ce vă doriţi cel mai mult?
Să fim sănătoşi, eu şi familia mea şi să văd că în sfârşit că România o va lua pe o cale sigură şi bună. Cât mai pot, vreau să-i reprezint cu succes pe oamenii de afaceri din Vrancea afiliaţi patronatului IMM.
Ce-i place
Sunt adeptul muncii în echipă, a spiritului de solidaritate, a corectitudinii. În continuare am o firmă de turism şi pot să-şi satisfac pasiunea pentru călătorie, atât în ţară cât şi în străinătate. Din copilărie mi-a rămas plăcerea de a schia. Îmi place viaţa.
Ce nu-i place
Nu pot să suport minciuna, perversitatea şi mă doare lipsa de solidaritate a concetăţenilor mei. Deşi sunt parte a mediului de afaceri, nu-i pot înţelege pe cei care vor cu orice preţ să se îmbogăţească peste noapte.
Profil:
Născut. 21 august 1950, sat Prahuda, comuna Paltin, judeţul Vrancea
Studii. Facultatea de Drept-Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu
Ocupaţia. Întreprinzător privat, preşedinte IMM Vrancea
Familia. Căsătorit, doi copii