De unde vine expresia: „Regele a murit, trăiască regele!“. Care sunt variantele originale ale acestei fraze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul beneficiar al expresiei a fost regele Charles al VII-lea
Primul beneficiar al expresiei a fost regele Charles al VII-lea

Celebra expresie „Regele a murit. Trăiască Regele!“ a fost folosită cu multe secole în urmă în două ţări mari puteri şi este şi astăzi extrem de des uzitată, chiar şi în sens ironic.

"Le roi este mort! Vive le roi!", adică "Regele a murit. Trăiască regele!", este o expresie preluată din franceză. Vechimea ei este apreciată la aproximativ şase secole, fiind rostită la încoronarea lui Charles al VII-lea, zis şi Victoriosul, după moartea tatălui său, Charles al VI-lea în anul 1422.

“Expresia, de obicei citată în original, vine din Franţa, unde regalitatea ereditară a durat 13 veacuri. Prin această formulă, un herald vestea moartea regelui şi totodată venirea la tron a urmaşului său. Ea exprimă prin urmare continuitatea”, potrivit lui I. Berg, autorul dicţionarului de cuvinte, expresii, citate celebre.

Cercetătorii în istorie spun că expresia exista şi în Anglia, cu mult înainte, la 1272, când regele Henry al III-lea a murit în timp ce fiul său, Edward I, era implicat în acel moment în cruciadă. Pentru că a se evita un conflict legat de succesiunea la tron, Consiliul Regal a decis că tronul nu va fi vacant niciodată şi ţara nu va rămâne fără monarh, Edward fiind declarat rege de îndată, în lipsă, cu expresia: "The king is dead. Long live the king. Regele a murit, trăiască regele".

Cu timpul, expresia a căpătat nuanţe de ironie, spre a indica o stare de lucruri care, în pofida schimbării de persoane, continuă. Ea a fost folosită de celebrul scriitor Lev Tolstoi în capodopera sa. Ana Karenina. “Nu mai avem moşii, dar în schimb avem…bănci. Le roi est mort, vive le roi!”.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite