VIDEO Liceul internaţional cu predare în limba franceză la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceul internaţional cu predare în limba franceză va fi înfiinţat de Universitatea din Craiova în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei.

Rectorul Universităţii din Craiova a declarat că înfiinţarea unui liceu internaţional în limba franceză reprezintă o prioritate pentru 2015. Dan Claudiu Dănişor a spus că astfel de instituţii de învăţământ în momentul de faţă mai sunt la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Sibiu. „Implicarea noastră în acest proiect va plasa Craiova pe harta instituţiilor de învăţământ preuniversitar internaţional din România. Bucureştiul are o astfel de instituţie. Mai există şi la Iaşi, Cluj şi Sibiu. Şi Craiova a avut un astfel de liceu în trecut. Este vorba de Colegiul Naţional «Elena Cuza». Acum nu mai are şi Universitatea vrea să-l înfiinţeze“, a spus rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr Dan Claudiu Dănişor.

Campus exact ca la Oxord

Facultatea de Drept din Craiova are cel mai modern campus din toată ţara. Complexul în care s-au investit 15 milioane de euro, fonduri europene, se întinde pe 12.500 de metri pătraţi.

Campusul de la Craiova are patru etaje, iar toate lifturile sunt din sticlă. Culorile sunt ieşite din tipar: scările au fost vopsite în roşu, iar zidurile sunt personalizate cu imagini asemănătoare codurilor de bare.

VIDEO

Pe suprafaţa de peste 12.500 de metri pătraţi se mai află terenuri de sport acoperite, dar şi în aer liber, aproape două sute de locuri de parcare şi cinci adăposturi antiaeriene. Construcţia este prevăzută cu ventilaţie centralizată, iar 15 panouri solare vor furniza apa caldă.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite