Medicii din Craiova, acuzaţi de moartea unui bebeluş. Copilul a decedat după trei zile de la internare. Tatăl: „Nu ştiu motivul“
0Acuzaţii grave la adresa unor medici de la Spitalul Judeţean din Craiova. Un copil de patru luni a murit aseară după trei zile de internare.
Părinţii susţin că bebeluşul a fost deconectat de la aparte fără acordul lor, însă cadrele medicale susţin că acesta a decedat în urma unui stop cardiac. „Mi-au spus că a decedat, dar nu ştiu motivul, doar că avea o dermatită atopică. Copilul era conectat la aparate şi a fost deconectat fără acordul meu. Cine este vinovat să plătească pentru moartea copilului meu. Nu mi-au spus absolut nimic ce are. Niciun doctor nu mi-a spus absolut nimic. M-au gonit de la spital acasă, de două, trei ori. Mi-au zis că noi venim degeaba cu el la spital şi copilul n-are nimic“, a povestit Adrian Popescu, tatăl copilului.
Părinţii susţin că nu ştiu din ce cauză a murit bebeluşul
Bebeluşul a fost internat la Secţia de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova în urmă cu trei zile cu pneumonie şi dermatită. Starea copilului s-a agravat, iar acesta a făcut stop cardiac şi a murit. Cadrele medicale au precizat că la aflarea veştii, rudele au devenit violente. „Copilul de patru luni are mai multe internări decât perioade petrecute acasă. Tatăl copilului a agresat verbal şi fizic medicul de gardă, pe care l-a insultat, i-a adresat injurii şi pe care l-a ameninţat chiar cu moartea, după spusele colegilor mei. Medicii au informat des familia despre starea gravă a copilului şi despre agravarea acestei stări“, a precizat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.
Oamenii legii a deschis o anchetă în care verifică atât acuzaţiile medicilor, cât şi ale părinţilor bebeluşului mort.